Nu te-am putut cuprinde să fii numai al meu,
E cum aş cere lunii să-mi ardă noaptea-n sfeşnic;
Ţi-e locul între stele… Ci, oricât de pigmeu,
Mi-e dragostea cer, iar tu, luminătoru-i veşnic.
Ştiu, între noi sunt două iubiri: a mea şi a ta;
Nu ne-a-nchegat în sine o unică simţire:
Tu firul tău oricând vrei poţi rupe sau scurta,
Dar lanţul meu rămâne şi-i fără-mpotrivire,
Nici spaţiul, nici timpul nu izbutesc să-l roadă,
Rugina deznădejdii îl lasă neatins:
Nu-l simţi cum freamătează sălbatic de întins?
Ca să te urmărescă, năvalnic, ca pe-o pradă,
Chiar pân’ la cellalt capăt al lumii de-ai fugi,
Înverigat de tine, cât lumea s-ar lungi.
sonet de Vasile Voiculescu
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.