John Bradshaw Crandell, artist și ilustrator american (1896-1966)
John Bradshaw Crandell, artist și ilustrator american (1896-1966)
John Bradshaw Crandell, artist și ilustrator american (1896-1966)
John Bradshaw Crandell, artist și ilustrator american (1896-1966)
John Bradshaw Crandell, artist și ilustrator american (1896-1966)
John Bradshaw Crandell, artist și ilustrator american (1896-1966)
John Bradshaw Crandell, artist și ilustrator american (1896-1966)
John Bradshaw Crandell, artist și ilustrator american (1896-1966)
John Bradshaw Crandell, artist și ilustrator american (1896-1966)
John Bradshaw Crandell, artist și ilustrator american (1896-1966)
John Bradshaw Crandell, artist și ilustrator american (1896-1966)
John Bradshaw Crandell, artist și ilustrator american (1896-1966)
John Bradshaw Crandell, artist și ilustrator american (1896-1966)
John Bradshaw Crandell, artist și ilustrator american (1896-1966)
John Bradshaw Crandell, artist și ilustrator american (1896-1966)
John Bradshaw Crandell, artist și ilustrator american (1896-1966)
John Bradshaw Crandell, artist și ilustrator american (1896-1966)
John Bradshaw Crandell, artist și ilustrator american (1896-1966)
John Bradshaw Crandell, artist și ilustrator american (1896-1966)
John Bradshaw Crandell, artist și ilustrator american (1896-1966)
John Bradshaw Crandell, artist și ilustrator american (1896-1966)
John Bradshaw Crandell, artist și ilustrator american (1896-1966)
John Bradshaw Crandell, artist și ilustrator american (1896-1966)
John Bradshaw Crandell, artist și ilustrator american (1896-1966)
John Bradshaw Crandell, artist și ilustrator american (1896-1966)
John Bradshaw Crandell, artist și ilustrator american (1896-1966)
Nu trebuie înţelese sentimentele, – ele trebuie să fie trăite. Nu trebuie înţeleşi porcii, – ei trebuie să fie mâncaţi. Nu trebuie înţelese florile, – ele trebuie să fie mirosite. Nu trebuie să fie înţeleasă pasărea, – lăsaţi-o pe ea singură; nu-i faceţi ramură din inima voastră, nu-i beţi cu respirarea voastră aerul, aerul de sub aripă… Nu trebuie mai ales să înţelegem, – trebuie mai ales să fim; dar mai ales trebuie să fi fost, într-adevăr mai ales să fi fost.
Desigur, primăvara mi-a ţâşnit din tâmple. De umbre, umerii îmi şiroiesc, tăcut, prea bine mi-e şi nu mă mai pot rumpe de aerul rotund ce m-a-ncăput.
E-ntâia oară când rămân fără de viaţă, de primăvară-ncercuit cu frânghii, până miresmele îmi dau un pumn în faţă, trezindu-mă, le-adulmec şi le mângâi.
Şi mor a doua oară, când îmi taie chipul pala de raze atârnând de crengi şi iar mi se roteşte-n păsări timpul, când pasul tău răsună pe sub crengi.
Cu văzu-nchis, simt cum îmi bat peste sprâncene imaginile tale, clinchetând. Mor sacadat şi reînviu din vreme-n vreme, de-otrava morţii sufletu-mi eliberând.
O, primăvara flăcări roşii-nalţă. Pe rugul lor mi-e sufletul întins până miresmele îmi dau un pumn în faţă, şi mă trezesc, şi-nving şi sunt învins.
Igor Egorov, pictor belarus, (1965)-Island of Dreams
Igor Egorov, pictor belarus, (1964)- Misty river
Igor Egorov, pictor belarus, (1964)-A warm spring breeze
Igor Egorov, pictor belarus, (1964)-Fishing
Igor Egorov, pictor belarus, (1964)-Misty river
Igor Egorov, pictor belarus, (1964)-Lake in the mist
Igor Egorov, pictor belarus, (1964)-River Lighthouse
Igor Egorov, pictor belarus, (1964)-Return. Landscape with yachts
Igor Egorov, pictor belarus, (1964)-Marina. Silver day
Igor Egorov, pictor belarus, (1964)-Morning in the suburbs
Igor Egorov, pictor belarus, (1964)-Solitude
Igor Egorov, pictor belarus, (1964)-Summer afternoon
Igor Egorov, pictor belarus, (1964)-Mountain Lake
Igor Egorov, pictor belarus, (1964)-Towers and Bridges
Igor Egorov, pictor belarus, (1964)-The tower in the mountains
Igor Egorov, pictor belarus, (1964)-The hills and mills
Igor Egorov, pictor belarus, (1964)-Before the storm
Igor Egorov, pictor belarus, (1964)-End of summe
Igor Egorov, pictor belarus, (1964)- Witch Forest
Igor Egorov, pictor belarus, (1964)-Forest Lake
Igor Egorov, pictor belarus, (1964)-Forgotten Road
Igor Egorov, pictor belarus, (1964)-Forest flowers
Igor Egorov, pictor belarus, (1964)-September
Igor Egorov, pictor belarus, (1964)-Poppy Field
Igor Egorov, pictor belarus, (1964)-Creek
Igor Egorov, pictor belarus, (1964)-The first frosts
Igor Egorov, pictor belarus, (1964)-In anticipation of the rainbow
O parte din noi ne-am învins Greşeala, minciuna şi groaza, Dar e drum, mai e drum necuprins Până-n zarea ce-şi leagănă oaza. Generaţii secate se sting, Tinerii râd către stelele reci – Cine-şi va pierde credinţa-n izbândă Pe-aceste mereu mişcătoare poteci?
Cine din noi va muri Înainte ca trupu-i să-i moară? Cine-o să-şi lepede inima-n colb – Insuportabil de mare povară? Ca un vânt rău, ori ca o insultă Întrebarea prin rânduri trecu. – Ascultă, ascultă, ascultă! Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!
Cine nu aplică noi remedii trebuie să se aştepte la noi rele; timpul este cel mai mare inovator; şi dacă timpul schimbă lucrurile în mai rău, iar înţelepciunea şi chibzuinţa nu le schimbă în mai bine, care va fi sfârşitul?
Nu ceea ce mâncăm, ci ceea ce digerăm ne face puternici; nu ceea ce câştigăm, ci ceea ce economisim ne face bogaţi; nu ceea ce citim, ci ceea ce ne amintim ne face înţelepţi; nu ceea ce profesăm, ci ceea ce practicăm ne face integri.
Ceea ce putem pierde pentru că nu am reuşit este nimic faţă de ceea ce pierdem pentru că nu am încercat.
Faima este asemenea unui râu care susţine lucruri uşoare şi umflate, dar îneacă lucruri grele şi solide. Prosperitatea nu este lipsită de temeri şi supărări, iar sărăcia nu este lipsită de mângâieri şi speranţe.
Nu există niciun viciu care acoperă atât de mult un om cu ruşine decât cel de a fi mincinos şi perfid.
Nu te îndrăgosti de o femeie care citeşte, de o femeie care simte prea mult, de o femeie care scrie… Nu te îndrăgosti de o femeie cultă, plină de vrajă, pasională, nebună. Nu te îndrăgosti de o femeie care gândeşte, care ştie ea ce ştie şi, mai mult, ştie să zboare; o femeie sigură de ea însăşi. Nu te îndrăgosti de o femeie care râde sau plânge când face dragoste, care ştie să-şi preschimbe trupul în spirit; şi, cu atât mai puţin, de una care să iubească poezia (ele sunt cele mai periculoase), sau care să stea o jumătate de oră contemplând o pictură şi care să nu ştie să trăiască fără muzică. Nu te îndrăgosti de o femeie însufleţită, lucidă şi ireverenţioasă. Să nu-ţi doreşti să te îndrăgosteşti de o asemenea femeie. Pentru că, atunci când te îndrăgosteşti de o femeie ca ea, fie că rămâne cu tine sau nu, fie că te iubeşte sau nu, de la ea, de lângă o asemenea femeie, nu te mai întorci. Niciodată.
poezie de Martha Rivera Garrido (Santo Domingo – 19 ian 1960)
Mi-e sufletul ostatic, l-ai capturat demult, Nevolnică-încercare să evadez vreodată; Am înălţat iubirii altar înalt de cult, Şterg praful de pe rodii – vestală demodată.
Colecţionar de fluturi, cu vârful unui ac, M-ai ţintuit sub sticlă, dar inima îmi bate. În nopţi cu lună plină, o mantie de drac Coboară peste mine, iar carnea mi se zbate;
Îmi regăsesc făptura, memoria trezită Se-nchină tot iubirii, cu sufletu-mi de sclav, Îmi mai doresc statornic să simt că sunt iubită. Dar mă grăbesc, se-adună cabalicul conclav.
Îngenunchez, sub sceptrul sonetului de taină, Lumina îmi croieşte împărătească haină.
Când mă întorceam eu voluntar Din război, Am băgat de seamă Că timpului meu îi fuseseră amputate Inima, gura şi fruntea.
Dar nici aşa nu mi l-au lăsat în pace, L-au pus să facă zile-chin, zile-lacrimi, zile-maşină, zile-bou O mulţime de lucruri Care nu-l interesau.
Apoi au început să experimenteze pe el Fel de fel de otrăvuri – Tristeţe, necazuri – Parcă aşa le zicea.
Lovitura de graţie i-a fost dată în cap Cu o bucată de destin De esenţă tare.
Iertaţi-mi expresia, Dar asta n-a fost viaţă! De atunci, iată, am pierdut şi jumătate din moarte Aşteptându-mi rândul la coadă, Ca să v-aduc la cunoştinţă pricina mea, Aici, La judecata de apoi.
O nouă primăvară, să se reverse – pare, Căci curg, pe văi, şuvoaie şi păsări sparg văzduh… Dar trecătorii străzii, păşesc cu nepăsare – Semn clar că poartă-n suflet al iernii aspru duh.
E-un fel de letargie – deşi, e soare mult Şi nimeni nu arată, nu pare bucuros Că s-a trezit natura, cu râvnă şi tumult, Că iarba din ţărână ţâşneşte viguros.
Atât de tristă-i lumea şi fără nici un chef De viaţă şi de faptă – de parcă, sub senin, Doar scârbe se brodează, pe-al zilelor gherghef – Iar soarele, azvârle, nu raze – ci venin…
Aş vrea ca primăvara – această reînviere – Cu viers de veselie – şi tandru, s-o descriu… Dar nu simt veselie şi parcă n-am putere, Ca să-mi alung din suflet al zilelor pustiu.
E soare… Şi ce dacă?! În inimă, eu, port – Asemenea cu pomii ce-au fost înfrânţi de ger, Un duh de-ncremenire, căci sufletul mi-e mort Şi orbeşte-mi târăsc paşii pe sub seninul cer.
Eu ştiu că, niciodată, de-a binelea n-am fost Învins… şi în picioare, mereu, tot am căzut Din scârbe şi belele – dar traiul meu anost, M-a ros şi mă tot roade, setos, neabătut.
Mi-e firea cârcotaşă – sau veacul e beteag? Mă-ntreb tot mai adesea, dar nu aştept răspuns… Şi-mi fâlfâie în ceafă al morţii negru steag – Iar fâlfâitu-i spune că am trăit de ajuns.
… Dar ducă-se-n pustie cernitele-mi gândiri! Mai pot păşi prin viaţă cu calm şi nepăsare… Nu-mi pasă că am hâde şi negre presimţiri – Când noua primăvară, să se reverse – pare…
Nu-i singur Iuda vinovat de sângele ce se dădu. Nici marii preoţi, nici Pilat, ci lumea-ntreagă, prin păcat! Şi eu, şi tu…
Nu drumul greu spre Golgota, nici biciul, când Isus căzu. Şi atât nici crucea nu-l durea, Cât noi, povara cea mai grea! Şi eu, şi tu…
Nu patru cuie L-au străpuns, când El pe cruce se-aşternu. Ci noi, cu sufletul ascuns, cu mii de patimi L-am pătruns! Şi eu, şi tu…
Nu doar bătrânii cărturari, nu doar mai marii preoţi, nu! Şi noi am râs, cu ochii murdari, şi noi suntem cei doi tâlhari! Şi eu, şi tu…
Şi nu ostaşilor prin sorţi cămaşa albă Şi-o dădu. Ci tuturor! Dar tu, n-o porţi! Şi, fără ea, toţi suntem morţi! Şi eu, şi tu…
Nu doar în stânci, sub lilieci, nu doar sub lespede zăcu. Ci L-am ascuns ca pentru veci sub piatra unor forme reci, Şi eu, şi tu…
Şi-acum Isus cel condamnat azi El te-ntreabă :”Da sau nu ? Eşti tu sau nu eşti vinovat?” Eu am spus: da. Şi-am fost iertat. Eu am spus: da. Dar tu ? Dar tu?…”
Nu-ţi judeca aproapele, înainte de a te afla în locul lui.
Gravatar
Ce-i viaţa aceasta ? Părere? Mister? Un şir de contraste? Un petic de cer? Un vis ce sfârşeşte când e mai frumos? O trecere în goană spre locul de jos?...
Madeleine Jeanne Lemaire (1845-1928)
„Menirea vieţii tale e să te cauţi pe tine însuţi.” — Mihai Eminescu
„Umanitatea începe în noi odată cu dezinteresul.” — Mihai Eminescu
„Egalitatea nu există decât în matematică.” — Mihai Eminescu
„Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile cresc pretutindeni.” — Mihai Eminescu
„Căci moarte nu există, și ce numești tu moarte, e-o viață altfel scrisă în sfânta firii carte.” — Mihai Eminescu
Hans Dahl (1849-1937)
Nimic din ce dă inima nu se pierde, ci este păstrat în inimile altora.
„Când îţi faci un nou prieten, nu-i uita pe cei vechi.” ~ Erasmus
Timpul nu aşteaptă pe nimeni !
Trecutul nu mai este în mâinile tale, iar viitorul nu este încă al tău.Momentul de faţă este singurul timp care îţi aparţine.Foloseşte-l cu chibzuinţă .
" Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoşi" - Nicolae Steinhardt
Numai vezi să nu faci rău, în timp ce vrei să fii de folos.~ Ovidius
Când ai avut un eşec, felicită-te pentru încercare.Apoi, ridică-te şi mai încearcă odată!
Când eşti umil, ai la dispoziţie sfatul şi îndrumarea celorlalţi.Când eşti mândru, trebuie să te limitezi doar la înţelepciunea ta.
Uneori, într-adevăr, ajunge un sărut. Un ”Te iubesc”, chiar şi doar şoptit. Un ”Multumesc”. O apreciere sinceră. Este atât de uşor să faci fericit pe cineva. Atunci, de ce nu o facem?
Împarte-ţi fericirea cu alţii şi se va înmulţi.
Fă din odihnă şi din zâmbet rege. - Leonardo da Vinci
"Să nu legi niciodată prietenie cu omul pe care nu-l poţi respecta.""Să nu fii niciodată prieten cu cel pe care nu-l poţi suferi." ~Charles Darwin
„Cel mai periculos lucru este să supraestimezi persoanele care te subestimează.” — Michelle Rosenberg
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.