Când crivăţul cu iarna din nord vine în spate
Şi mătură cu-aripa-i câmpii întinse late,
Când lanuri de-argint luciu pe ţară se aştern,
Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern…
Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,
S-aud cânii sub garduri că scheaună şi latră,
Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge cleşti,
Să cuget basme mândre, poetice poveşti.
Pe jos să şadă fete pe ţolul aşternut,
Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume,
Iar eu s-ascult pe gânduri şi să mă uit de lume,
Cu mintea s-umblu drumul poveştilor ce-aud.
Orlogiul să sune un greier amorţit
Şi cald să treacă focul prin vinele-mi distinse,
Să văd roze de aur şi sărutări aprinse
În vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit,
Ca vorba unei babe măruntă, ţănduroasă.
Atuncea focu-mi spune povestea-a mai frumoasă.
Din el o aud astfel cum voi să o aud
Ş-amestec celelalte cu glasu-i pâlpâit.
Şi mândru-acest amestec gândirea-mi o descoasă,
O-nşiră apoi iarăşi cum dânsa a voit.
Astfel gândirea-nşiră o mie de mărgele
Un şir întins şi luciu dar fără de sfârşit;
Somnul m-apucă-n braţe prin gândurile mele
Şi-n somn mă mai urmează a lor blând glas uimit.
Prin şirul lor ce sună, orlogiul cu jele
L-aud sunând ca greier bătrân şi răguşit;
În urmă tace chiar şi a mamei rugăciune
La gânduri sclipitoare un capăt ea le pune.
Ajung la ea şi noaptea umbririle-i şi-ntinse,
Pe fruntea ei cea dulce culeg blânde visări,
Amorul lin îşi moaie aripele lui stinse,
Pe ochii ei eu caut profunde sărutări
Ea-nchide surâzândă lungi genele ei plânse
Şi glasul ei e cântec în line tremurări,
Pe sâni rotunzi, albi, netezi, ea fruntea mea aşează
Adorm şi ea la capu-mi surâde şi veghează.
Dar toate-acele basme în somnu-mi mă urmează,
Se-mbină, se-nfăşoară, se luptă, se desfac,
Copilele din basmu, cu ochii cu dulci raze,
Cu părul negru coade, cu chipul dulce drag,
Şi feţi-frumoşi cu plete în haine luminoase,
Cu ochi căprii, nalţi, mândri ca arborii de fag
În visele din somnu-mi s-adun şi se îmbină,
Fac nunţi de patru zile şi de patru nopţi pline.
Îmi-pare atunci că mândră Ileană Cosânzeană,
Cu ochi, albastre stele, blondă, un spic de grâu,
În mine se-ndrăgeşte şi-uşoară-aeriană
S-aşază pe genunchii-mi, cunjură gâtul meu,
Eu netezesc cu mâna arcata ei sprânceană,
Ea ochii şi-i închide, zâmbind în visul său
Ochii i-s plini de lacrimi ce nu le înţelege,
Cu buze-abia deschise îmi spune blânde şege.
Îmi pare că e vară, că noaptea-i dulce brună,
Că lanuri undoiază, că apele lin plâng,
Că nourii îi sparge-o armonioasă lună,
Că stelele din ceruri se scutură şi ning
Prin lanuri înflorite noi mergem împreună
Şi mândre flori câmpene eu pentru dânsa strâng
Şi ea la îngrijirea-mi cea dulce îmi zâmbeşte,
Iar sufletul îmi râde, şi inima îmi creşte.
Luna prin nouri înger pe lume blând veghează.
Somnul aduce-n lume copiii lui nătângi.
Pe râu fiece undă se-mbracă cu o rază,
Copacii se cutremur în frunţile de stânci,
Lumina se-mprăştie în pânză luminoasă
Pe merii plini cu floare-n grădinele adânci
Şi eu, la trunchiul unui, visez la ea deştept,
În ploaia de flori roze pe dânsa o aştept.
Ea vine şi pe sânu-mi când dulce ea se lasă
În pletele-mi şi-ncurcă micuţă mâna ei,
Şi umeda-i suflare, pură, copilăroasă,
Adie blând pe frunte-mi şi peste ochii mei,
Apoi faţa-i uimită de pieptu-mi ea apasă
Şi lacrimi de iubire i-nundă ochii săi,
Iar eu pe mâni, pe gură, pe ochi, pe albu-i gât
Încet, beat de iubire, o mângâi, o sărut.
Şi sărutări o mie trezesc în ea mii vise
Şi fruntea-i turburată s-apleacă ca un crin;
În ochii ei cei limpezi, sub genele-i închise,
O lume e de visuri, o lume de senin;
Ea fără şir vorbeşte, şi dulcile-i surâse
Cu lacrimi se amestec, şi buzele-i suspin
Ea doarme astfel trează, din somn când se trezeşte
Cu buzele mă cată, cu ochii îmi zâmbeşte.
În vis mă arde soare şi cerul e văpaie,
Pe lac barca e-mpinsă de valuri care merg,
Iar undele-i uimite, profunde şi bălaie
Reflectă-n ele ţărmii se-ntunecă, se şterg…
În barcă şed ş-ascult eu a inimii-mi bătaie
Căci eu ca rândunica la dânsa iar alerg
Pe-a malurilor arbori şi frunza este mută
Misterul lin surâde pe lumea cea tăcută.
poezie de Mihai Eminescu
(15 ian. 1850 – 15 iun. 1889)
Dan
/ 12/01/2014Ca de obicei, dragă Ştefania, mi-ai făcut seara mai frumoasă şi mi-au crescut exponenţial şansele de a visa frumos. 😛 Mulţumesc.
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 12/01/2014Eu, îţi mulţumesc din suflet, Dan, pentru aprecierea ta care mă bucură foarte mult!
Pentru mine este o mare bucurie să aud toate acestea.
Îţi doresc din suflet, să ai numai vise frumoase, în toate nopţile tale ce vor fi să vină şi realizabile!!
O seară minunată îţi doresc, Dan şi-o nouă săptămână numai cu reuşite şi bucurii! 🙂
ApreciazăApreciază
blogulunuiconcitadin
/ 12/01/2014superba intepretare ! frumos videoclip ! o seara placuta iti doresc !
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 12/01/2014Îţi mulţumesc din suflet, blogulunuiconcitadin, pentru aprecierea ta.
Mă bucur nespus de mult că îţi place postarea mea în totalitate.
O seară minunată îţi doresc şi eu şi-o nouă săptămână numai cu reuşite şi bucurii! 🙂
ApreciazăApreciază
Cristi
/ 12/01/2014Minunate toate!
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 12/01/2014Îţi mulţumesc din suflet, Cristi, pentru aprecierea ta.
Mă bucur nespus de mult că îţi plac alegerile mele.
O seară minunată îţi doresc, Cristi şi-o nouă săptămână numai cu reuşite şi bucurii! 🙂
ApreciazăApreciază
razvydeva
/ 12/01/2014Foarte frumos,multa sanatate Stefania!
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 12/01/2014Îţi mulţumesc din suflet, Răzvy, pentru aprecierea ta. Mă bucur nespus de mult că îţi place postarea mea.
Fii binecuvântat cu multă sănătate şi fericire!
O seară minunată îţi doresc, Răzvy şi-o nouă săptămână excelentă! 🙂
ApreciazăApreciază
Melania L
/ 12/01/2014La noi zăpada se ascunde :).
O săptămână binecuvântată dragă Ștefania. Te pup 🙂
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 12/01/2014Oh, aşa este şi la noi, Melania. De sărbători, de Crăciun şi de Anul Nou, am avut zăpadă suficientă, dar după ce am intrat în noul an, toată zăpada s-a topit de parcă vine primăvara, însă este frig, chiar dacă soarele ne mai zâmbeşte câte puţin în jurul amiezii. E doar un soare cu dinţi!
Să sperăm că o să mai vină din nou zăpadă, pentru că acum e vremea ei.
Îţi mulţumesc din suflet, Melania, pentru gândul tău bun.
O săptămână binecuvântată îţi doresc şi eu!
Te îmbrăţişez cu mult drag! 🙂
ApreciazăApreciază
kaligrafinusantaraonline
/ 12/01/2014Poetry is very beautiful and I saw a lot of incredibly good. perfect painting in color blends. art of extraordinary beauty.
best wishes always
calligraphy archipelago
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 12/01/2014Thank you so much, Kaligrafi Nusantara!
Yes, it is! Both poetry, painting and music are masterpieces!
I am so glad that you like my post again!
Have a wonderful day, Kaligrafi Nusantara! 🙂
ApreciazăApreciază
Al
/ 12/01/2014These are fantastic again Stefania.
I hope you had a good weekend.
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 12/01/2014Thank you so much, Alastair! I am so glad that you like my post again.
Yes, I had a wonderful weekend. Also, I hope you had a wonderful weekend!
Have a wonderful evening, Alastair! 🙂
ApreciazăApreciază
D.A. Lavoie
/ 13/01/2014So beautiful, these picture of paintings Stefania. And the video by Marradi is simply so peaceful, calme, southing the soul of my melancholy. Thank you my friend…have a nice week, big hugs.
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 13/01/2014Thank you so much, Delvina!
I’m so glad to know all this!
I am so glad that you like my post again!
Have a great week, too! Big hugs! 🙂
ApreciazăApreciază
D.A. Lavoie
/ 13/01/2014This is all natural my friend…you share so beautiful things!!! Big hugs and have a great week.
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 14/01/2014Thank you so much, Delvina!
For me it is a great joy to share the beauty of my friends!
Have a wonderful day! Big hugs, Ştefania! 🙂
ApreciazăApreciază
D.A. Lavoie
/ 13/01/2014A reblogué ceci sur PARTAGER LA MAGIE – SHARING THE MAGIC.
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 13/01/2014Thank you so much for your appreciation and reblogué!
Have a wonderful day, Delvina 🙂
ApreciazăApreciază
vulpita
/ 13/01/2014Ce-mi place cum au fost redati copacii desfrunziti!!
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 13/01/2014Şi mie îmi plac mult de tot. Sunt excepţional ilustraţi copacii şi nu numai, toate elementele din tablou le-a ilustrat incredibil de realist! Toate lucrările artistului, Frederik Marinus Kruseman, sunt uluitoare.
Îţi mulţumesc mult, dragă vulpiţa. O zi minunată îţi doresc şi-o săptămână excelentă! 🙂
ApreciazăApreciază
damemiracle
/ 13/01/2014Quel beau poème Stephanie et les toiles sont magnifiques, merci pour ce généreux partage, bon début de semaine mon amie 🙂
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 13/01/2014Merci beaucoup. Heureux que vous aimez mon poste de nouveau!
Passez une bonne journée. damemiracle! 🙂
ApreciazăApreciază
racoltapetru6
/ 13/01/2014La tine e frumos și cald, chiar dacă e iarnă în tablouri, poezie și clip! Mulțumesc pentru refugiul oferit, mai ales că afară nu prea știu ce anotimp este!
Să ai o săptămână cât se poate de minunată, Ștefania! 🙂
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 13/01/2014Mă bucur nespus de mult, Petru, că îţi place, aici, la mine şi că te simţi bine, aici!
Bine mai zici, cred mai degrabă că-i, anotimpul tristeţii, la cât de cenuşie de supărare e vremea de-afară!
Îţi mulţumesc din suflet, Petru. O zi minunată şi-o săptămână binecuvântată îţi doresc şi eu! 🙂
ApreciazăApreciază
niasunset
/ 13/01/2014so beautiful and so romantic, fascinated me in my humble moments of morning. Thank you dear Stefania, have a nice day, love and hugs, nia
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 13/01/2014Thank you so much, dear Nia! I’m so glad to know that you like again my choices.
Have a wonderful day and a new week with many blessings!
Big hugs, with love, Ştefania! 🙂
ApreciazăApreciază
ane
/ 13/01/2014Stefania, parca as vrea un crivat 🙂 la noi e soare si cald nu simt ca este iarna, doar picturile tale minunate ne mai aduc aminte de iernile de alta data, frumoase… „Pe-a malurilor arbori şi frunza este mută Misterul lin surâde pe lumea cea tăcută.” 🙂 O zi placuta!
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 13/01/2014Wooow, înseamnă că îţi place iarna, Ane! Sinceră să fie mie îmi place doar atunci când ninge, îmi place să mă plimb prin zăpadă, să mă joc cu ea, îmi plac jocurile de iarnă,– când eram copil îmi plăcea mai mult, dar acum, îmi place mai mult s-o admir de la fereastră sau în fotografii şi picturi. Cu certitudine, n-aş vrea să fie prea lungă iarna. La noi este o vreme mai mult mohorâtă, nici soare, nici ploaie şi-i destul de frig afară.
Îţi mulţumesc mult, Ane. O zi minunată îţi doresc şi eu! 🙂
ApreciazăApreciază
Ruben Demirjian
/ 13/01/2014El invierno es la mejor estación.Uno es mas reflexivo y menos impulsivo.
Muy buen post.
Besos.
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 13/01/2014Muchas gracias, Rubén. Es hermoso en invierno, cuando todo está a tiro de nieve. Todas las estaciones tienen su encanto y belleza, pero mi estación favorita es el verano.
Que tengan un buen día, Rubén! Con amistad, Ştefania! 🙂
ApreciazăApreciază
ideisiidei
/ 13/01/2014Nu-mi place acest vant. Cunosc foarte bine crivatul iarna, fiind din Ialomita. Drumuri inchise,viscol, ger si auttoritati nepregatite (ca de obicei) vin cu el. E dept ca aduce si discutii frumoase, la un pahar cu vin, obraji rumeni daca stai prea mult pe afara ori o natura foarte adormita.
Nici vara nu nu ma bucura adierea crivatului.Nu reusim sa fim prieteni :))))..
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 13/01/2014Nici eu, Alex, nu sunt prea prietenă cu crivăţul, încă de pe vremea când eram la scoală şi eram nevoită să merg cinci km pe jos până la şcoală. Asta a durat aproape patru ani. Uneori mă îngrozeau dimineţile geroase când trebuia să ies din casă,– zăpada scârţâia sub picioare, crivăţul sufla cu putere,– îmbrăcam noi cojoace şi ne înfofoleam cu căciuli şi fulare groase, mănuşi de lână, de abea ne mişcam iar când ajungeam, eram obosiţi de drum şi de ger. Când dam de căldură ne moleşeam complet. Ei, a trecut,… Nici iernile nu mai sunt cum erau. Acum parcă sunt mai blânde.
Ştii când îmi place mie crivăţul? Când sunt acasă, la ţară şi stau lângă soba de teracotă şi ştiu că el afară se zbenguie peste tot şi nu mă poate muşca de obraji…. doar atunci.
Îţi mulţumesc mult, Alex. O zi minunată îţi doresc! 🙂
ApreciazăApreciază
Simona
/ 14/01/2014Foarte frumos! 🙂
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 14/01/2014Îţi mulţumesc mult, Simona, pentru aprecierea ta care mă bucură foarte.
Mă bucur mult că îţi place postarea mea.
O zi minunată îţi doresc, Simona! 🙂
ApreciazăApreciază
giselzitrone
/ 14/01/2014Wunderschöne Bilder liebe Grüße von dir und einen schönen Tag für dich Gruß und Freundschaft.Gislinde
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 14/01/2014Vielen Dank, Gislinde! Ich bin froh, dass Sie es wieder gerne meinen Beitrag!
Ein wunderbarer Tag Sie wollen Gislinde. Mit Freundschaft, Ştefania! 🙂
ApreciazăApreciază
kerlund74
/ 14/01/2014Fantastic art!
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 15/01/2014Thank you so much, kerlund74!
I am so glad that you like the art!
Have a wonderful day! 🙂
ApreciazăApreciază
alexraphael
/ 15/01/2014Such flair. Such style.
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 15/01/2014Thank you so much, Alex! Yes, realistic style!
Have a wonderful evening, Alex! 🙂
ApreciazăApreciază
giselzitrone
/ 17/01/2014Wünsche ein schönes glückliches Wochenende liebe Grüße und Freundschaft Gislinde
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 17/01/2014Vielen Dank, Gislinde! Auch wünschen Ihnen ein wunderschönes Wochenende und Glück!
Mit Freundschaft, Ştefania 🙂
ApreciazăApreciază
Ajaytao2010
/ 18/01/2014beautiful paintings
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 18/01/2014Welcome here, Mr. Ajaytao2010! 🙂
Thank you so much.
I am so glad that you like the paintings!
Have a wonderful weekend, Mr. Ajaytao2010! 🙂
ApreciazăApreciază
Ajaytao2010
/ 18/01/2014oh they are absolutely beautiful dear 🙂
I dont just like them but loved them 🙂
excellent
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 18/01/2014Thank you once again!
I’m so glad to hear all this!
Enjoy this wonderful evening, Mr. Ajaytao2010!! 🙂
ApreciazăApreciază
Ajaytao2010
/ 18/01/2014thank you so much dear 🙂
I love old paintings they are masterly
I have a huge collection of those too
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 18/01/2014Thank you so much,Mr. Ajaytao2010. 🙂
I also love classic old paintings, as well as classical music! I’m so glad, because your appreciate them too! 🙂
ApreciazăApreciază
Ajaytao2010
/ 18/01/2014yes dear I have a huge collection of that too
I too love both
thank you dear
Happy New Year !!!!!!! and best wishes for you in 2014 🙂
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 18/01/2014Oh, how beautiful! It is delightful to have collection of paintings! Congratulations!
Thank you so much!!
Also,
Happy New Year!! And best wishes for your a in 2014! 🙂
ApreciazăApreciază
Ajaytao2010
/ 18/01/2014thank you dear 🙂
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 18/01/2014Thank you so much, Mr. Ajaytao2010! 🙂
ApreciazăApreciază
Ajaytao2010
/ 18/01/2014thanks
you can call me Ajay that is my name please 🙂
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 18/01/2014Ok, Ajay!
Thank you so much! 🙂
ApreciazăApreciază
Ajaytao2010
/ 18/01/2014thank you Stefania 🙂
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 18/01/2014🙂 Thank you, Ajay! 🙂
ApreciazăApreciază
Ajaytao2010
/ 18/01/2014🙂 🙂
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 18/01/2014🙂 🙂
ApreciazăApreciază
Ajaytao2010
/ 18/01/2014okay
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 18/01/2014🙂
ApreciazăApreciază
Ajaytao2010
/ 18/01/2014🙂
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 19/01/2014🙂
ApreciazăApreciază
Ajaytao2010
/ 19/01/2014thank you dear
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 19/01/2014Thank you and I! 🙂
ApreciazăApreciază
Ajaytao2010
/ 19/01/2014Yes dear
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 19/01/2014🙂
ApreciazăApreciază
Ajaytao2010
/ 19/01/2014🙂
ApreciazăApreciază
Ştefania
/ 19/01/2014😛
ApreciazăApreciază