N-am văzut de nicăieri o lună mai mare
Ca din vârful muntelui înzăpezit.
Parcă i-a împrumutat limpezimea
Sufletul meu nesfârşit.
Vântul poartă-n văile-albastre
Râuri de scântei ca-n vrăji străvechi.
Florile iernii suflate pe cetini
Îmi alunecă melodii de cleştar în urechi.
Aici totul, pădurile doinare,
Cerul bun, colibile goale de stână,
Ramurile nopţii, adunate în inimă,
Se prefac în sânge sănătos, tânăr.
Codrii din vale sună din corn,
Curg jderii şi umbrele nopţii grăbite.
Aici închipuirea e tare ca ozonul
Şi visele scapără-n muchi împetrite.
Încât aş privi pe un lucru firesc
Dacă pe frunţile prietenilor de drum, în zbor,
Ar sălta flăcări de cântec şi forţă
Împletite după chipul iubirilor lor.
poezie de Nicolae Labiş
Cristi
/ 24/02/2012Ai imbinat frumos imaginile de iarna cu versurile si muzica. 🙂
ApreciazăApreciază
Stefania
/ 24/02/2012Ma bucur mult de tot ca iti place Cristi! Ma onoreaza aprecierea ta!
Iti multumesc mult Cristi. O zi minunata si insorita iti doresc! 🙂
ApreciazăApreciază
diverse
/ 24/02/2012Super! Fara sa trec mai intai pe aici am gandit se pare asemanator cu Cristi despre postarea trecuta! 🙂
Zi frumoasa!
ApreciazăApreciază
Stefania
/ 24/02/2012Ma bucur mult, diverse, ca iti place. Voi doi, tu si Cristi sunteti foarte prietenosi, calzi, aveti o sensibilitate aparte fata de semenii nostri si poate de aceea si ganditi asemanator.
Iti multumesc mult diverse. O zi superba iti doresc in continuare si oriunde ti se vor indrepta pasii sa fi intampinat doar cu zambete calde si sincere! 🙂
ApreciazăApreciază