Amorul meu, un tânăr cu cearcăne sub pleoape,
Cu ochi, abisuri negre voind în ei să-ngroape
Lumină, fericire şi cântece şi pace,
În el melancolia ascunsă stă şi zace.

Amorul meu, un tânăr cu fruntea fulgerată
De gestul unei patimi pe veacuri ne-mpăcată,
Un gest frumos şi totuşi teribil ca misterul,
Un gest ce pe-a lui frunte a pus înroşit fierul.

Amorul meu, un tânăr zâmbind în râs sardonic,
Şi totuşi părând frate cu zeul cel Ionic,
În mână ţine facla întoarsă spre pământ,
Şi Tanatos şi Eros în sufletul meu sunt.

Amorul meu, un munte, un Moloh, mă dărâmă.
Zadarnic i-arunc jertfe în pântece de-aramă;
Copii, iluzii, visuri… că el: de-i mistuieşte.
Mai mult în mine arde, mai mult mă chinuieşte.

Amorul meu satan e, orgoliu, gelozie
Cu ochi pierduţi pe tine! Oh, rai ce zâmbişi mie,
El vrea ca să zdrobească în tine şi trecutul:
Să fie viitorul, fiind, el, începutul.

poezie de Mircea Demetriade