Când intră copilaşul…

Când intră copilaşul e râs şi bucurie
Şi dulcea lui privire se oglindeşte vie
În ochii tuturor.
Şi cea mai tristă frunte şi mai împovărată
Se descreţeşte, pruncul curat când se arată
Zâmbind gânguritor.

De-i primăvara-n floare sau de-i noiembrie-afară –
Şi ne-ncălzim cu toţii la flacăra sprinţară
În sobă scăpărând,
Copilu-aduce viaţa cu el, ne luminează
Şi-l alintăm şi râdem, iar mama-l priveghează
Cum calcă, tremurând.

Ades privind în sobă al flăcării răsuflet
Vorbim de cer, de ţară, poeţi, sau de vreun suflet
Ce-şi nalţă ruga sus.
Când intră el, adio şi patrie, şi slavă
Şi toţi poeţii lumii! Şi vorba noastră gravă
Zâmbind, i s-a supus.

O, dacă aurora, când noi visăm în noapte
Şi ascultăm cum unda prin trestii plânge-n şoapte
Şi-aprinde-al ei fanar,
Lumina ei deodată deşteaptă vii fanfare
De clopote şi păsări ţâşnesc din zare-n zare
Pe-al câmpului chenar.

Tu, prunc, eşti aurora, iar sufletul meu parcă
E-un câmp cu flori ce-n viaţă să-şi dăruie încearcă
Miresmele lui vii;
Sunt codrul, ale cărui crengi sumbre noduroase,
Ţi-mpărtăşesc doar ţie dulci murmure duioase
Şi raze aurii.

Frumoşii-ţi ochi, cu-atâtea lumini suave, sfinte,
Mânuţa ta curată şi veselă, cuminte,
Nu ştiu să facă rău;
N-ai bălăcit în mâlul lumescului coclaur
Copil bălai, sfânt înger frumos, un nimb de aur
Purtând pe capul tău!

Eşti, printre noi, columba tronând pe arca sfântă;
Picioru-ţi încă tânăr, prin ţărnă nu se-mplântă.
Porţi aripi de azur;
Întreaga lume-ţi pare că e-o-ntrebare vană,
În trup şi-n suflet totul e fără de prihană.
Nimic nu ai impur!

Cât de frumos e pruncul zâmbind cu voie bună;
În buna lui credinţă vrea parcă tot să-ţi spună
Prin lacrimile lui.
Uimit, privirea dulce în jurul lui rotindu-şi
Şi sufletul lui fraged, şi gura dăruindu-şi
În sărutări, oricui.

Prieteni, fraţi şi înşişi duşmani fără tăgadă
Fereşte-i pretutindeni în viaţă să nu vadă.
O, domne sfânt şi viu
Nici cuib fără de păsări, nici stup făr’ de albine
Nici vară fără pajişti cu roşii flori, divine.
Şi nici cămin pustiu.

poezie de Victor Hugo
traducerea Lazăr Iliescu

Articolul anterior

34 comentarii

  1. Al

     /  12/11/2013

    Great paintings again Stefania. You always find decent ones. Keep it up. Enjoy the rest of your evening

    Apreciază

    • Thank you so much, Alastair, for your appreciation.
      Yes, I love the decency and honesty.
      Enjoy a wonderful evening and you Alastair! 🙂

      Apreciază

  2. Hi Stefania, blissfull post. The children’s portriats are reflection of real family life and hope for a bright future. when the childre are given a solid foundation, morals and principals. Sincerely jalal

    Apreciază

    • Thank you so much, Jalal. I agree with you.
      The greatest wealth in this world is children, more than all the money in the world and the powers of the earth.
      Enjoy this wonderful day, Jalal. Sincerely, Stefania. 🙂

      Apreciază

  3. cosmisian

     /  12/11/2013

    Intotdeauna fascinant!

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc mult, Cosmisian.
      Mă bucur că apreciezi postările mele.
      O zi minunată îţi doresc, Cosmisian. 🙂

      Apreciază

  4. lisaelskerarvid

     /  13/11/2013

    Alltid hyggelig og besøke blogg en din😊 Hvordan er det med deg?😊

    Apreciază

    • Tusen takk, Lisa! Det er en glede for meg å se deg her igjen.
      Nyt denne fantastiske dagen!
      Hugs, Ştefania 🙂

      Apreciază

  5. Toate picturile sunt deosebite, e greu de zis care este mai frumoasa.

    Apreciază

    • Aşa este, Cristi. Mă bucur nespus de mult că îţi plac picturile.
      Mie îmi place foarte mult cum au ilustrat artiştii scene din viaţa de zi cu zi a familiilor, evidenţiind armonia din căminul familial.
      Îţi mulţumesc mult, Cristi. O zi minunată îţi doresc. 🙂

      Apreciază

  6. Încă o temă foarte potrivită pentru a însufleți și mai mult superbele imagini surprinse de pictor. Mă înclin ca de obicei, Ștefania! 🙂

    Apreciază

    • Aşa este, Petru. Nimic nu se compară cu armonia din căminul familial, iar artişti au ilustrat excelent acest lucru. Mă bucur nespus de mult că îţi plac alegerile mele.
      Îţi mulţumesc mult, Petru. O zi minunată îţi doresc! 🙂

      Apreciază

  7. Great paintings, how I loved them all… Details hit me in paintings. Thank you dear Stefania, Love, nia

    Apreciază

    • Thank you so much, dear Nia.
        I am so glad that you like my post again.
      Have a wonderful evening, dear Nia. Hugs, Ştefania 🙂

      Apreciază

  8. ane

     /  13/11/2013

    Un spectacol plin de culoare,inocenta . Imaginile care insotesc muzica sunt superbe 🙂 O seara de vis, Stefania! kiss

    Apreciază

    • Mă bucur nespus de mult, Ane, că îţi plac alegerile mele.
      Îţi mulţumesc mult. O seară minunată îţi doresc şi eu.
      Te îmbrăţişez cu mult drag, Ane. 🙂

      Apreciază

  9. Ce picturi frumoase, ce frumos au fost surprinsi copiii! Mi-au placut si versurile, si, desigur si muzica!
    Toate cele bune Stefania!

    Apreciază

    • Aşa este, vulpiţa. Şi mie îmi place foarte mult cum sunt portretizaţi copiii, în diferite ipostaze. Eu iubesc enorm de mult copiii, iar aceste picturi sunt exact pe gustul meu.
      Mă bucur nespus de mult că ţi-a plăcut postarea mea.
      Îţi mulţumesc mult, vulpiţa. O seară minunată îţi doresc! 🙂

      Apreciază

  10. Minunate picturi, iar Hugo se numără printre scriitorii mei preferaţi. O traducere inspirată a versurilor marelui scriitor francez.
    O seară minunată, Ştefania 🙂

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc mult, Centurion. Mă bucur mult că îţi plac picturile. Şi mie îmi plac foarte mult scrierile lui Hugo, iar traducerea acestei poezii este reuşită, din punctul meu de vedere. E destul de dificil să traduci versuri dintr-o limbă în alta, încât acestea să aibă sonoritatea originalului şi totodată să scoată în relief mesajul pe care îl transmite autorul, prin versurile sale.
      O seară minunată îţi doresc şi eu, Centurion! 🙂

      Apreciază

  11. Superba alegere si de aceasta data, ca de fiecare data de altfel. Multumesc Stefania pentru incantarea oferita.
    Toate cele bune si calde imbratisari. 🙂

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc mult, Adeena, pentru aprecierea ta.
      Mă bucur nespus de mult că îţi place alegerea mea.
      Te îmbrăţişez şi eu cu mult drag.
      O seară minunată îţi doresc, Adeena. 🙂

      Apreciază

  12. Love your paintings ! Such an amazingly beautiful art….

    Apreciază

  13. Nothing like the little ones:)

    Apreciază

    • Thank you so much, dear Elena. Yes, I absolutely agree with you.
      Small children are admirable and excellent artists have portrayed them.
      I love children very much!
      Have a wonderful day, dear Elena. Hugs, Stefania. 🙂

      Apreciază

  14. Minunat!
    Mersi Stefania draga, iti doresc un sfarsit de saptamana plin de armonie si caldura sufleteasca.
    Te imbratisez cu drag,

    Liz

    Apreciază

    • Vă mulţumesc din suflet, doamna Liz, pentru gândurile dumneavoastră bune pentru mine, care mă bucură foarte mult, la rândul meu şi vă doresc un week-end binecuvântat şi numai bucurii.
      Vă îmbrăţişez şi eu cu mult drag,
      Ştefania 🙂

      Apreciază

  15. Thank you for the beautiful paintings accompanied by Victor Hugo’s appropriate words.

    Apreciază

    • Thank you so much for your appreciation.
      I am so glad that you like the choices made.
      Have a great day, Theresa. Hugs, Ştefania! 🙂

      Apreciază

  • jj
  • maxima zilei

    Nu-ţi judeca aproapele, înainte de a te afla în locul lui.
  • jj
  • Gravatar

  • Ce-i viaţa aceasta ? Părere? Mister? Un şir de contraste? Un petic de cer? Un vis ce sfârşeşte când e mai frumos? O trecere în goană spre locul de jos?...
  • jj
  • Madeleine Jeanne Lemaire  (1845-1928)

    Madeleine Jeanne Lemaire (1845-1928)

  • „Menirea vieţii tale e să te cauţi pe tine însuţi.” — Mihai Eminescu
  • „Umanitatea începe în noi odată cu dezinteresul.” — Mihai Eminescu
  • „Egalitatea nu există decât în matematică.” — Mihai Eminescu
  • „Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile cresc pretutindeni.” — Mihai Eminescu
  • „Căci moarte nu există, și ce numești tu moarte, e-o viață altfel scrisă în sfânta firii carte.” — Mihai Eminescu
  • Hans Dahl (1849-1937)

  • jj
  • Nimic din ce dă inima nu se pierde, ci este păstrat în inimile altora.
  • „Când îţi faci un nou prieten, nu-i uita pe cei vechi.”  ~ Erasmus
  • Timpul nu aşteaptă pe nimeni !
  • Trecutul nu mai este în mâinile tale, iar viitorul nu este încă al tău. Momentul de faţă este singurul timp care îţi aparţine. Foloseşte-l cu chibzuinţă .
  • " Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoşi" - Nicolae Steinhardt
  • Numai vezi să nu faci rău, în timp ce vrei să fii de folos.~ Ovidius
  • Când ai avut un eşec, felicită-te pentru încercare. Apoi, ridică-te şi mai încearcă odată!
  • Când eşti umil, ai la dispoziţie sfatul şi îndrumarea celorlalţi. Când eşti mândru, trebuie să te limitezi doar la înţelepciunea ta.
  • Uneori, într-adevăr, ajunge un sărut. Un ”Te iubesc”, chiar şi doar şoptit. Un ”Multumesc”. O apreciere sinceră. Este atât de uşor să faci fericit pe cineva. Atunci, de ce nu o facem?
  • Împarte-ţi fericirea cu alţii şi se va înmulţi.
  • Fă din odihnă şi din zâmbet rege. - Leonardo da Vinci
  • "Să nu legi niciodată prietenie cu omul pe care nu-l poţi respecta." "Să nu fii niciodată prieten cu cel pe care nu-l poţi suferi." ~Charles Darwin
  • „Cel mai periculos lucru este să supraestimezi persoanele care te subestimează.” — Michelle Rosenberg
  • Bessie Helstrom (1874-1966)

    Bessie Helstrom (1874-1966)

  • Pagini

  • jj
  • jj
  • Articole recente

  • Cele mai bune articole și pagini

  • maci
  • jj
  • have a great day
  • jj
  • jj
  • Melodia zilei

    .................................................................... jj
  • Poezia zilei

    .................................................................... jj
  • jj
  • Top click-uri

  • Meta

  • Blog Stats

    • 482.707 hits
  • Clara von Sivers (1854-1924)

    Clara von Sivers (1854-1924)

  • jj
  • Flickr Photos

  • Arhive

  • Follow Ştefania's on WordPress.com
  • jj