Capricii

S-apleacă primăvara pe ferești,
cu părul, tot, numai zulufi de soare,
așa cum stai în umbră și zâmbești,
o fi crezut că gura ta-i o floare.

Simţi răsuflarea ei cu iz de ploi
și iarbă crudă scânteind sub coasă?
Să nu te miști. Poate că intră-n casă.
Vom prinde-o, să rămână printre noi.

Ba nu, că – cine știe – ești în stare
mai mult decât pe mine s-o iubești;
și-apoi îmi face rău atâta soare.
Fii bun și lasă storul la ferești.

poezie de Magda Isanos

Articolul anterior
Articolul următor

17 comentarii

  1. convietuire

     /  27/05/2012

    ca intotdeauna, aduci in atentie miez 🙂

    Apreciază

    • Ma bucur foarte mult ca iti place totul, Oana! Iti multumesc mult. O duminica minunata iti doresc! 🙂

      Apreciază

  2. Simtim ploile de primavara din plin. 🙂

    Apreciază

    • Asa este, Cristi. Saptamana aceasta am avut si noi parte de ploi abundente. Iar, asta noapte, a fost o vreme grea, cu tunete si fulgere si furtuna, de paca ar fi fost potopul nu alta,… apoi, inspre dimineata s-a mai linistit, nu a mai plouat nici peste zi, in schimb este foarte rece.
      Iti multumesc mult, Cristi. O duminica minunata iti doresc, in continuare! 🙂

      Apreciază

  3. diverse

     /  27/05/2012

    Sunt superbe imaginile prezentate! 🙂
    Zi senina!

    Apreciază

    • Ma bucur atat de mult ca iti plac diverse! Trebuie sa recunosc, ca genul acesta de picturi, sunt preferatele mele, in care se reflecta viata simpla de la sate si modestia oamenilor.
      Iti multumesc mult, diverse. O duminica minunata iti doresc in continuare! 🙂

      Apreciază

  4. Ca si la D.R.Knight in centru e viata la tara!
    Fiecare tablou spune o poveste, ultima mi s-a parut ca ar fi Tess D‘Urberville pe cand muncea la laptaria lui Richard Creek.
    Despre acest personaj era o poezioara haioasa:
    „Toata saptamana Dick
    E laptar si alt nimic
    Dar duminica e domnul
    …. Richard Creek.” 🙂
    Iti multumesc mult pentru clipele de aducere aminte despre aceasta carte, nu stiu daca ai citit-o, dar – desi eroina are un destin tragic – cartea descrie foarte frumos si poetic prima iubire.
    Seara placuta draga Stefania si o saptamana cu bucurii !

    Apreciază

    • Asa este, Melly draga, iar pentru mine, sunt picturile favorite care imi confera atat de multa liniste si imi trezesc amintile cele mai frumoase traite acasa, printre oameni simpli si frumosi si fizic si spiritual si sufleteste.
      Si mie imi pare ca femeia din ultima pictura seamna izbitor cu Tess D‘Urberville, recunosc ca doar acum ca ai remarcat tu acest fapt, iar in ce priveste cartea, nu-mi amintesc s-o fi citit.
      Insa, pot spune ca mie imi place foarte mult ca in aceste picturi se reflecta foarte clar, modul in care isi petrece viata, o femeie de la tara, zi de zi.
      Iti multumesc mult, Melly draga, pentru gandul ce mi l-ai impartasit. O seara minunata iti doresc si-o noua saptamana plina de reusite si multe multe bucurii! 🙂

      Apreciază

  5. DiaMar bucataria galbena

     /  27/05/2012

    Doamne,ce amintiri mi-au starnit aceste picuri minunate.Ma revad la tara la dragii mei bunici cu cativa ani in urma.Imaginile sunt parca rupte din satul lor,sat atat de drag mie.Ma regasesc in picturile acestea.Ma bucur mult pentru ele si iti multumesc ca mi-ai readus aminte de copilarie.
    Si muzica si poezia sunt minunate.
    Te imbratisez cu drag!

    Apreciază

    • Ma bucur atat de mult, Mihaela draga, ca iti plac picturile si ca ti-au trezit amintiri frumoase din copilaria ta. Si eu retraiesc momente din copilaria mea, admirand aceste picturi si asa cum bine spui si tu, parca in ele sunt cuprise franturi, din satul copilariei mele, chiar daca acum satul s-a modernizat, totusi amintirile raman neschimbate.
      Eu, iti multumesc mult pentru gandul ce mi l-ai impartasit. Ma bucur mult ca iti place totul.
      Te imbratisez cu mult drag si-ti doresc o seara minunata si-o noua saptamana plina de reusite si multe multe bucurii! 🙂

      Apreciază

  6. ginamihai

     /  27/05/2012

    La tine găsesc o lume paralelă realității- culoare, liniște, trăire curată!
    Seară bună, Ștef!

    Apreciază

    • Sarut mana, doamna Gina!
      Ma bucur foarte mult ca va place, aici, in coltisorul meu. Va marturisesc sincer ca, asa incerc si eu sa scap de grijile cotidiene, care nu sunt putine si fac tot ce-mi sta in putinta ca si aici, in casuta mea vituala, cat si in casa reala, sa ma scutur bine de ele si sa le las undeva dincolo de poarta de intrare si sa dau importanta doar lucrurilor care conteaza cu adevarat.
      Va multumesc mult doamna Gina, pentru aprecierea dumneavoastra care ma onoreaza si pentru gandul ce mi l-ati impartasit.
      O seara minunata va doresc si eu cu mult drag! 🙂

      Apreciază

  7. Speechless… Felicitari! 🙂 O seara minunata 🙂

    Apreciază

    • Ma bucur mult, ca iti place totul, pinkela, Iti multumesc mult! O seara minunata iti doresc si eu cu mult drag! 🙂

      Apreciază

  8. Cata naturalete in picturile de odinioara!

    Apreciază

    • Foarte adevarat si parc’-ar fi pictate cu sufletul… Ma bucur mult ca iti plac aceste picturi.
      Iti multumesc mult pentru vizita si pentru gandul ce mi l-ai impartasit. O zi minunata iti doresc, cu mult drag! 🙂

      Apreciază

  1. “La paradisul femeilor” – Primul MALL? « bibliodevafiliala3
  • jj
  • maxima zilei

    Nu-ţi judeca aproapele, înainte de a te afla în locul lui.
  • jj
  • Gravatar

  • Ce-i viaţa aceasta ? Părere? Mister? Un şir de contraste? Un petic de cer? Un vis ce sfârşeşte când e mai frumos? O trecere în goană spre locul de jos?...
  • jj
  • Madeleine Jeanne Lemaire  (1845-1928)

    Madeleine Jeanne Lemaire (1845-1928)

  • „Menirea vieţii tale e să te cauţi pe tine însuţi.” — Mihai Eminescu
  • „Umanitatea începe în noi odată cu dezinteresul.” — Mihai Eminescu
  • „Egalitatea nu există decât în matematică.” — Mihai Eminescu
  • „Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile cresc pretutindeni.” — Mihai Eminescu
  • „Căci moarte nu există, și ce numești tu moarte, e-o viață altfel scrisă în sfânta firii carte.” — Mihai Eminescu
  • Hans Dahl (1849-1937)

  • jj
  • Nimic din ce dă inima nu se pierde, ci este păstrat în inimile altora.
  • „Când îţi faci un nou prieten, nu-i uita pe cei vechi.”  ~ Erasmus
  • Timpul nu aşteaptă pe nimeni !
  • Trecutul nu mai este în mâinile tale, iar viitorul nu este încă al tău. Momentul de faţă este singurul timp care îţi aparţine. Foloseşte-l cu chibzuinţă .
  • " Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoşi" - Nicolae Steinhardt
  • Numai vezi să nu faci rău, în timp ce vrei să fii de folos.~ Ovidius
  • Când ai avut un eşec, felicită-te pentru încercare. Apoi, ridică-te şi mai încearcă odată!
  • Când eşti umil, ai la dispoziţie sfatul şi îndrumarea celorlalţi. Când eşti mândru, trebuie să te limitezi doar la înţelepciunea ta.
  • Uneori, într-adevăr, ajunge un sărut. Un ”Te iubesc”, chiar şi doar şoptit. Un ”Multumesc”. O apreciere sinceră. Este atât de uşor să faci fericit pe cineva. Atunci, de ce nu o facem?
  • Împarte-ţi fericirea cu alţii şi se va înmulţi.
  • Fă din odihnă şi din zâmbet rege. - Leonardo da Vinci
  • "Să nu legi niciodată prietenie cu omul pe care nu-l poţi respecta." "Să nu fii niciodată prieten cu cel pe care nu-l poţi suferi." ~Charles Darwin
  • „Cel mai periculos lucru este să supraestimezi persoanele care te subestimează.” — Michelle Rosenberg
  • Bessie Helstrom (1874-1966)

    Bessie Helstrom (1874-1966)

  • Pagini

  • jj
  • jj
  • Articole recente

  • Cele mai bune articole și pagini

  • maci
  • jj
  • have a great day
  • jj
  • jj
  • Melodia zilei

    .................................................................... jj
  • Poezia zilei

    .................................................................... jj
  • jj
  • Top click-uri

    • Niciunul
  • Meta

  • Blog Stats

    • 482.712 hits
  • Clara von Sivers (1854-1924)

    Clara von Sivers (1854-1924)

  • jj
  • Flickr Photos

  • Arhive

  • Follow Ştefania's on WordPress.com
  • jj