Ars doloris

Îmi trebuie o nouă suferinţă
Ca să mă pot deprinde cu uitarea,
Căci în furtună numai o furtună
Astâmpără, pe stânci, descătuşarea.

Îmi trebuie-o durere fără seamăn,
Durerea veche să mi-o pot înfrânge,
Căci numai când voi plânge în tăcere
Pentru tăcerea ta nu voi mai plânge.

De ce te miri? E loc destul în mine
Pentru-un vulcan ce-aşteaptă să erupă,
E loc destul în mine pentru vinul
Turnat, la zile mari, din cupă-n cupă.

Sunt mai încăpător decât o rană,
Mai vast decât o peşteră din ere
Şi poate că e loc destul în mine
Şi pentru tine şi pentru tăcere.

Doar pentru mine nu e loc în mine,
Eu singur nu-mi găsesc în mine locul,
De-aceea vreau o nouă suferinţă
Din care focul meu să-şi soarbă focul,

De-aceea vreau o nouă încleştare
Pe care harfa mea s-o strângă-n coarde.
Căci numai când voi arde-n mii de ruguri,
Pe rugul meu aprins nu voi mai arde.

poezie de Radu Stanca

Articolul anterior
Articolul următor

20 comentarii

  1. All great paintings again Stefania. Thanks for sharing them

    Apreciază

    • Thank you so much, Alastair! I am very glad you like my choice again.
      Have a wonderful Sunday, Alastair! 🙂

      Apreciază

  2. Splendide picturi, cu toată tristeţea, durerea pe care o emană, dar aşa şi trebuia ca să cadreze titlului „Ars Doloris”. Versurile filosofice a lui Stanca sunt la fel de minunate (deşi n-aş fi întru totul de acord cu principiul după care pentru a uita de o durere ai nevoie de o alta mai puternică, nu sunt tocmai un stoic asemeni lui) 🙂

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc mult, Centurion, pentru aprecierea ta care mă bucură foarte mult.
      Trebuie să recunosc că nici eu nu sunt întru totul de acord cu acest principiu a lui Stanca, însă, din umila mea experienţă de viaţă pot spune că l-am testat, învoluntar de voinţa mea şi este benefic, este într-un fel hrana uitării. Fără, uitare, ne-ar fi foarte greu să mergem mai departe. Ne-am plafona în durere. Pentru că ea, durerea, vine, indiferent că ne place sau nu.
      O duminică minunată îţi doresc, Centurion! 🙂

      Apreciază

  3. Terrific Paintings Stefania! Very fluidic, realistic as photos, with a romantic, dreamy, private quality
    poignant colours, oh, so much that keeps the eyes glued to them!

    Apreciază

    • Thank you so much, Tigress 00 Eyes. Indeed, the artist has a rare talent to, painters. Interestingly, Nathalie Picoulet does not believe in chance or luck. The place She has obtained as a pastel artist, She Knows She has gained through work, work and still work. His work, classical realist style, which he deals with are outstanding. Topic chosen by the artist female nude is one of the most difficult to achieve, which requires hard work, talent, knowledge, imagination and skill.
      Have a wonderful Sunday, Tigress 00 Eyes! Sincerely Stefania! 🙂

      Apreciază

  4. Hi Stefania ,each portrait is telling a story .The faces are reflecting the Artis’t feeling of joy,sadness and hope.Spectacular post.I admire your artistic touch in every post.With respect.jalal

    Apreciază

    • Thank you so much, Jalal. Yes, indeed every portrait expresses emotional state through which the artist or even the model portrayed. I am glad to know that you like my choice.
      Have a wonderful Sunday, Jalal and many blessings. Sincerely Stefania 🙂

      Apreciază

  5. Frumoase picturi, frumoase versuri! Iar melodia….e minunată!

    Îţi doresc o duminică frumoasă şi liniştită, dragă Ştefania! 🙂

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc mult, Alex, pentru aprecierea ta care mă bucură foarte mult.
      Mă bucur mult că îţi place postarea mea în întregime.
      O duminică minunată îţi doresc şi eu, dragă Alex! 🙂

      Apreciază

  6. Mulțumesc pentru încântarea poetică și picturală, Stefania!

    Apreciază

    • E marea mea plăcere, Petru, de-a împărtăşi cu voi, frumuseţi care-mi încântă sufletul, iar dacă şi vouă vi-l încântă, bucuria din sufletul meu este infinită.
      Eu, îţi mulţumesc mult. O duminică minunată îţi doresc, Petru! 🙂

      Apreciază

  7. Ca de obicei totul ma incanta in postarile tale. Ce doream eu sa spun a facut-o Centurion.

    Apreciază

    • Mă bucur mult să aud asta, Radu!
      Cred că mulţi dintre noi n-am vrea ca o altă durere mai mare să estompeze o durere existentă!
      Îţi mulţumesc mult. O duminică minunată îţi doresc! 🙂

      Apreciază

  8. Minunate

    Apreciază

    • Mă bucur nespus de mult, Cristi, că îţi plac picturile!
      Mie îmi plac foarte mult!
      Îţi mulţumesc mult, Cristi! O seară minunată îţi doresc! 🙂

      Apreciază

  9. Such lovely pastels! Thanks Stefania!

    Apreciază

    • Thank you, dear Elena.
      Yes, it is absolutely gorgeous paintings. The artist, Nathalie Picoulet has a perfect talent!
      Bless you, dear Elena! You, also are very talented and I admire you very much.
      Big hugs, much love, Stefania! 🙂

      Apreciază

  10. Blogul tau e o adevrata hrana pentru suflet, multumesc mult Stefania draga.
    Un minunat sfarsit de saptamana iti doresc.
    Cu mult drag,
    Liz

    Apreciază

    • Vă mulţumesc din suflet, doamna Liz, pentru aprecierea dumneavoastră care mă bucură foarte mult.
      Un sfârşit de săptămână binecuvântat vă doresc!
      Cu mult drag,
      Ştefania! 🙂

      Apreciază

  • jj
  • maxima zilei

    Nu-ţi judeca aproapele, înainte de a te afla în locul lui.
  • jj
  • Gravatar

  • Ce-i viaţa aceasta ? Părere? Mister? Un şir de contraste? Un petic de cer? Un vis ce sfârşeşte când e mai frumos? O trecere în goană spre locul de jos?...
  • jj
  • Madeleine Jeanne Lemaire  (1845-1928)

    Madeleine Jeanne Lemaire (1845-1928)

  • „Menirea vieţii tale e să te cauţi pe tine însuţi.” — Mihai Eminescu
  • „Umanitatea începe în noi odată cu dezinteresul.” — Mihai Eminescu
  • „Egalitatea nu există decât în matematică.” — Mihai Eminescu
  • „Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile cresc pretutindeni.” — Mihai Eminescu
  • „Căci moarte nu există, și ce numești tu moarte, e-o viață altfel scrisă în sfânta firii carte.” — Mihai Eminescu
  • Hans Dahl (1849-1937)

  • jj
  • Nimic din ce dă inima nu se pierde, ci este păstrat în inimile altora.
  • „Când îţi faci un nou prieten, nu-i uita pe cei vechi.”  ~ Erasmus
  • Timpul nu aşteaptă pe nimeni !
  • Trecutul nu mai este în mâinile tale, iar viitorul nu este încă al tău. Momentul de faţă este singurul timp care îţi aparţine. Foloseşte-l cu chibzuinţă .
  • " Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoşi" - Nicolae Steinhardt
  • Numai vezi să nu faci rău, în timp ce vrei să fii de folos.~ Ovidius
  • Când ai avut un eşec, felicită-te pentru încercare. Apoi, ridică-te şi mai încearcă odată!
  • Când eşti umil, ai la dispoziţie sfatul şi îndrumarea celorlalţi. Când eşti mândru, trebuie să te limitezi doar la înţelepciunea ta.
  • Uneori, într-adevăr, ajunge un sărut. Un ”Te iubesc”, chiar şi doar şoptit. Un ”Multumesc”. O apreciere sinceră. Este atât de uşor să faci fericit pe cineva. Atunci, de ce nu o facem?
  • Împarte-ţi fericirea cu alţii şi se va înmulţi.
  • Fă din odihnă şi din zâmbet rege. - Leonardo da Vinci
  • "Să nu legi niciodată prietenie cu omul pe care nu-l poţi respecta." "Să nu fii niciodată prieten cu cel pe care nu-l poţi suferi." ~Charles Darwin
  • „Cel mai periculos lucru este să supraestimezi persoanele care te subestimează.” — Michelle Rosenberg
  • Bessie Helstrom (1874-1966)

    Bessie Helstrom (1874-1966)

  • Pagini

  • jj
  • jj
  • Articole recente

  • Cele mai bune articole și pagini

  • maci
  • jj
  • have a great day
  • jj
  • jj
  • Melodia zilei

    .................................................................... jj
  • Poezia zilei

    .................................................................... jj
  • jj
  • Top click-uri

  • Meta

  • Blog Stats

    • 482.707 hits
  • Clara von Sivers (1854-1924)

    Clara von Sivers (1854-1924)

  • jj
  • Flickr Photos

  • Arhive

  • Follow Ştefania's on WordPress.com
  • jj