Printre lacurile de munte

Ne odihnim în iarbă, cu un rest
de oboseală în noi, ca sufletul.
Printre lacuri de munte stăm şi privim.
Soarele a asfinţit în argintul de vest.

Prin aerul de cleştar
stâncile, brazii, munţii, lucrurile toate,
chiar cele mai depărtate,
se conturează mai clar.

Ce calm! Ce puritate!
Dacă am vedea cu lacurile,
stelele s-ar apropia,
întâmpinându-ne la drumul-jumătate.

poezie de Lucian Blaga

Anunțuri
Articol următor

28 comentarii

  1. Când admir un iaz, o baltă,
    Inima-mi pe loc tresaltă,
    Că sunt tare frumușele
    Și au ceva pește-n ele!
    Minunate ochiuri de apă, cu mare reverberație sufletească!
    Recunoștință pentru inspirația ta, care mă ajută să suport căldura de azi, Ștefania! 🙂

    Apreciază

    • Ştefania

       /  25 Mai 2014

      Observ că aceste ochiuri de apă îţi sunt şi muză, Petru. Foarte frumoase versurile tale. Îţi mulţumesc mult pentru ele.
      Mă bucur nespus de mult că îţi plac alegerile mele. Din păcate, de acum şi până spre sfârşitul toamnei, trebuie să suportăm căldura.
      O duminică minunată îţi doresc, Petru şi numai bucurii! 🙂

      Apreciază

  2. Cristi

     /  25 Mai 2014

    Minunate toate! Picturile, versurile, clipul…

    Apreciază

    • Ştefania

       /  25 Mai 2014

      Mă bucur nespus de mult, Cristi, că îţi plac alegerile mele. Şi mie îmi plac foarte mult. 🙂
      Îţi mulţumesc mult, pentru aprecierea ta care mă bucură foarte mult.
      O seară minunată îţi doresc, Cristi! 🙂

      Apreciază

  3. Wunderschöne Bilder,wünsche eine gute glückliche neue Woche liebe Grüße und Freundschaft.Gislinde

    Apreciază

    • Ştefania

       /  26 Mai 2014

      Danke sehr schön, Gislinde. Ich bin sehr froh, dass Sie Gemälde Adelsteen Normann norwegischen Künstlers gefallen.
      Ich wünsche Ihnen einen sehr schönen Abend und außergewöhnliche Woche! Mit Freundschaft Ştefania. 🙂

      Apreciază

  4. Hello Stefania,these mountains portraits are majestic the beauty of nature is amazing.The video is a joy to watch.Have a blissful week.JM

    Apreciază

    • Ştefania

       /  26 Mai 2014

      Thank you so much, Jalal. Yes, I absolutely agree with you. Norwegian artist Adelsteen Normann, very nice illustrated the beauty of nature! I am so glad that you like my choices.
      Have a nice evening and a exceptional week! With friendship Ştefania. 🙂

      Apreciază

  5. Superbe imaginiile, abia astep sa plec la munte, evident in vacanta 🙂 Seara minunata, Stefania!

    Apreciază

    • Ştefania

       /  26 Mai 2014

      Te cred, Ane. Şi mie îmi place muntele mult mai mult decât marea.
      Mă bucur nespus de mult că îţi plac imaginile.
      Îţi mulţumesc mult, Ane, pentru gândul tău bun. O seară minunată îţi doresc şi eu! 🙂

      Apreciază

  6. Minunate peisaje. Cate povesti nespuse stiu ele, cata intelepciune si simplitate gasim aici :).

    Apreciază

    • Ştefania

       /  27 Mai 2014

      Bine mai zici, Alex, dacă fiecare tablou ne-ar spune povestea lui, am fi uluiţi de poveste lui.
      Uneori, când privesc păsările în zborul lor lin, mă gândesc câte frumuseţi văd ele, pe care noi oamenii nu le vom putea vedea vreodată, iar dacă acestea ar mai avea şi grai, cred că fiecare din noi ar fi încântat să le asculte poveştile lor.
      Mă bucur nespus de mult că îţi plac alegerile mele.
      Îţi mulţumesc mult, Alex, pentru gândul ce mi l-ai împărtăşit. O seară minunată îţi doresc! 🙂

      Apreciază

  7. WOW! They are so beautiful paintings dear Stefania, and also should be amazing places to visit. Thank you so much, have a nice day and wonderful week, love, and hugs, nia

    Apreciază

    • Ştefania

       /  27 Mai 2014

      Thank you so much, dear Nia. I am so glad that you like my choices.
      I’m sure a trip to the Norwegian fjords would be fantastic! I would love to can ever make!
      Have a wonderful evening, dear Nia.
      Love and blessings.
      Big hugs, Ştefania! 🙂

      Apreciază

  8. Măreția și sălbătăcia munților ce se întâlnesc cu norii, întinderea de apă calmă și strălucitoare este îndulcită de prezența omului care găsește aici tihnă și frumusețe. Inspirat pictorul care a pictat aceste tablouri superbe și tu Ștefania ai dat un plus de frumusețe cu versurile și muzica. Multumesc pentru aceste momente, îți doresc o seară cât mai plăcută, cu drag, Georgeta.

    Apreciază

    • Ştefania

       /  27 Mai 2014

      Bine şi frumos mai spui, Georgeta. Omul întotdeauna îţi găseşte tihna în natură.
      Mă bucur nespus de mult că îţi plac lucrările artistului norvegian Adelsteen Normann, care a ilustrat atât de frumos fiordurile norvegiene, dând lucrărilor sale o aură mistică.
      Îţi mulţumesc mult, Georgeta, pentru aprecierea ta care mă bucură foart mult. O seară minunată îţi doresc şi eu. 🙂

      Apreciază

  9. These are great!

    Apreciază

    • Ştefania

       /  27 Mai 2014

      Thank you so much, Alex.
      I am so glad that you like the Norwegian artist’s work Adelsteen Normann.
      Have a great day, Alex! 🙂

      Apreciază

  10. Minunate tablouri! Ce peisaje frumoase. Cum sa nu-ti doresti sa fii acolo?
    Sper ca la vara ce se apropie, sa ajung pe la munte, in mijlocul acestei naturi fascinante. Iar poezia lui Blaga… nici nu se putea mai potrivita!
    Numai bine iti doresc, draga Stefania! 🙂

    Apreciază

    • Ştefania

       /  30 Mai 2014

      Mă bucur nespus de mult, Alex, că îţi plac peisajele norvegiene, mai bine zis fiordurile norvegiene ilustrate de artistul Adelsteen Normann. Este tare frumos muntele şi ne oferă peisaje magnifice, inegalabile. Cel puţin mie îmi place mult mai mult muntele decât marea. Dar şi mare are farmecul ei aparte.
      Îmi plac poeziile poetului nostru Lucian Blaga şi-mi place să fie prezent aici la mine şi mă bucur că îţi place alegerea mea.
      Îţi mulţumesc mult, Alex, pentru gândul ce mi l-ai împărtăşit. O seară minunată îţi doresc şi numai bine! 🙂

      Apreciază

  11. I especially love the portraits of the clouds – magnificent!

    Apreciază

    • Ştefania

       /  30 Mai 2014

      Thank you so much, dear simplecherishes. I am so glad that you like the Norwegian artist’s paintings Adelsteen Normann, who illustrated exceptionally Norwegian fjords.
      Have a wonderful day. Love and blessings.
      Big hugs,
      Ştefania. 🙂

      Apreciază

  12. Simply beautiful! Plus, I love Pat Metheny. 🙂

    Apreciază

    • Ştefania

       /  30 Mai 2014

      Thank you so much, Eric. I am so glad that you like the Norwegian artist’s paintings Adelsteen Normann. Oh yeah, I also like the music of Pat Metheny.
      Have a wonderful day, Eric. 🙂

      Apreciază

  13. Wow, wonderful set of paintings, congratulations on all of them.

    Best wishes, Aquileana 😀

    Apreciază

    • Ştefania

       /  31 Mai 2014

      Thank you so much, Aquileana.
      I am so glad that you like the Norwegian artist’s work Adelsteen Normann.
      Have a great day, Aquileana. 🙂

      Apreciază

  14. Danke liebe Stefania tolle Fotos,wünsche dir ein schönes Wochenende mit viel Sonnenschein.Liebe Grüße und Freundschaft.Gislinde

    Apreciază

    • Ştefania

       /  31 Mai 2014

      Danke sehr schön, liebe Gislinde. Ich bin froh, dass Sie Bilder mögen.
      Ich wünsche Ihnen ein schönes Wochenende und sonnig. Mit Freundschaft Ştefania. 🙂

      Apreciază

  • jj
  • Best Song – Finala Eurovision România 2017

    .................................................................... jj .................................................................... jj
  • maxima zilei

    Nu-ţi judeca aproapele, înainte de a te afla în locul lui.
  • jj
  • Doyen Gustave
  • Ce-i viaţa aceasta ? Părere? Mister? Un şir de contraste? Un petic de cer? Un vis ce sfârşeşte când e mai frumos? O trecere în goană spre locul de jos?...
  • jj
  • Madeleine Jeanne Lemaire  (1845-1928)

    Madeleine Jeanne Lemaire (1845-1928)

  • „Menirea vieţii tale e să te cauţi pe tine însuţi.” — Mihai Eminescu
  • „Umanitatea începe în noi odată cu dezinteresul.” — Mihai Eminescu
  • „Egalitatea nu există decât în matematică.” — Mihai Eminescu
  • „Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile cresc pretutindeni.” — Mihai Eminescu
  • „Căci moarte nu există, și ce numești tu moarte, e-o viață altfel scrisă în sfânta firii carte.” — Mihai Eminescu
  • Hans Dahl (1849-1937)

  • Ştefania

  • jj
  • Nimic din ce dă inima nu se pierde, ci este păstrat în inimile altora.
  • „Când îţi faci un nou prieten, nu-i uita pe cei vechi.”  ~ Erasmus
  • Timpul nu aşteaptă pe nimeni !
  • Trecutul nu mai este în mâinile tale, iar viitorul nu este încă al tău. Momentul de faţă este singurul timp care îţi aparţine. Foloseşte-l cu chibzuinţă .
  • " Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoşi" - Nicolae Steinhardt
  • Numai vezi să nu faci rău, în timp ce vrei să fii de folos.~ Ovidius
  • Când ai avut un eşec, felicită-te pentru încercare. Apoi, ridică-te şi mai încearcă odată!
  • Când eşti umil, ai la dispoziţie sfatul şi îndrumarea celorlalţi. Când eşti mândru, trebuie să te limitezi doar la înţelepciunea ta.
  • Uneori, într-adevăr, ajunge un sărut. Un ”Te iubesc”, chiar şi doar şoptit. Un ”Multumesc”. O apreciere sinceră. Este atât de uşor să faci fericit pe cineva. Atunci, de ce nu o facem?
  • Împarte-ţi fericirea cu alţii şi se va înmulţi.
  • Fă din odihnă şi din zâmbet rege. - Leonardo da Vinci
  • "Să nu legi niciodată prietenie cu omul pe care nu-l poţi respecta." "Să nu fii niciodată prieten cu cel pe care nu-l poţi suferi." ~Charles Darwin
  • „Cel mai periculos lucru este să supraestimezi persoanele care te subestimează.” — Michelle Rosenberg
  • Bessie Helstrom (1874-1966)

    Bessie Helstrom (1874-1966)

  • Pagini

  • jj
  • jj
  • Articole recente

  • Cele mai bune articole și pagini

  • maci
  • jj
  • have a great day
  • jj
  • jj
  • Melodia zilei

    .................................................................... jj
  • BEST ROMANIAN SONG

    .................................................................... jj
  • BEST ROMANIAN SONG

    .................................................................... jj
  • Best song of summer

    .................................................................... jj .................................................................... jj
  • Poezia zilei

    .................................................................... jj
  • jj
  • Top click-uri

  • Meta

  • Blog Stats

    • 385,099 hits
  • Clara von Sivers (1854-1924)

    Clara von Sivers (1854-1924)

  • jj
  • Flickr Photos

    Dolus D'Oléron

    golden morning

    Im Gegenlicht

    It's a green day...

    Rainmaker

    All the Colorful Stories

    Room with a view

    Beach

    happiness

    Pink Florals, Andalusia, Spain

    Mai multe poze
  • Arhive

  • Follow Ştefania's on WordPress.com
  • jj
%d blogeri au apreciat asta: