Poveste sentimentală

Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu – la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau între noi,
înainte şi înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-înfigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de caderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput.

poezie de Nichita Stănescu

Anunțuri
Articol următor

20 comentarii

  1. Eram sigur că va fi Nichita de cum am văzut titlul la mine pe blog!
    Interesante alegerile tale, deşi stilul acesta cam distonează cu gusturile mele.

    Apreciază

    • Ştefania

       /  22 Februarie 2014

      🙂 Ei, dacă până acum am tot admirat lucrări ale marilor artişti, m-am gândit că e bine, într-o postare să-i vedem măcar pe o parte din ei şi în timp ce lucrează. 🙂
      Îţi mulţumesc mult, Radu, pentru gândul ce mi l-ai împărtăşit. O seară minunată îţi doresc! 🙂

      Apreciază

  2. gorgeous work and music

    Apreciază

    • Ştefania

       /  23 Februarie 2014

      Thank you so much, soumyav! I’m so glad that you appreciate all of them.
      Have a wonderful day, soumyav and many blessings! 🙂

      Apreciază

  3. I love paintings in a painting, and your choice of the flower video is so elegant!

    Apreciază

    • Ştefania

       /  23 Februarie 2014

      Thank you so much, simplecherishes! I’m so glad that you like my choices again.
      These works are truly stunning. I like very much
      Have a wonderful day, simplecherishes and many blessings! 🙂

      Apreciază

  4. Se vede treaba că pictorii, precum poeții, sunt foarte sentimentali, iar femeia ocupă primul loc în inima, dar și în lucrările lor. Ceea ce e firesc și binevenit pentru iubitorii de frumos.
    Să ai o duminică împlinită, dragă Ștefania! 🙂

    Apreciază

    • Ştefania

       /  23 Februarie 2014

      Aşa este, Petru bine mai zici. Femeile, natura şi iubirea sunt sursa inepuizabilă de inspiraţie, deopotrivă pentru poeţi, artişti plasticieni şi compozitori.
      Mă bucur nespus de mult că apreciezi şi tu creaţiile lor.
      Îţi mulţumesc mult, Petru, pentru gândurile tale bune. O duminică binecuvântată îţi doresc şi eu! 🙂

      Apreciază

  5. These are really good. I like the painting in a painting 🙂

    Thanks for sharing Stephania. I hope you have a great weekend

    Apreciază

    • Ştefania

       /  23 Februarie 2014

      Thank you so much, Alastair!
      I am so glad that you like my choices again.
      Have a wonderful Sunday, Alastair! 🙂

      Apreciază

  6. Beautiful paintings, the light in them is amazing. Thank you dear Stefania, have a nice day and new week, hugs and love, nia

    Apreciază

    • Ştefania

       /  23 Februarie 2014

      Thank you so much, dear Nia. I am so glad that you like my choices again. Have a wonderful Sunday, dear Nia and a wonderful new week! Big hugs, with love, Ştefania! 🙂

      Apreciază

  7. Si totusi, nu apreciez romantismul de secol 19.
    Din imaginile de mai sus apreciez creatia, culorile, ambianta dar, personal, nu apreciez trairile :(.
    Zi frumoasa iti doresc.

    Apreciază

    • Ştefania

       /  23 Februarie 2014

      Tot pentru splendoarea creaţiei le-am ales şi eu, Alex, credeam că se subînţelege acest lucru.
      Sunt lucrări extrem de bine realizate, n-au nimic de-a face cu romantismul sau cu trăirile artistului, mai degrabă cu studiul amănunţit al artistului asupra, elementelor ce intenţionează să le ilustreze în lucrările sale. Nu poţi face portretul nimănui dacă nu studiezi persoana care urmează să fie portretizată, la fel cum nu poţi picta orice obiect dacă nu l-ai văzut niciodată.
      Îţi mulţumesc mult, Alex. O zi minunată îţi doresc şi eu! 🙂

      Apreciază

  8. Cristi

     /  24 Februarie 2014

    Minunate!

    Apreciază

    • Ştefania

       /  24 Februarie 2014

      Mă bucur mult că le apreciezi şi tu, Cristi.
      Îţi mulţumesc mult. O săptămână binecuvântată îţi doresc, Cristi! 🙂

      Apreciază

  9. Minunate picturi, excelentă alegere în materie de poezie! Mie îmi place Nichita, deși în liceu, nu reușema să-l înțeleg.
    Să ai o zi frumoasă!

    Apreciază

    • Ştefania

       /  24 Februarie 2014

      Mă bucur nespus de mult, Simona, că îţi plac alegerile mele. Şi mie îmi place mult Nichita Stănescu, de fapt am mai mulţi poeţi care îmi plac foarte mult. În ceea ce mă priveşte am convingerea că, uneori este foarte greu să înţelegi un poet doar prin poeziile sale, cred totuşi că trebuie să-l cunoşti îndeaproape foarte bine, ca să poţi înţelege exact ce vrea să exprime, aşa că interpretăm fiecare cam ceea ce ar fi vrut să exprime poetul.
      Îţi mulţumesc mult, Simona. O zi minunată îţi doresc şi eu! 🙂

      Apreciază

  10. Hello, amazing Blog You Have, nice to Meet you, EM

    Apreciază

    • Ştefania

       /  25 Februarie 2014

      Welcome, here EM!
      Thank you so much for your appreciation.
      I am so glad that you like what your find here.
      Whenever you’re welcome with love.
      Have a wonderful day, EM! 🙂

      Apreciază

  • jj
  • Best Song – Finala Eurovision România 2017

    .................................................................... jj .................................................................... jj
  • maxima zilei

    Nu-ţi judeca aproapele, înainte de a te afla în locul lui.
  • jj
  • Doyen Gustave
  • Ce-i viaţa aceasta ? Părere? Mister? Un şir de contraste? Un petic de cer? Un vis ce sfârşeşte când e mai frumos? O trecere în goană spre locul de jos?...
  • jj
  • Madeleine Jeanne Lemaire  (1845-1928)

    Madeleine Jeanne Lemaire (1845-1928)

  • „Menirea vieţii tale e să te cauţi pe tine însuţi.” — Mihai Eminescu
  • „Umanitatea începe în noi odată cu dezinteresul.” — Mihai Eminescu
  • „Egalitatea nu există decât în matematică.” — Mihai Eminescu
  • „Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile cresc pretutindeni.” — Mihai Eminescu
  • „Căci moarte nu există, și ce numești tu moarte, e-o viață altfel scrisă în sfânta firii carte.” — Mihai Eminescu
  • Hans Dahl (1849-1937)

  • Ştefania

  • jj
  • Nimic din ce dă inima nu se pierde, ci este păstrat în inimile altora.
  • „Când îţi faci un nou prieten, nu-i uita pe cei vechi.”  ~ Erasmus
  • Timpul nu aşteaptă pe nimeni !
  • Trecutul nu mai este în mâinile tale, iar viitorul nu este încă al tău. Momentul de faţă este singurul timp care îţi aparţine. Foloseşte-l cu chibzuinţă .
  • " Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoşi" - Nicolae Steinhardt
  • Numai vezi să nu faci rău, în timp ce vrei să fii de folos.~ Ovidius
  • Când ai avut un eşec, felicită-te pentru încercare. Apoi, ridică-te şi mai încearcă odată!
  • Când eşti umil, ai la dispoziţie sfatul şi îndrumarea celorlalţi. Când eşti mândru, trebuie să te limitezi doar la înţelepciunea ta.
  • Uneori, într-adevăr, ajunge un sărut. Un ”Te iubesc”, chiar şi doar şoptit. Un ”Multumesc”. O apreciere sinceră. Este atât de uşor să faci fericit pe cineva. Atunci, de ce nu o facem?
  • Împarte-ţi fericirea cu alţii şi se va înmulţi.
  • Fă din odihnă şi din zâmbet rege. - Leonardo da Vinci
  • "Să nu legi niciodată prietenie cu omul pe care nu-l poţi respecta." "Să nu fii niciodată prieten cu cel pe care nu-l poţi suferi." ~Charles Darwin
  • „Cel mai periculos lucru este să supraestimezi persoanele care te subestimează.” — Michelle Rosenberg
  • Bessie Helstrom (1874-1966)

    Bessie Helstrom (1874-1966)

  • Pagini

  • jj
  • jj
  • Articole recente

  • Cele mai bune articole și pagini

  • maci
  • jj
  • have a great day
  • jj
  • jj
  • Melodia zilei

    .................................................................... jj
  • BEST ROMANIAN SONG

    .................................................................... jj
  • BEST ROMANIAN SONG

    .................................................................... jj
  • Best song of summer

    .................................................................... jj .................................................................... jj
  • Poezia zilei

    .................................................................... jj
  • jj
  • Top click-uri

  • Meta

  • Blog Stats

    • 388,130 hits
  • Clara von Sivers (1854-1924)

    Clara von Sivers (1854-1924)

  • jj
  • Flickr Photos

  • Arhive

  • Follow Ştefania's on WordPress.com
  • jj
%d blogeri au apreciat asta: