Balada toamnei

În parcuri frunza cade arămie
Pe pajişti unde ieri zâmbise mai.
Şi în havuzuri lunecă pustie
Pe apa-n care dorul ţi-oglindeai.
Azi singur al păunilor alai
Mai înfloreşte pacea din gradină,
Iar eu, simţind zăpezile ce vin
Şi presimţind durerea ce-o să vină,
Rechem în ţări de geruri şi de chin
Uitarea ce durerile alină.

Pierdută e a verii frenezie,
Dus, Pan, suflând în trestie de nai,
De-acum să sune dulcea melodie
A toamnei
Tristă inima, ce n-ai
Iubitele pe care le visai,
Priveşte cum apare de senină,
Prin seara-n care ninge aur fin
De foi îngălbenite de lumină
Cu uşurinţa unui zbor divin,
Uitarea ce durerile alină.

Din depărtări în depărtări adie
Cum, în amurguri, zurgălai de cai
Răsună, pier şi tremură şi-nvie,
Nostalgic, pe un drum care-l uitai
O, suflete bolnav al meu, ce ai?
E ca o rază caldă de lumină în ţara peste care norii vin
S-arunce umbră, jale şi ruină,
Şi e prin ceaţa veşnicului spleen
Uitarea ce durerile alină.

O, toamnă, fie voia ta, regină,
Tu, care faci din trandafir un spin,
Tu, ce pe codrii de-aur prinzi rugină,
Tu, ce-ai sădit alături de suspin
Uitarea ce durerile alină.

poezie de Ion Pillat

Anunțuri
Articol anterior

62 comentarii

  1. They are beautiful, I loved them all. Thank you dear Stefania, have a nice day, hugs and love, nia

    Apreciază

    • Stefania

       /  22 Septembrie 2013

      Thank you so much, dear Nia! I am so glad to know, you like my post again!
      Have a wonderful day and a great new week, dear Nia!
      Big hugs with much love,
      Stefania! 🙂

      Apreciază

  2. These are wonderful landscapes. Thank you for sharing them with us.

    Enjoy your Sunday Stefania

    Apreciază

    • Stefania

       /  22 Septembrie 2013

      Thank you so much, Alastair! I am so glad to know, you like my post again!
      Enjoy your Sunday, Alastair and a great new week! 🙂

      Apreciază

  3. Când văd apă și natură,
    Simt o atracție pură,
    Când văd natură și apă,
    Sufletul mi se adapă.

    Să ai o seară binecuvântată, Stefania! 🙂

    Apreciază

    • Stefania

       /  22 Septembrie 2013

      Ce frumos spui, Petru! Sunt întru totul în asentimentul tău!
      Îţi mulţumesc din suflet pentru gândul tău bun!
      O seară minunată îţi doresc şi eu, Petru şi-o nouă săptămână cu multe binecuvântări! 🙂

      Apreciază

  4. Another masterpiece. Thank you.
    Hugs and Love,
    Micheline

    Apreciază

    • Stefania

       /  22 Septembrie 2013

      Thank you so much, dear Micheline! Indeed these paintings are masterpieces!
      I am glad to know that you like!
      Have a wonderful day and many blessings!
      Big hugs, much love, Stefania! 🙂

      Apreciază

  5. „Da mi-e dor de tine cel mai mult dintre toate. Draga mea”… imi place povestea cantecului 🙂 O, toamna, fie voia ta, regina 🙂 minunat ! Seara frumoasa ,Stefania!

    Apreciază

    • Stefania

       /  22 Septembrie 2013

      Şi mie îmi place foarte mult, povestea cântecului, Ane şi multor interpreţi le-a plăcut şi l-au preluat, însă eu de data aceasta am ales melodia în interpretarea lui, Eric Clapton, care-mi place foarte mult!
      Mă bucur nespus de mult, Ane, că îţi place postarea mea!
      Îţi mulţumesc mult pentru gândul tău bun!
      O seară minunată îţi doresc, Ane, şi-o nouă săptămână cu multe binecuvântări! 🙂

      Apreciază

  6. Superb ca-ntotdeauna, Ștefania, felicitări cu drag! 🙂

    Apreciază

    • Stefania

       /  22 Septembrie 2013

      Îţi mulţumesc din suflet, bursucel, pentru aprecierea ta care mă bucură foarte mult. 🙂

      Apreciază

  7. I just love this time of year, and your post Stefania!

    Apreciază

    • Stefania

       /  23 Septembrie 2013

      Thank you so much, dear Elena! Yeah, I also like Fall, all seasons have their beauty, but if the fall is more generous with us, we provide more color and flavor than any other season!
      Have a wonderful day and a great week!
      Big hugs, with much love,
      Stefania! 🙂

      Apreciază

  8. Dear Stefania, I almost think they are photos- so fresh and real! Thanks for sharing! Warm wishes.

    Apreciază

    • Stefania

       /  23 Septembrie 2013

      Indeed these are exceptional works created in the style of realism. The artist has paid particular attention to detail and using natural oils and pigments of the highest quality and the end result is a masterpiece!
      Thank you so much, dear simplecherishes! Have a wonderful day and a great week!
      Big hugs, with much love,
      Stefania! 🙂

      Apreciază

  9. Ce frumos am început săptămâna…. Mulţumesc!

    Apreciază

    • Stefania

       /  23 Septembrie 2013

      Mă bucur mult să aud asta, potecuţă! Eu, îţi mulţumesc mult gândul tău bun.
      O seară minunată îţi doresc şi-o săptămână excelentă din toate punctele de vedere! 🙂

      Apreciază

  10. Minunate alegeri ca de obicei! E a patra oara cand incerc sa postez un comentariu. Poate-mi iese de data asta. 😀

    Apreciază

    • Stefania

       /  23 Septembrie 2013

      Îţi mulţumesc din suflet, Cristi, pentru aprecierea ta care mă bucură foarte foarte mult.
      Ufff, îmi pare aşa rău pentru neplăcerea cu care te-ai confruntat. Nu ştiu de ce se întâmplă acest lucru şi nici nu ştiu ce aş putea face în privinţa aceasta. Mă bucur mult că ai reuşit până la urmă, apreciez mult răbdarea ta şi-ţi mulţumesc încă o dată.
      O seară minunată îţi doresc, Cristi şi-o săptămână excelentă din toate punctele de vedere! 🙂

      Apreciază

  11. DiaMar bucataria galbena

     /  23 Septembrie 2013

    Buna,draga Stefania!
    Minunat anotimp,iubesc toamna.Sunt nascuta toamna!
    Postarea ta mi-a incantat sufletul,dar nu ma mira acest lucru!Totdeauna reusesti sa ma incanti!
    Te imbratisez cu drag!
    Toate bune!

    Apreciază

    • Stefania

       /  24 Septembrie 2013

      Bună seara, Mihaela dragă! 🙂
      O, ce frumos să-ţi celebrezi aniversarea într-un anotimp atât de generos cu noi toţi!
      Fii binecuvântată cu multă sănătate, multe împliniri şi numai bucurii!
      Mă bucur mult că postările mele te încântă întotdeauna. Îţi mulţumesc mult pentru aprecierea ta!
      Te îmbrăţişez şi eu cu mult drag.
      O seară minunată îţi doresc, draga mea! 🙂

      Apreciază

  12. Ce melodie minunata..! Referitor la tablouri, crede-ma draga Stefania, ca redau in mod perfect adevarata frumusete a naturii rusesti. Am avut ocazia sa calatoresc in Rusia, chiar daca nu am ajuns mai departe de Moscova, si m-au uimit culorile si peizajele care mi se desfasurau in fata ochilor… Ma simteam transferata intr-o poveste… Felicitari pentru articol si o seara frumoasa iti doresc, draga Stefania.

    Apreciază

    • Stefania

       /  24 Septembrie 2013

      Îţi mulţumesc mult, Rodica dragă, pentru aprecierea ta. Mă bucură foarte mult dacă postarea mea ţi-a trezit amintiri frumoase şi-ai retrăit cele mai plăcute momente din periplu tău prin Rusia!
      Suntem nişte privilegiaţi, trăim într-o lume foarte frumoasă pentru care ar trebui să fim recunoscători în fiecare clipă.
      O seară minunată îţi doresc, draga mea! 🙂

      Apreciază

  13. superb!

    Apreciază

  14. LMG

     /  25 Septembrie 2013

    Sublim… e prima toamnă ce-o trăiesc cu sufletul la gură şi mă gândesc… trebuie să nu iau tot din asta, trebuie să mai fie şi altele, nu ?

    Apreciază

    • Stefania

       /  25 Septembrie 2013

      Îţi mulţumesc mult, Laurean, pentru aprecierea ta, care mă bucură foarte mult.
      Eu cred că ar trebui să iei tot ce-ţi oferă această toamnă şi s-o trăieşti cu maximă intensitate, de asemenea să iei tot şi din următoarele ce, cu siguranţă vor veni!
      Mitul că ” cei prea mult strică”, – nu-i valabil şi pentru frumuseţe, bunătate, dragoste, – ele pot fi dăruie şi primite peste măsură, nu pot strica nimic!
      O seară minunată îţi doresc, Laurean! 🙂

      Apreciază

  15. niki

     /  25 Septembrie 2013

    Dintre toate imaginile de pe blogul tau, aceasta colectie este favorita mea! Pur si simplu imagini superbe !

    Apreciază

    • Stefania

       /  25 Septembrie 2013

      Mă bucur mult, niki, că această colecţie este favorita ta. Îţi mărturisesc sincer, mie, absolut toate picturile pe care le postez, aici, le ador. Multe dintre ele, le admir de ani buni, însă cu aceeaşi emoţie şi încântare le admir de fiecare dată! Când fac selecţia pentru postare, mi-e cumplit de greu s-o fac.
      Îţi mulţumesc mult, niki, pentru aprecierea ta care mă bucură foarte mult.
      O seară minunată îţi doresc! 🙂

      Apreciază

    • Stefania

       /  26 Septembrie 2013

      Muchas gracias, porque has pensado en mí y mi blog han nominado para el premio. Me siento muy honrado!
      Tener una noche maravillosa! Sinceramente Stefania! 🙂

      Apreciază

  16. Te premié con el Liebster Award…!!
    ME HABÍA OLVIDADO DE LOS PASOS .YA ESTA EDITADA
    http://tigranelgrande333.wordpress.com/2013/09/25/gracias-por-el-premio-liebster-award/

    Apreciază

    • Stefania

       /  26 Septembrie 2013

      Gracias una vez más! Voy a tratar de cumplir con esta nominación!
      Atentamente,
      Stefania! 🙂

      Apreciază

  17. Bine te-am regăsit, dragă Ştefania!
    Frumoasă postare de toamnă. Mi-au plăcut tare mult picturile cu mesteceni şi culorile superbe ale toamnei. Şi poezia şi melodia!
    Să ai o zi cât mai frumoasă! 🙂

    Apreciază

    • Stefania

       /  26 Septembrie 2013

      Bine ai revenit, dragă Alex!
      Îţi mulţumesc din suflet pentru aprecierea ta care mă bucură foarte mult.
      Mă bucur mult că îţi plac alegerile pe care le-am făcut.
      O seară minunată îţi doresc şi eu! 🙂

      Apreciază

  18. Ritiu Maria

     /  26 Septembrie 2013

    Toamna s-a instalat si calendaristic, iar redarea ei, in imagini mirifice, ma face sa ma gandesc ca, nu este asa de rau sa vina toamna, chiar daca ne asteapta iarna, cu ninsori, zloata si ger, deoarece trebuie sa ne bucuram de fumusetea fiecarei zile pe care ne-a harazit-o Bunul Dumnezeu si de fiecare anotimp in parte, fiind zadarnica „revolta” si tristetea.
    Frumoasa melodie, romantica, chiar daca versurile suna a regret si imprima nostalgia timpului trecut, a verii care „va sa vina la anul”.
    Felicitari Stefania, de mult n-am mai avut timp sa-ti vizitez blogul, insa de fiecare data poposesc cu mare placere la tine „acasa”.
    Multa sanatate si o seara cat mai frumoasa.

    Apreciază

    • Stefania

       /  26 Septembrie 2013

      Vă mulţumesc din suflet, doamna Maria, pentru aprecierea dumneavoastră şi pentru gândurile dumneavoastră bune pentru mine, pe care eu, la rândul meu, vi le întorc înmiit!
      Mă bucur mult de tot că întotdeauna veniţi cu mult drag aici. La noi toamna aceasta este tare posomorătă şi tare plângăcioasă! Tot în ropote ne ţine!
      Bine mai zice-ţi, fiecare anotimp are frumuseţea lui şi-ar trebui să ne bucurăm de tot ceea ce primim de la fiecare din ele în parte.
      Fiţi binecuvântată cu multă sănătate, doamna Maria! O seară minunată vă doresc şi eu, cu mult drag! 🙂

      Apreciază

  19. Am descoperit aceasta splendoare de blog,acest colisor de liniste si bucurie,in care ni se dezvaluie felurite povesti despre caldura caminului,despre dragostea netarmuita a mamei,despre suspinul singuratic al copilului orfan,despre intalnirile ratate si neratate ale vietii,despre iubirea timida pana la iubirea matura,despre viata femeii in toate nuantele ei,despre cum ne schimba anotimpurile si cum trecem si noi o data cu ele,despre viata corabierilor,a florareselor ,despre viata la tara si viata la oras si cate si mai cate povesti ni se arata prin intermediul dragei noastre Stefania daruite cu atata inspiratie si calduta.Frumosul,uratul,suferinta,puritatea,bucuria,virtutea si viciul si multe alte stari sufletesti posibile si imposibile,de imaginat si de neimaginat le regasim in aceste picturi,iar poeziile alese nu fac decat sa dea intensitate sentimentului trait in imagini.Pentru toate astea,iti multumesc!O admiratoare a pasiunii tale,Aurora

    Apreciază

    • Stefania

       /  27 Septembrie 2013

      Bine ai venit, aici, Aurora!
      M-au emoţionat foarte mult cuvintele tale, în cel mai bun sens al cuvântului. Mă bucur nespus de mult că îţi place ce-ai găsit, aici. Aşa este, din picturile, poeziile şi melodiile pe care le postez încerc să contruiesc poveşti cum bine ai remarcat şi menţionat în mesajul tău, e adevărat că nu întotdeauna îmi reuşeste cum aş vrea să fie, şi-mi pare rău de asta, însă, eu am o mare problemă cu, Timpul, nu prea ajung la un consens cu el, mi-am şi asumat foarte multe angajamente în viaţa reală care nu suportă amânare, de aceea de blog mă ocup mai mult în week-end.
      Eu, îţi mulţumesc din suflet, Aurora, pentru aprecierea ta care mă bucură foarte mult. Oricând eşti binevenită cu mult drag.
      O seară minunată îţi doresc, Aurora şi un week-end cu multe binecuvântări! 🙂

      Apreciază

  20. Acum spun si eu: a venit toamna (dar inca se mai lupta vara cu ea).

    Apreciază

    • Stefania

       /  27 Septembrie 2013

      Mă bucur, Alex, că poţi să spui cu mare entuziasm: a venit toamna!
      E tare frumoasă toamna! Să te bucuri din plin de toate darurile ei.
      Îţi multumesc mult, Alex. O seară minunată îţi doresc! 🙂

      Apreciază

      • Multumesc pt faptul ca ai corectat tu mesajul :). Viteza de scriere a fost prea mare si am incurcat cele doua litere.

        Apreciază

        • Stefania

           /  28 Septembrie 2013

          Nu te îngrijora, Alex. Cu toţii greşim. Nimeni nu-i perfect.
          Uneori, şi eu fac nişte greşeli grosolane, tot din cauza vitezei şi-a mai multor factori, încât, mă uimesc şi eu când îmi dau seama de ele şi mă întreb: cum am putut face aşa ceva? Dar ce pot să fac? Îmi pare foarte rău se întâmplă asta. Noroc că prietenii mei sunt foarte înţelegători cu mine şi iertători şi le mulţumesc din suflet pe această cale.
          Ai o seară minunată, Alex şi-un week-end de vis! 🙂

          Apreciază

  21. So schöne Bilder liebe Stefanie mein Urlaub ist auch wieder vorbei leider.Wünsche dir einen schönen Tag und ein schönes Wochenende lieber Gruß Gislinde

    Apreciază

    • Stefania

       /  27 Septembrie 2013

      Vielen Dank, lieber Gislinde! Ich bin sehr froh, dass Sie meine Pfosten mögen wieder.
      Genießen Sie einen schönen Urlaub, lieber Gislinde!
      Haben Sie einen wunderbaren Abend und ein tolles Wochenende mit viel Segen!
      Viele Umarmungen,
      Stefania! 🙂

      Apreciază

  22. Maldoror

     /  27 Septembrie 2013

    Am citit undeva că Volkov a ajuns academician rus.

    Apreciază

    • Stefania

       /  27 Septembrie 2013

      Bine ai venit, aici, Maldoror!
      Acum înţeleg mult mai bine. Eu nu am ştiut acest lucru, am să mă documentez cât pot de repede şi-ţi mulţumesc mult pentru că mi-ai spus tu!
      O seară minunată îţi doresc, Maldoror! 🙂

      Apreciază

  23. O minunata plimbare printre aceste superbe picturi si aceste versuri aramii si pline de doruri nespuse…
    Un frumos sfarsit de saptamana draga Stefania, mersi pentru acest moment atat de placut sufletului meu.
    Te imbratisez cu mult drag,
    Liz

    Apreciază

    • Stefania

       /  28 Septembrie 2013

      Vă mulţumesc din suflet, doamna Liz, pentru aprecierea dumneavoastră.
      Mă bucură mult cuvintele dumneavoastră.
      O seară minunată şi-un sfârşit de săptămână cu multe binecuvântări vă doresc şi eu!
      Vă îmbrăţişez cu mult drag,
      Ştefania! 🙂

      Apreciază

  24. Kev

     /  1 Octombrie 2013

    Beautific!

    Apreciază

    • Stefania

       /  1 Octombrie 2013

      Thank you so much, Kev! Glad you like my posts!
      Have a wonderful day and many blessings!
      Sincerely, Stefania! 🙂

      Apreciază

  25. Stefania

     /  4 Octombrie 2013

    Îţi mulţumesc mult, Alex! Ai o zi minunată! 🙂

    Apreciază

  1. Frunze coapte | ideisiidei
  • jj
  • Best Song – Finala Eurovision România 2017

    .................................................................... jj .................................................................... jj
  • maxima zilei

    Nu-ţi judeca aproapele, înainte de a te afla în locul lui.
  • jj
  • Doyen Gustave
  • Ce-i viaţa aceasta ? Părere? Mister? Un şir de contraste? Un petic de cer? Un vis ce sfârşeşte când e mai frumos? O trecere în goană spre locul de jos?...
  • jj
  • Madeleine Jeanne Lemaire  (1845-1928)

    Madeleine Jeanne Lemaire (1845-1928)

  • „Menirea vieţii tale e să te cauţi pe tine însuţi.” — Mihai Eminescu
  • „Umanitatea începe în noi odată cu dezinteresul.” — Mihai Eminescu
  • „Egalitatea nu există decât în matematică.” — Mihai Eminescu
  • „Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile cresc pretutindeni.” — Mihai Eminescu
  • „Căci moarte nu există, și ce numești tu moarte, e-o viață altfel scrisă în sfânta firii carte.” — Mihai Eminescu
  • Hans Dahl (1849-1937)

  • Ştefania

  • jj
  • Nimic din ce dă inima nu se pierde, ci este păstrat în inimile altora.
  • „Când îţi faci un nou prieten, nu-i uita pe cei vechi.”  ~ Erasmus
  • Timpul nu aşteaptă pe nimeni !
  • Trecutul nu mai este în mâinile tale, iar viitorul nu este încă al tău. Momentul de faţă este singurul timp care îţi aparţine. Foloseşte-l cu chibzuinţă .
  • " Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoşi" - Nicolae Steinhardt
  • Numai vezi să nu faci rău, în timp ce vrei să fii de folos.~ Ovidius
  • Când ai avut un eşec, felicită-te pentru încercare. Apoi, ridică-te şi mai încearcă odată!
  • Când eşti umil, ai la dispoziţie sfatul şi îndrumarea celorlalţi. Când eşti mândru, trebuie să te limitezi doar la înţelepciunea ta.
  • Uneori, într-adevăr, ajunge un sărut. Un ”Te iubesc”, chiar şi doar şoptit. Un ”Multumesc”. O apreciere sinceră. Este atât de uşor să faci fericit pe cineva. Atunci, de ce nu o facem?
  • Împarte-ţi fericirea cu alţii şi se va înmulţi.
  • Fă din odihnă şi din zâmbet rege. - Leonardo da Vinci
  • "Să nu legi niciodată prietenie cu omul pe care nu-l poţi respecta." "Să nu fii niciodată prieten cu cel pe care nu-l poţi suferi." ~Charles Darwin
  • „Cel mai periculos lucru este să supraestimezi persoanele care te subestimează.” — Michelle Rosenberg
  • Bessie Helstrom (1874-1966)

    Bessie Helstrom (1874-1966)

  • Pagini

  • jj
  • jj
  • Articole recente

  • Cele mai bune articole și pagini

  • maci
  • jj
  • have a great day
  • jj
  • jj
  • Melodia zilei

    .................................................................... jj
  • BEST ROMANIAN SONG

    .................................................................... jj
  • BEST ROMANIAN SONG

    .................................................................... jj
  • Best song of summer

    .................................................................... jj .................................................................... jj
  • Poezia zilei

    .................................................................... jj
  • jj
  • Top click-uri

  • Meta

  • Blog Stats

    • 388,130 hits
  • Clara von Sivers (1854-1924)

    Clara von Sivers (1854-1924)

  • jj
  • Flickr Photos

  • Arhive

  • Follow Ştefania's on WordPress.com
  • jj
%d blogeri au apreciat asta: