Niciodată

Un cântec nu-i nimic în lumea asta
Mai bine să-l zdrobeşti şi apoi să taci
Când el cu o iluzie nu umple
Ghiozdanele copiilor săraci.
Destul cu-atâtea găşti aristocrate
Ce caută şi-n cântece câştig
Un cântec nu-i nimic dacă nu face
Mai cald în casele în care-i frig.

Dezmoşteniţii-şi caută o cale
Nenorociţii trec cu paşii grei
Nu ne putem închide-n cabinete
Făcând uşor abstracţie de ei.
Mizeria există până-n oase
Popoare mor şi indivizi decad
Nu-i cântec pe pământ să nu miroasă
A foc, a năduşeală şi a iad.

Şi dacă toate cântecele noastre
Nimic nu sunt şi chiar nimic nu pot
Noi pentru cei săraci şi fără şanse
Suntem mereu datori să facem tot.
Măcar atât din toate să rămână
Din tot ce-am pătimit la focul mic
Un vers, o spovedanie, un cântec
De partea celor care n-au nimic.

Niciodată, niciodată
Să nu uităm de cei mai trişti ca noi.

poezie de Adrian Păunescu

58 comentarii

  1. Ella

     /  17/08/2013

    Frumos 🙂

    Apreciază

    • Bine ai venit, aici Ella,
      Mă bucur mult că îţi place ceea ce-ai găsit, aici.
      Îţi mulţumesc mult pentru vizită şi pentru gândul ce mi l-ai împărtăşit.
      Oricând eşti binevenită cu mult drag.
      O seară minunată îţi doresc, Ella! 🙂

      Apreciază

  2. Hi Stefania, The artists in the early 19th. cencury expressed the effects of the industrial revolutiin in Europe on the childres, and exposed the sadness and dismay of the time in the childrens faces. Be blessed, sincerely jalal

    Apreciază

    • Yes, Jalal, artists express exception in these portraits, sadness, facing many children around the world because of hatred, malice, large vanities, …
      Thank you so much.
      Bless you and your entire family! Sincerely, Stefania! 🙂

      Apreciază

  3. Superba combinatie intre picturi si versurile lui Paunescu.

    Apreciază

    • Îţi mulţumesc mult, Tina, pentru aprecierea ta, care mă bucură foarte mult.
      Aşa am simţit eu că se completează una pe alta.
      O duminică minunată îţi doresc! 🙂

      Apreciază

  4. Michael and precious urchins-heart wrenching art. Thanks Stefania.

    Apreciază

    • Thank you so much, dear Elena!
      I like very much, Michael, – I will never forget him!
      Yes, the paintings are endearing.
      Have a wonderful Sunday, dear Elena! 🙂

      Apreciază

  5. Un cantec trebuie sa incalzeasca sufletul,sa-l bucure si nu sa intristeze.
    O duminica minunata sa ai Stef!

    Apreciază

    • Aşa este, bine mai spui tu, dragă tink3rbe11.
      Îţi mulţumesc mult. O duminică minunată îţi doresc şi eu, draga mea! 🙂

      Apreciază

  6. Bonjour Stefania! Stii ca-s mama a doi copii, deci aceste tablouri ma emotioneaza profund, caci ma duc cu gându’ la toti copiii amarâti, pe toate meridianele, în trecut si înca de-actualitate, din pacate si din nefericire… 😦
    – – –
    Daca as fi fost celibatara, as fi plecat oriunde pe glob pentru alfabetizare… consider ca toate „relele” provin din ignoranta, nestiinta, neinformare, nedocumentare, neîntelegere…
    = = =
    Sanatate, o duminica senina, plus o saptamâna dupa planu’ si placu’ tau, Miss Stéphanie… 🙂

    Apreciază

    • Bună dimineaţa, doamna Melanie.
      Şi pe mine m-au înduioşat profund aceste tablouri. Din păcate şi în ziua de astăzi există foarte mulţi copii, condamnaţi la suferinţă, durere, lipsuri, foamete, însetare, analfabetizare,…
      Mi-aş dori să am puterea să-i ajut. Cred că asta m-ar face cel mai fericit om de pe planetă dacă n-ar mai exista suferinţă în lume, produsă în mod voit de oamenii mari. Îmi doresc din toată inima mea să fie armonie şi pace între toate popoarele lumii.
      Vă mulţumesc mult, doamna Melanie, pentru gândurile dumneavoastră bune pentru mine. Eu de asemenea vă doresc ca ceea ce-mi doriţi mie, să vi se împlinească înmiit!
      O duminică minunată vă doresc! 🙂

      Apreciază

      • Stefania draga, traim într-o lume complet debusolata si individualista, cu exceptii, bineînteles, dar prea putine… din pacate si din nefericire, e o utopie, o iluzie sa credem, sa speram ca toate „relele” însirate de tine vor dispare vreodata… 😦
        – – –
        o zi senina si-un buchet de hibiscusi albi din cartieru’ meu – cu drag: 🙂
        http://balauru.wordpress.com/2013/08/22/hibiscus-blanc-sphinx-dopale-sculpte-par-la-fin-de-lete/

        Apreciază

        • Aşa este, doamna Melanie sunt de acord cu dumneavoastră şi subscriu spuselor dumneavoastră.
          Ne rămâne doar speranţa că într-o zi vor dispărea toate relele din lumea aceasta,…

          Ştiţi ce este ciudat? Se vorbeşte atât de mult despre credinţă, despre Dumnezeu, despre iubire. Se construiesc zeci de biserici,– şi totuşi, între oameni există ură, invidie, egoism şi falsitate. Nu mai înţeleg nimic ce se întâmplă în lumea asta. Nu mai ştiu ce să cred,…

          Vă mulţumesc din suflet pentru gândul dumneavoastră bun şi pentru buchetul de floricele.
          O zi minunată vă doresc doamna Melanie! 🙂

          Apreciază

          • @”Se vorbeşte atât de mult despre credinţă, despre Dumnezeu, despre iubire. Se construiesc zeci de biserici…” – am vazut ca-n România bisericile apar în ultimii ani ca ciupercile dupa ploaie, ce costa milioane, sume ce-ar putea fi folosite în scopuri sociale… Când oare vor întelege si realiza ca „D-zeu ofera solutii, da’ nu (ne) baga si-n traista!” – adica nu face nimic în locu’ nostru…

            da, Stefi e „ciudat”, caci totu’-i teorie, ipocrizie, bigotism, fanfaronada, etc… adica vânt, vanitate, desertaciune nimic din tot „bla-blau'” inutil nu-i pus în practica… 😦
            – – –
            sanatate, multumesc pentru vizitele-ti amicale si-o seara senina… cu drag, Mélanie ❤

            Apreciază

            • Aşa este, doamna Melanie, aveţi dreptate. Sunt de acord cu dumneavoastră şi subscriu.
              Nu ştiu ce ne rezervă viitorul, însă, după mersul lucrurilor, eu, nu-l pot vedea decât sumbru, din nefericire pentru noi. Sper doar să mă înşel în această privinţă.
              Vă mulţumesc şi eu doamna pentru gândurile dumneavoastră bune. Ceea ce-mi doriţi mie să vi se împlinească înmiit.
              O noapte liniştită vă doresc, doamna Melanie! 🙂

              Apreciază

  7. Copleșitor!

    Apreciază

    • Aşa este, Petru. Pe mine m-au tulburat foarte tare aceste tablouri.
      Din păcate scene dintr-astea, cu copii condamnaţi la suferinţă, vedem zilnic în jurul nostru şi mă întristează că suntem atât de neputincioşi pentru ai putea ajuta pe toţi.
      Îţi mulţumesc mult, Petru. O duminică minunată îţi doresc! 🙂

      Apreciază

  8. Cuvânta

     /  18/08/2013

    Eu am vazut numai cat de frumosi sunt copiii. Portretele sunt minunate! Iar fetele puilor de om sunt la fel si azi, dupa atatea sute de ani. Si e acolo o fetita- femeie care m-a impresionat.

    Apreciază

    • Şi eu am văzut doar frumuseţea şi gingăşia copiilor portretizaţi. Fiecare artist a evidenţiat foarte bine starea prin care treceu copiii la momentul respectiv.
      Mă gândesc că te referi la portretul şcolăriţei cu tăbliţa şi cartea ce le ţine la piept, a artistului Johann Georg Meyer Von Bremen, sau poate la portretul secerătoarei lui, Leon Jean Basile Perrault, care doarme pe spicele ce tocmai le tăiase. Mie toate tablourile îmi plac foarte mult, fiecare în parte transmite emoţie. Îmi place foarte mult tabloul lui, Clemente Tafuri, creat după o scenă din timpul celui de-al doilea război mondial, când cei doi copii rămaşi orfani, caută hrană printre dărâmăturile produse de bombardamente.
      Îţi mulţumesc mult, Cuvânta. O seară minunată îţi doresc! 🙂

      Apreciază

  9. Pictura din pozitia 4 imi aduce aminte de „Singur pe lume” de Hector Malot .

    Apreciază

    • Ştiu despre ce spui, Radu. Am văzut filmul de câteva ori.
      Din păcate, astfel de poveşti triste de viaţă există şi acum în zilele noastre.
      Îţi mulţumesc mult, Radu. O seară minunată îţi doresc! 🙂

      Apreciază

  10. O sensibilitate aparte răzbate (ca întotdeauna, de altfel) din versurile poetului, în perfectă consonanţă cu imaginile picturilor, din păcate triste…, dar cât se poate de reale. Parcă cam prea multă suferinţă (mai ales în ultima vreme) şi, regretabil, tot mai multă indiferenţă din partea unora, iarăşi tot mai mulţi. Nu ne rămâne altceva de făcut, căci suntem cam „mici” pentru unele decizii, decât să sperăm că lucrurile se vor abate, odată şi odată (într-un viitor cât mai apropiat) pe un făgas favorabil.

    Seară plăcută, Ştefania 🙂

    Apreciază

    • Aşa este, Centurion, sunt absolut de acord cu tine şi subscriu spuselor tale.
      Da, suntem prea mici şi neputincioşi să-i ajutăm pe cei aflaţi în suferinţă, iar cei care o pot face cu adevărat sunt indiferenţi şi insensibili. Mămica mea are o vorbă „sătulul, niciodată nu-l va crede pe flămând” şi aşa este.
      Îţi mulţumesc mult, Centurion. O seară minunată îţi doresc şi eu! 🙂

      Apreciază

  11. Atat de trist, Stefania! Dar cred ca ai dreptate, nu trebuie sa uitam de ei!
    Inspirata asociere intre picturi, poezia lui Paunescu si melodia lui Michael Jackson!
    O saptamana frumoasa!

    Apreciază

    • Aşa este, vulpiţa dragă, să nu uităm de cei aflaţi în suferinţă. Fie că ne place sau nu, ei există şi nu trebuie ignoraţi. Are şi viaţa asta bumerangul ei, nu putem ştii ce ne aşteaptă în secunda următoare. Cred că nimănui nu i-ar plăcea să fie ignorat sau marginalizat.
      Îţi mulţumesc mult pentru aprecierea ta, care mă bucură foarte mult.
      O seară minunată şi-o nouă săptămână excelentă îţi doresc şi eu! 🙂

      Apreciază

  12. Cu voia lui Dumnezeu se va realiza în curând pace și armonie mundialm.

    Apreciază

    • Da, sunt de acord cu tine. Dumnezeu asta vrea, armonie şi pace în lume.
      Din păcate există foarte mulţi oameni răi, plini de ură care caută să distrugă lumea, care întărâtă oamenii între ei. Sper ca într-o zi să se trezească să-şi recapete înţelepciunea şi spună toţi la unison, STOP URII, iar în lume să domine pacea, armonia şi iubirea.
      Îţi mulţumesc mult, superduque777. O seară minunată îţi doresc! 🙂

      Apreciază

  13. Observ că cei de la WordPress nu au decât LIKE, aş fi avut nevoie acum de un BIG LIKE. Îmi plac pozele tale, îmi place poezia scrisă de marele poet Adrian Păunescu şi nu puteam să plec fără să îţi scriu câteva cuvinte. Ai un blog care emană căldură şi frumuseţe sufletească.
    Un început de weekend minunat îţi doresc 🙂

    Apreciază

    • Bine ai venit, aici, Mihaela.
      Mă bucur mult că îţi place ceea ce ai găsit, aici.
      Mie îmi plac foarte mult poeziile lui Adrian Păunescu, deseori mă întorc la ele. În opinia mea, este cel mai mare poet român al tuturor timpurilor, chiar dacă alţii au altă opinie.
      Îţi mulţumesc mult pentru aprecierea ta care mă bucură foarte mult. Oricând eşti binevenită cu mult drag.
      O seară minunată îţi doresc şi-o săptămână prosperă! 🙂

      Apreciază

  14. Toate picturile sunt minunate in afara de figura masculina a doamnei care toarce.

    Apreciază

    • 🙂 Ce simpatic eşti, Cristi!
      Hai să-ţi mărturisesc ceva. Uneori mi-e aşa greu să fac selecţia pentru postări. N-aş renunţa la nicio pictură pentru tema pe care o aleg, dar nu le pot pune pe toate, pentru că s-ar plictisi prietenii care mă vizitează. Aşa a fost şi acum cu lucrarea despre care pomeneşti a artistului Giacomo Ceruti. Eram în cumpănă, dar eu am interpretat-o în felul meu şi m-am gândit cât de bine exprimă artistul în portretul respectiv, bărbăţia femeii de-a înfrunta sărăcia şi încercările vieţii, pentru că orice femeie dacă nu apelează la bărbatul din ea, nu-i va fi uşor să învingă greutăţile vieţii.
      Mă bucur mult că îţi plac picturile pe care le-am ales.
      Îţi mulţumesc mult, Cristi. O seară minunată îţi doresc! 🙂

      Apreciază

  15. Veselă sau tristă, privirea copiilor are întotdeauna ceva magic. Cu tot tragismul existenţei lor, ştiu să se bucure de orice mărunţiş aruncat în calea lor de viaţă: un pisic, un măr, o clipă de odihnă sau doar un vis frumos…
    Din păcate, la mai mult de un secol distanţă de vremurile acelea, existenţa multor copii nu s-a schimbat în bine…
    O săptămână frumoasă!

    Apreciază

    • Aşa este, Danaiana, în privirea copiilor poţi vedea puritatea sufletului lor.
      Şi pe lângă faptul că duc o viaţă grea dar ştiu să se bucure şi să se joace, au o putere fantastică de-a alunga tristeţea oamenilor mari cu optimismul, giumbuşlucurile şi năzdrăvăniile lor.
      Din păcate, da, mulţi prea mulţi copii sunt condamnaţi la un trai mizer şi chinuiţi şi asta mă întristează foarte tare.
      Îţi mulţumesc mult, Danaiana. O seară minunată îţi doresc! 🙂

      Apreciază

  16. ane

     /  19/08/2013

    Bine te-am gasit! frumoasa si sensibila postarea ta, Stefania. O zi excelenta.

    Apreciază

    • Bine ai revenit, Ane. Mă bucur să te văd din nou.
      Îţi mulţumesc mult pentru aprecierea ta. O seară minunată îţi doresc, Ane! 🙂

      Apreciază

  17. Tu sensibilidad llega a mi corazón

    Apreciază

    • Benvido, aquí, Ruben! 🙂
      Si, as pinturas teñen un toque de profunda tenrura! Desafortunadamente, estas escenas con os nenos son orfas en todo o mundo, aínda hoxe. Sinto moito por alí os nenos tristes, sufrindo escaseza de todo tipo.
      Teña unha noite marabillosa! Sempre que é benvido aquí, con amor.
      Sinceramente Stefania! 🙂

      Apreciază

  18. Schöne Bilder ich wünsche einen schönen Nachmittag und gute Woche Gruß Gislinde

    Apreciază

    • Herzlich willkommen, hier giselzitrone!
      Ich genieße sehr viel Ihren Besuch. Ich bin auch froh, dass Ihnen gefällt, was Sie hier! Vielen Dank für Ihr Verständnis. Wann immer Sie sind mit Liebe begrüßt!
      Ich wünsche Ihnen einen schönen Sonntag! 🙂

      Apreciază

  19. 🙂 iar am poposit pe la tine, atat de mult imi place la tine, e ca o liniste presarata cu flori!

    Apreciază

    • Mă bucur mult, Daniela să aud toate astea şi că te simţi bine aici.
      Îţi mulţumesc mult pentru aprecierea ta.
      O seară minunată îţi doresc, Daniela! 🙂

      Apreciază

  20. Your work is always so beautiful. I love it.
    You must be an angel.
    Big hugs and love,
    Micheline

    Apreciază

    • Thank you so much, dear Micheline, for your appreciation. I am so glad that you like my posts, because you like the combination of painting, poetry and music.

      I apologize for the late reply, but I missed some objective reasons in the virtual world. My private life has required priority and we could not do everything the way we wanted it. Thank you so much for your understanding.

      Have a wonderful day and many blessings, dear Micheline.
      Big hugs, much love, Stefania! 🙂

      Apreciază

      • You are right Stefania,
        We have priorities and cannot always be at the computer. I hope everything works out for the best in your private life. I will be praying for you.
        Take good care of yourself.
        Big hugs and many thanks,
        Micheline

        Apreciază

        • Thank you very much for your understanding, dear Micheline!
          I already told you, once again, I think. My mother is very ill. Now again I took her to the hospital. It is heart sick. Three days was in fibrillation, heart rate was 250-390 beats / minute. Doctors hardly managed to stabilize her. Last night her heart rate dropped to 30 beats / minute for a second time. I just got back from the hospital. Now her pulse is better reached 70 beats / minute. It is stable and this makes me very happy. I hope you are well my mother.
          Thank you again for your prayers and good thoughts for me!
          I hope you’ll be fine, dear Micheline. Be blessed with good health and much happiness!
          Big hugs, much love, Stefania! 🙂

          Apreciază

  21. Minunat! bucuria privirii si incantarea sufletului, mersi.
    Iti doresc un feeric inceput de toamna.
    Cu drag,
    Liz

    Apreciază

    • Vă mulţumesc din suflet, doamna Liz.
      Mă bucur mult că vă place postarea mea.
      O seară minunată vă doresc şi-un week-end superb.
      Cu mult drag,
      Ştefania! 🙂

      Apreciază

  22. Iunonna

     /  31/08/2013

    Superb ! Fara cuvinte ….

    Apreciază

    • Bine ai venit aici, Iunonna! 🙂

      Mă bucur mult că îţi place ceea ce ai găsit aici. Îţi mulţumesc mult pentru vizită şi pentru gândul ce mi l-ai împărtăşit. Oricând eşti binevenită cu mult drag.
      O seră minunată şi-un week-end superb îţi doresc! 🙂

      Apreciază

  23. Wünsche dir ein schönes Wochenende lieber Gruß Gislinde

    Apreciază

  24. MINUNAT. ~ Mi-am permis să şăruiesc (Share) acest post pe pagina mea de suflet (de artă) de pe Facebook.
    Îţi doresc toate cele bune !
    Sărut mâna.

    Dinu (Bucureşti) 🙂

    Apreciază

    • Bine ai venit, aici, Desculţ Dinu! 🙂
      Îţi mulţumesc mult pentru aprecierea ta care mă bucură foarte mult. Mă bucur că ai împărtăşit cu prietenii tăi aceste lucrări minunate, care au fost create în scopul de-a fi admirate. Simtete liber s-o mai faci!
      O duminică minunată îţi doresc, Dinu! 🙂

      Apreciază

  25. P.S. Printre marii pictori „ai copiilor” pe care-i iubesc, este şi William-Adolphe Bouguereau:

    http://ro.wikipedia.org/wiki/William-Adolphe_Bouguereau

    Apreciază

    • Şi eu iubesc lucrările artistului William-Adolphe Bouguereau, chiar am avut o postare cu lucrările sale. Dacă ai răsfoit puţin blogul meu, cred că le-ai putut vedea, dacă nu şi dacă ai timp, chiar te invit să-l răsfoieşti, s-ar putea să-ţi placă şi alte postări ale mele.
      În viitor, artistul William-Adolphe Bouguereau o să mai fie prezent, aici, cu alte lucrări.
      O duminică minunată îţi doresc, Dinu! 🙂

      Apreciază

  • jj
  • maxima zilei

    Nu-ţi judeca aproapele, înainte de a te afla în locul lui.
  • jj
  • Gravatar

  • Ce-i viaţa aceasta ? Părere? Mister? Un şir de contraste? Un petic de cer? Un vis ce sfârşeşte când e mai frumos? O trecere în goană spre locul de jos?...
  • jj
  • Madeleine Jeanne Lemaire  (1845-1928)

    Madeleine Jeanne Lemaire (1845-1928)

  • „Menirea vieţii tale e să te cauţi pe tine însuţi.” — Mihai Eminescu
  • „Umanitatea începe în noi odată cu dezinteresul.” — Mihai Eminescu
  • „Egalitatea nu există decât în matematică.” — Mihai Eminescu
  • „Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile cresc pretutindeni.” — Mihai Eminescu
  • „Căci moarte nu există, și ce numești tu moarte, e-o viață altfel scrisă în sfânta firii carte.” — Mihai Eminescu
  • Hans Dahl (1849-1937)

  • jj
  • Nimic din ce dă inima nu se pierde, ci este păstrat în inimile altora.
  • „Când îţi faci un nou prieten, nu-i uita pe cei vechi.”  ~ Erasmus
  • Timpul nu aşteaptă pe nimeni !
  • Trecutul nu mai este în mâinile tale, iar viitorul nu este încă al tău. Momentul de faţă este singurul timp care îţi aparţine. Foloseşte-l cu chibzuinţă .
  • " Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoşi" - Nicolae Steinhardt
  • Numai vezi să nu faci rău, în timp ce vrei să fii de folos.~ Ovidius
  • Când ai avut un eşec, felicită-te pentru încercare. Apoi, ridică-te şi mai încearcă odată!
  • Când eşti umil, ai la dispoziţie sfatul şi îndrumarea celorlalţi. Când eşti mândru, trebuie să te limitezi doar la înţelepciunea ta.
  • Uneori, într-adevăr, ajunge un sărut. Un ”Te iubesc”, chiar şi doar şoptit. Un ”Multumesc”. O apreciere sinceră. Este atât de uşor să faci fericit pe cineva. Atunci, de ce nu o facem?
  • Împarte-ţi fericirea cu alţii şi se va înmulţi.
  • Fă din odihnă şi din zâmbet rege. - Leonardo da Vinci
  • "Să nu legi niciodată prietenie cu omul pe care nu-l poţi respecta." "Să nu fii niciodată prieten cu cel pe care nu-l poţi suferi." ~Charles Darwin
  • „Cel mai periculos lucru este să supraestimezi persoanele care te subestimează.” — Michelle Rosenberg
  • Bessie Helstrom (1874-1966)

    Bessie Helstrom (1874-1966)

  • Pagini

  • jj
  • jj
  • Articole recente

  • Cele mai bune articole și pagini

  • maci
  • jj
  • have a great day
  • jj
  • jj
  • Melodia zilei

    .................................................................... jj
  • Poezia zilei

    .................................................................... jj
  • jj
  • Top click-uri

  • Meta

  • Blog Stats

    • 482.468 hits
  • Clara von Sivers (1854-1924)

    Clara von Sivers (1854-1924)

  • jj
  • Flickr Photos

  • Arhive

  • Follow Ştefania's on WordPress.com
  • jj