Pomul Crǎciunului

1

Tu n-ai vǎzut pǎdurea, copile drag al meu,
Pǎdurea iarna doarme, c-aşa vrea Dumnezeu.

Şi numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge atunci cu hohot, cuprinsǎ de fiori.

Şi tace-apoi şi-adoarme, când viscolele pier,
În noaptea asta însa, vin îngerii din cer.

Şi zboarǎ-ncet de-alungul pǎdurilor de brad,
Şi cântǎ-ncet; şi mere şi flori din sân le cad.

Iar florile s-aninǎ de ramuri pânǎ jos
Şi-i cântec şi luminǎ şi-aşa e de frumos!

Iar brazii se deşteapta, se mirǎ asta ce-i,
Se bucurǎ şi cântǎ ca îngerii şi ei.

Tu n-ai vǎzut pǎdurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ţi trimite dintr-însa Dumnezeu.

Un înger rupse-o creanga din brazii cu fǎclii,
Aşa cum au gǎsit-o, cu flori şi jucǎrii.

Departe într-un staul e-n faşa-acum Iisus,
Şi îngerii, o, câte şi câte i-au adus.

Dar el e bun şi-mparte la toţi câţi îl iubesc,
Tu vino, şi te-nchinǎ, zi: „Doamne-ţi mulţumesc”.

poezie de George Coşbuc

Vǎ mulţumesc  tuturor,   dragii mei  prieteni  bloggeri,  pentru cǎ  mi-aţi fost  mereu aproape,  m-aţi încurajat şi  m-aţi susţinut şi vǎ doresc tuturor,  din toata inima mea: 
Sǎrbatori Binecuvântate!  
Crǎciun Fericit!

Thank you so much  all my dear friends bloggers  have always been close to me have encouraged me and have supported me and I wish to all, with all my heart: 
Holidays  blessed!
Merry Christmas!

Anunțuri
Articol anterior
Articol următor

79 comentarii

  1. Multumesc pt urare Stefania!
    Sarbatori minunate alaturi de minunatul Isus si familia ta draga!
    Te imbratisez si sa ne auzim de bine:)

    Apreciază

    • Stefania

       /  21 Decembrie 2012

      Eu, iti multumesc din tot sufletul meu, Melania draga!
      Te imbratisez cu mult drag! Si cum este vremea colindelor, iar eu n-am sa te pot colinda, impartasesc cu tine cu mult drag, acest colind, care-mi place mult.

      „În Betleem colo-n oras
      Dormeau visând locuitorii
      Iar lânga turma, pe imas
      de paza, treji, pastorii.”

      „Si-n miez de noapte dulce cânt
      Din cer cu stele-a rasunat
      Se rumenise cerul sfânt
      Pastorii s-au cutremurat.”

      ” Din slavi un înger coborî:
      „Fiti veseli!”- îngerul Ie-a spus
      „Plecati, si-n staul veti gasi
      Pe Craiul stelelor de sus!””

      „Pastorii veseli, în oras
      Spre staul cu pasi iuti pornira
      Si-un prunc atât de dragalas
      Acolo-n paie ei gasira.”

      ” Nici leagan moale, nici vreun pat
      Doar fân mirositor pe jos,
      Pe fân, în iesle sta culcat
      Micutul prunc: Iisus Christos.”

      ” El, Fiul Domnului si Crai
      Al stelelor de farmec pline
      De-atunci cu drag, la voi, din Rai
      Cu fiecare iarna vine!…”

      Sarbatori binecuvantate iti doresc Melania draga, pentru tine si intreaga ta familie! 🙂

      Apreciază

  2. Frumosul să te urmărească şi în următorul an! 🙂

    Apreciază

    • Stefania

       /  21 Decembrie 2012

      Iti multumesc din suflet, Dragos, pentru urarea pe care si eu ti-o intorc inmiit!
      O seara minunata iti doresc si sa ai parte de Sarbatori Binecuvantate, impreuna cu intreaga ta familie! 🙂

      Apreciază

  3. You are so nice… Thank you dear, Blessing and Happiness, love, nia

    Apreciază

    • Stefania

       /  21 Decembrie 2012

      Thank you with all my heart, my dear Nia!
      Be blessed with good health and happiness to you and your whole family! Merry Christmas!
      Big hugs always with love, Stefania!

      Apreciază

  4. ginamihai

     /  21 Decembrie 2012

    Un înger rupse-o creanga din brazii cu fǎclii,
    Aşa cum au gǎsit-o, cu flori şi jucǎrii.„

    Este imaginea care astăzi mi-a tot stat în minte- primul meu pom de iarnă- o creangă de brad, în care mama a pus mere. Sub el, gutui!

    Îmi place cum ninge la tine!
    Seară frumoasă!

    Apreciază

    • Stefania

       /  21 Decembrie 2012

      Sarut mana, doamna Gina!
      M-a emotionat foarte mult amintirea dumneavoastra, despre primul brad. Asa a fost si primul nostru brad si urmatorii cativa, dar mi-e dor cumplit de acele vremuri.
      Sunt atat de bucuroasa, doamna Gina, pentru ca va place aici la mine!
      Va multumesc din suflet pentru gandul dumneavoastra bun!
      Va imbratisez cu mult drag!
      O seara minunata va doresc, doamna Gina si Sarbatori Binecuvantate, pentru dumneavoastra si intreaga dumneavoastra familie! 🙂

      Apreciază

  5. Sarbatori fericite, Stefania!
    Multumesc pentru cuvintele frumoase, sunt convins ca Dumnezeu o sa iti intoarca inmiit gandurile bune!

    Apreciază

    • Stefania

       /  21 Decembrie 2012

      Iti multumesc din tot sufletul meu, Vasile!
      Sarbatori Binecuvantate iti doresc, pentru tine si intreaga ta familie! Cu mult drag! 🙂

      Apreciază

  6. Sarbatori cu bine, sanatate si bucurii alaturi de cei dragi! Crăciun fericit! 🙂

    Apreciază

    • Stefania

       /  21 Decembrie 2012

      Iti multumesc din tot sufletul meu, Cristi, pentru gandul tau bun.
      Stii, Cristi, ma gandeam chiar astazi ca, a trecut mai bine de un an, mai exact pe 23 Septembrie 2012 s-a implinit un an, de cand mi-ai fost mereu aproape si mai sustinut si mai incurajat de-a merge mai departe, chiar daca nu intotdeauna am fost inspirata si chiar daca nu intotdeauna am avut postari remarcabile. Iti multumesc din toata inima mea pentru toate acestea.
      Si eu iti doresc, din tot sufletul meu, Cristi, sa ai Sarabatori Binecuvantate, impreuna cu intreaga ta familie si multe multe bucurii impreuna cu toti cei dragi ai tai!
      Crăciun Fericit, Cristi! 🙂

      Apreciază

  7. convietuire

     /  21 Decembrie 2012

    Sarbatori sa ai! Pentru ca…daca E Sarbatoare, fericirea si binecuvantarea sunt continute-n Ea!
    Cu drag te imbratisez.

    Apreciază

    • Stefania

       /  22 Decembrie 2012

      Iti multumesc din suflet, Oana draga, pentru gandul tau bun!
      Sarbatori Binecuvantate iti doresc, impreuna cu toti cei dragi ai tai!
      Te imbratisez si eu cu mult drag!
      Craciun Fericit, Oana! 🙂

      Apreciază

  8. jalal mikchael sabbagh.http://gravatar.com/jmsabbgh86@gmail.com

     /  21 Decembrie 2012

    Dear Stefania ,this post is second to none,delightful spirit of Christmas,specially the coral songs that fills the hearts with joy of Christmas.May the Light of the born King brings you and yours happiness,health and success.With respect , jalal michael.

    Apreciază

    • Stefania

       /  22 Decembrie 2012

      Jalal Michael, thank you with all my heart for so nice words for me! I really appreciate it.
      I will wish for you and your entire family, Blessed Holidays and Merry Christmas!
      Bless you all with good health and much happiness!
      Sincerely, Stefania! 🙂

      Apreciază

  9. You’ve captured the Christmas spirit Stefania!

    Apreciază

    • Stefania

       /  22 Decembrie 2012

      Yes, dear Elena! Thank you so much for such beautiful words for me!
      I will wish for you and your entire family, Blessed Holidays and Merry Christmas!
      Bless you all with good health and much happiness!
      Big hugs always with love, Stefania! 🙂

      Apreciază

  10. Minunate imagini! Te pup …sper sa am timp sa revin zilele astea!

    Apreciază

    • Stefania

       /  22 Decembrie 2012

      Iti multumesc din tot sufletul meu, tink3rbe11 draga pentru gandul tau bun.
      Te imbratisez cu mult drag! Sarbatori Binecuvantate iti doresc, impreuna cu toti cei dragi ai tai si multe multe bucurii!
      Craciun Fericit, tink3rbe11 draga! 🙂

      Apreciază

  11. Stefania, îmi face o deosebită plăcere că te-am cunoscut!
    Mulţumesc pentru clipele petrecute! Sper să mă mai bucur şi în continuare de postările tale deosebite. Îţi doresc Sărbători pline de bucurii şi gânduri bune! Crăciun Fericit!

    „Dar el e bun şi-mparte la toţi câţi îl iubesc,
    Tu vino, şi te-nchinǎ, zi: “Doamne-ţi mulţumesc”. George Coşbuc

    Apreciază

    • Stefania

       /  22 Decembrie 2012

      Si eu sunt foarte bucuroasa pentru ca ne-am cunoscut, David.
      Ma bucur nespus de mult ca iti plac postarile mele.
      Iti multumesc din tot sufletul meu pentru aprecierea ta si pentru urare.
      Sarbatori Binecuvantate iti doresc si eu, pentru tine si intreaga ta familie si sa ai parte de multe multe bucurii, impreuna cu toti cei dragi ai tai!
      Crăciun Fericit, David! 🙂

      Apreciază

  12. Inspirata postare Stefania! Foarte frumoase picturi in spiritul Craciunului!
    Numai bine iti doresc!

    Apreciază

    • Stefania

       /  22 Decembrie 2012

      Ma bucur nespus de mult, Melly draga, pentru ca iti place postarea mea.
      Iti multumesc mult pentru gandul tau bun.
      Sarbatori Binecuvantate iti doresc Melly, pentru tine si intreaga ta familie si sa ai parte de multe multe bucurii, impreuna cu toti cei dragi ai tai!
      Crăcin Fericit! 🙂

      Apreciază

  13. Sarbatori fericite cu multa sanatate bucurie si prosperitate.

    Apreciază

    • Stefania

       /  22 Decembrie 2012

      Va multumesc din tot sufletul meu, domnule pisicaru, pentru urare.
      Si eu de asemenea va doresc, Sarbatori Binecuvantate, pentru dumneavoastra si intreaga dumneavoastra familie si sa aveti parte de multe bucurii, impreuna cu toti cei dragi ai dumneavostra!
      Craciun Fericit! 🙂

      Apreciază

  14. Sărbători frumoase și liniștite!!!

    Apreciază

    • Stefania

       /  22 Decembrie 2012

      Bine ai venit, aici, Andreea!
      Iti multumesc din tot sufletul meu, pentru urare!
      Si eu, de asemenea iti doresc sa ai parte de, Sarbatori Fericite, cu pace si liniste in suflet, impreuna cu toti cei dragi ai tai!
      Craciun Fericit, Andreea! 🙂

      Apreciază

  15. sarbatori fericite alaturi de cei dragi, sanatate, vise împlinite, pace în suflet, dragoste si armonie! Un Craciun plin cu bucurii!

    Apreciază

    • Stefania

       /  22 Decembrie 2012

      Va multumesc din toata inima mea, doamna Carmen, pentru urare.
      Sarbatori binecuvantate, va doresc si eu si sa aveti parte de multe bucurii impreuna cu toti cei dragi ai dumneavoastra.
      Craciun Fericit, doamna Carmen! 🙂

      Apreciază

  16. DiaMar bucataria galbena

     /  22 Decembrie 2012

    Buna,draga mea!
    Ma bucur mult ca am avut anul acesta onoarea sa-ti cunosc coltisorul tau de liniste si de frumos!
    Primesti colinda?

    Colo sus in vremea ceea
    In frumoasa Galileia
    O Fecioara vietuia
    Si Maria se numea.

    Nazaret i-a fost orasul
    Unde ea isi avea salasul
    Intr-o zi Maria sta
    Singura si se ruga.

    Dar deodata ce vazuse
    Casa toata se umpluse
    De-o lumina lucitoare
    Ca lumina cea din soare.

    Ingerul Gavril intrase
    La Sfanta Fecioara in casa
    Si din zbor cum se oprise
    Bucura-te ii graise.

    Ea vazand s-a-nspaimantat
    Intru sine s-antrebat
    Doamne ca sa fie oare
    Aste vorbe de onoare.

    Ingerul i-a zis Maria
    N-avea teama Pace tie
    Sunt al Domnului trimis
    Nu te inspaimanta i-a zis.

    Nu te inspaimanta Maria
    Ca vei naste pe Mesia
    Fiu al Domnului va fi
    Si Isus se va numi.

    Dupa ce a auzit
    Cu smerenie a zis
    Daca asa vrea Cel de Sus
    Fie-mi mie cum mi-ai spus!

    Iti doresc sa ai parte de Sarbatori Binecuvantate alaturi de toti cei dragi tie!
    Te imbratisez cu drag!

    Apreciază

    • Stefania

       /  23 Decembrie 2012

      Si eu ma bucur foarte mult, Mihaela draga, pentru ca, Bunul Dumnezeu, a ingaduit sa ne intalnim pe acest taram virtual.
      Iti multumesc din tot sufletul meu pentru urare si pentru minunatul colind. Il port in suflet inca din copilarie.
      Si eu iti doresc, din tot sufletul meu sa ai parte de: Sarbatori Fericite, multa sanatate, pace si liniste in suflet, armonie, dragoste si multe bucurii, impreuna cu toti cei pe care ii iubesti, tu, cel mai mult!
      Te pup si te imbratisez cu mult drag!
      Craciun Fericit, Mihaela draga! 🙂

      Apreciază

      • DiaMar bucataria galbena

         /  23 Decembrie 2012

        Buna,draga Stefy!
        Din pacate eu nu voi avea parte de sarbatori prea fericite.Sunt foarte ,foarte trista.Astazi de dimineata mi-a murit o matusa foarte draga mie.Era matusa sufletului meu.Si era atat de tanara!
        O voi pastra mereu in amintire ca pe o buna prietena!

        Apreciază

        • Stefania

           /  24 Decembrie 2012

          Buna, Mihaela draga!
          Imi pare nespus de rau. Sincere condoleante!
          Bunul Dumnezeu, sa va intareasca sa treceti cu bine peste aceasta mare tristete.
          Fii binecuvantata, Mihaela draga!

          Apreciază

  17. Stefania, such delightful paintings and music! Thanks for all your support and comments in my blog. Have a blessed Christmas and 2013!

    Apreciază

    • Stefania

       /  23 Decembrie 2012

      simplecherishes, thank you from all my heart for your support and appreciation and full of warm greeting for me. I am very glad that you like my posts and that you feel good here!
      I wish you a Merry Christmas and New Year 2013, to be blessed with happiness, good health, and also your entire family!
      Big hugs always with love, Stefania! 🙂

      Apreciază

  18. Sarbatori Fericite alaturi de cei dragi, Stefania, sanatate si cadouri multe! Craciun Fericit! 🙂

    Apreciază

    • Stefania

       /  23 Decembrie 2012

      Iti multumesc din suflet, gvarenberg2009, pentru urare!
      Si eu iti doresc din toata inima mea, Sarbatori Fericite, multa sanatate, pace si liniste sufletesca, armonie, iubire si multe bucurii, impreuna cu cei pe care ii iubesti, tu, cel mai mult!
      Craciun Fericit, gvarenberg2009! 🙂

      Apreciază

  19. Merry Christmas dear Stefania…, have a sonderful holiday.
    Wish you all the best.

    With love,
    mei

    Apreciază

    • Stefania

       /  23 Decembrie 2012

      Thank you with all my heart, dear Meiro!
      I also wish for you and your entire family, Happy Holidays! Blessed holidays with peace, harmony and love!
      Merry Christmas!

      Big hugs always with love,
      Stefania! 🙂

      Apreciază

  20. fluxnews

     /  23 Decembrie 2012

    La Multi Ani, Stefy 🙂 *

    Apreciază

    • Stefania

       /  23 Decembrie 2012

      Iti multumesc din suflet, fluxnews, pentru urare.
      Si eu, iti doresc din tot sufletul meu, Sarbatori Fericite, multa sanatate, pace si liniste sufletesca, armonie,iubire si multe bucurii, impreuna cu toti cei pe care ii iubesti, tu, cel mai mult!
      Craciun Fericit, fluxnews! 🙂

      Apreciază

  21. Craciun fericit !
    Sa ai parte de toata fericirea, bucuria si dragostea din lume …pentru ca meriti ! 😀

    Apreciază

    • Stefania

       /  23 Decembrie 2012

      Iti multumesc din toata inima mea, Eda draga, pentru urare!
      Si eu iti doresc din tot sufletul meu sa ai parte de Sarbatori Fericite, multa sanatate, pace si liniste sufletesca, armonie, iubire si multe bucurii, impreuna cu toti cei pe care ii iubesti, tu, cel mai mult!
      Te imbratisez cu mult drag.
      Craciun Fericit, Eda draga!

      Apreciază

  22. diverse

     /  24 Decembrie 2012

    Sarbatori fericite! 🙂 Sa ai parte de tot ce-ti doresti! 🙂

    Apreciază

    • Stefania

       /  24 Decembrie 2012

      Iti multumesc din tot sufletul meu, diverse, pentru urare!
      La fel iti doresc si eu sa ai parte de Sarbatori Fericite, multa sanatate, pace si liniste sufletesca, armonie, iubire si multe bucurii, impreuna cu toti cei pe care ii iubesti, tu, cel mai mult!
      Craciun Fericit, diverse! 🙂

      Apreciază

  23. Sarbatori Fericite! Craciun cu liniste si bucurii impreuna cu cei dragi tie, draga mea!
    Te imbratisez cu drag

    Apreciază

    • Stefania

       /  24 Decembrie 2012

      Iti multumesc din tot sufletul meu, Melly draga!
      La fel iti doresc si eu, din toata inima mea: Sarbatori Fericite!, multa sanatate, pace si liniste sufletesca, armonie, iubire si multe bucurii, impreuna cu toti cei pe care ii iubesti, tu, cel mai mult!
      Craciun Fericit, draga Melly! 🙂

      Apreciază

  24. Ce frumoooos!

    Apreciază

    • Stefania

       /  24 Decembrie 2012

      Ma bucur nespus de mult, Corina, ca iti place.
      Iti multumesc mult!
      Sarbatori Fericite, multa sanatate, pace si liniste sufletesca, armonie, iubire si multe bucurii, impreuna cu toti cei pe care ii iubesti, tu, cel mai mult!
      Craciun Fericit, Corina! 🙂

      Apreciază

  25. Dear my friend , I wish to you a Merry Christmas to be blessed with happiness, good health, prosperity, and also your entire family!
    With much love, Stefan

    Apreciază

    • Stefania

       /  24 Decembrie 2012

      Thank you very much, dear friend Stefan, for warm best wishes!
      I wish would also for you, Merry Christmas, to be blessed with happiness, good health and for your entire family also!
      With much love, Stefania! 🙂

      Apreciază

  26. Crăciun fericit!

    Apreciază

  27. primiţi cu colinda?

    Crăciun fericit şi luminos, alături de oameni frumoşi şi dragi!

    Apreciază

    • Stefania

       /  25 Decembrie 2012

      Primim, primim!
      Iti multumesc din suflet, Călin, pentru minunatul colind si pentru urare.
      Sarbatori fericite si multe bucurii, alaturi de oamenii pe care ii iubesti, tu, cel mai mult!
      Crăciun fericit, Călin! 🙂

      Apreciază

  28. La mulți ani cu sănătate, lumină în suflet și belșug în casă!
    Să fii iubită, Ștef!

    Apreciază

    • Stefania

       /  25 Decembrie 2012

      Sarut mana, doamna Gina si La multi ani!
      Va multumesc din suflet pentru minunata melodie si pentru urare!
      Sarbatori binecuvantate cu sănătate, lumină în suflet și belșug în casă va doresc si eu din toata inima mea!
      Crăciun Fericit, doamna Gina!:)

      Apreciază

  29. Chiar şi citind, ori de câte ori timpul ne permite, blogurile ce ne sunt dragi şi apropiate sufletelor noastre, nu poţi niciodată să ştii ce anume şi-a aşternut pe foaia cu dorinţe pentru 2013 cel/cea care se află “în spatele” cuvintelor frumoase şi a gândurilor bune împărtăşite. De aceea pare o misiune practic imposibilă să „personalizezi” un mesaj de sărbători, să cauţi să exprimi în cuvinte potrivite wish-list-ului fiecăruia ceea ce anume doreşti să transmiţi pentru noul an. Iar de mesaje „tip” ce tind a „păcătui” prin a transmite urări seci, comune, lipsite parcă de suflet şi căldură, n-am vrea să „abuzăm” pentru că am dori să simţiţi căldura şi gândurile bune pe care încercăm să le transmitem.
    Aşa că o să spunem simplu : sărbători cu bine şi un an mai bun ! Şi multă, multă sănătate !

    Apreciază

    • Stefania

       /  25 Decembrie 2012

      Va multumesc din suflet, dragilor Diana si Dan, pentru urare!
      Sarbatori Binecuvantate cu sanatate, pace si liniste sufletesca, armonie, iubire si multe bucurii, impreuna cu cei pe care ii iubiti, voi, cel mai mult!
      Craciun Fericit, dragilor Diana si Dan! 🙂

      Apreciază

  30. Craciun fericit, sanatate si numai bucurii! La multi ani!

    Apreciază

    • Stefania

       /  25 Decembrie 2012

      La multi ani, doamna Carmen!
      Va multumesc din suflet, pentru urare!
      Sarbatori Fericite, multa sanatate, pace si lumina in suflet si numai bucurii sa aveti si dumneavoastra, impreuna cu cei pe care ii iubiti, dumneavoastra, cel mai mult!
      Crăciun Fericit, doamna Carmen! 🙂

      Apreciază

  31. Stefania, This is such a beautiful post. It’s a work of art. Big hugs and Merry Christmas, Micheline

    Apreciază

    • Stefania

       /  25 Decembrie 2012

      Micheline, my dear Micheline, thank you so much! Thank you with all my heart!
      For you to be happy holidays, good health, happiness and prosperity!
      Big hugs always with love, Stefania!
      Merry Christmas, my dear, Micheline 🙂

      Apreciază

      • Thank you Stefania. You have found a very special place in my heart.
        Big hugs and a Merry Christmas,
        Micheline

        Apreciază

        • Stefania

           /  25 Decembrie 2012

          Micheline, my dear, your are a special person in my heart! Thank you so much!
          Big hugs always with love, Stefania!
          Merry Christmas, my dear, Micheline! 🙂

          Apreciază

  32. Iti doresc sa ai parte de cele mai frumoase Sarbatori! :*

    Apreciază

    • Stefania

       /  25 Decembrie 2012

      Iti multumesc di suflet, Raluca draga, pentru urare!
      Sarbatori Fericite, iti doresc, multa sanatate, lumina in suflet si multe bucurii, impreuna cu cei pe care ii iubesti, tu, cel mai mult!
      Crăciun Fericit, Raluca draga! 🙂

      Apreciază

  33. ideisiidei

     /  2 Ianuarie 2013

    Abia acum am reusit sa-mi citesc e-mail-urile. Interesante imagini. La Multi Ani Stefania. alex

    Apreciază

    • Stefania

       /  2 Ianuarie 2013

      Oh, Alex, stiu cum este cu Timpul si programul aglomerat! Te inteleg foarte bine!

      Ma bucur mult ca iti plac imaginile. Iti multumesc din suflet pentru urare si pentru gandul tau bun.
      La fel iti doresc si eu, un An Nou, mai linistit cu multe impliniri si multa bucurii!
      La multi ani, Alex! 🙂

      Apreciază

  1. topul celor mai frumoase cântece de Crăciun – finala « Colţu' cu muzică
  • jj
  • Best Song – Finala Eurovision România 2017

    .................................................................... jj .................................................................... jj
  • maxima zilei

    Nu-ţi judeca aproapele, înainte de a te afla în locul lui.
  • jj
  • Doyen Gustave
  • Ce-i viaţa aceasta ? Părere? Mister? Un şir de contraste? Un petic de cer? Un vis ce sfârşeşte când e mai frumos? O trecere în goană spre locul de jos?...
  • jj
  • Madeleine Jeanne Lemaire  (1845-1928)

    Madeleine Jeanne Lemaire (1845-1928)

  • „Menirea vieţii tale e să te cauţi pe tine însuţi.” — Mihai Eminescu
  • „Umanitatea începe în noi odată cu dezinteresul.” — Mihai Eminescu
  • „Egalitatea nu există decât în matematică.” — Mihai Eminescu
  • „Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile cresc pretutindeni.” — Mihai Eminescu
  • „Căci moarte nu există, și ce numești tu moarte, e-o viață altfel scrisă în sfânta firii carte.” — Mihai Eminescu
  • Hans Dahl (1849-1937)

  • Ştefania

  • jj
  • Nimic din ce dă inima nu se pierde, ci este păstrat în inimile altora.
  • „Când îţi faci un nou prieten, nu-i uita pe cei vechi.”  ~ Erasmus
  • Timpul nu aşteaptă pe nimeni !
  • Trecutul nu mai este în mâinile tale, iar viitorul nu este încă al tău. Momentul de faţă este singurul timp care îţi aparţine. Foloseşte-l cu chibzuinţă .
  • " Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoşi" - Nicolae Steinhardt
  • Numai vezi să nu faci rău, în timp ce vrei să fii de folos.~ Ovidius
  • Când ai avut un eşec, felicită-te pentru încercare. Apoi, ridică-te şi mai încearcă odată!
  • Când eşti umil, ai la dispoziţie sfatul şi îndrumarea celorlalţi. Când eşti mândru, trebuie să te limitezi doar la înţelepciunea ta.
  • Uneori, într-adevăr, ajunge un sărut. Un ”Te iubesc”, chiar şi doar şoptit. Un ”Multumesc”. O apreciere sinceră. Este atât de uşor să faci fericit pe cineva. Atunci, de ce nu o facem?
  • Împarte-ţi fericirea cu alţii şi se va înmulţi.
  • Fă din odihnă şi din zâmbet rege. - Leonardo da Vinci
  • "Să nu legi niciodată prietenie cu omul pe care nu-l poţi respecta." "Să nu fii niciodată prieten cu cel pe care nu-l poţi suferi." ~Charles Darwin
  • „Cel mai periculos lucru este să supraestimezi persoanele care te subestimează.” — Michelle Rosenberg
  • Bessie Helstrom (1874-1966)

    Bessie Helstrom (1874-1966)

  • Pagini

  • jj
  • jj
  • Articole recente

  • Cele mai bune articole și pagini

  • maci
  • jj
  • have a great day
  • jj
  • jj
  • Melodia zilei

    .................................................................... jj
  • BEST ROMANIAN SONG

    .................................................................... jj
  • BEST ROMANIAN SONG

    .................................................................... jj
  • Best song of summer

    .................................................................... jj .................................................................... jj
  • Poezia zilei

    .................................................................... jj
  • jj
  • Top click-uri

  • Meta

  • Blog Stats

    • 387,973 hits
  • Clara von Sivers (1854-1924)

    Clara von Sivers (1854-1924)

  • jj
  • Flickr Photos

  • Arhive

  • Follow Ştefania's on WordPress.com
  • jj
%d blogeri au apreciat asta: