Pe un stih străin

Fericit cine a călătorit ca, Odiseus.
Fericit, dacă ,  în ceas de plecare, simţea puternica armătură a unei iubiri, în tot trupul, ca venele-n care vuieşte sângele.
Iubire cu nesfârşit ritm, invincibilă ca muzica şi eternă, fiindcă s-a născut când ne-am născut şi, de murim, nici noi nu mai ştim că ea moare şi nici lumea nu mai ştie.
Pe Domnul Îl rog, să pot spune, într-o clipă de rară fericire, care e-această dragoste.
Stau uneori împresurat de străinătate şi aud glasul ei îndepărtat ca un clocot al mării unit cu furtuna.
Şi mi se arată în faţă, iar şi iar, năluca lui Odiseus cu ochii înroşiţi de sarea talazurilor şi de vastul dor de-a vedea din nou fumul, ce iese din căldura casei lui şi câinele îmbătrânit de aşteptare în faţa porţii.
Măreţ e Odiseus, murmurând în barba-i albită, cuvinte ale limbii noastre, aşa cum se vorbeau acum trei mii de ani.
Întinde o palmă bătătorită de funii şi cârmă, cu pielea tăbăcită de vânturi uscate, de arşiţe şi zăpezi.

autor: Giorgos Seferis (1965)

Anunțuri
Articol anterior
Articol următor

22 comentarii

  1. Sunt splendide lucrarile, mi se par potrivite pentru cartile de povesti.

    Apreciază

    • Stefania

       /  22 Septembrie 2012

      Ma bucur nespus de mult, Cristi, ca iti plac picturile. Sunt absolut de acord cu tine. Foarte potrivite ar fi pentru cartile de povesti, poate cu asa ilustrate, ar avea mai multi cititori. Aceste lucrari, Cristi, nu sunt realizate clasic, ele sunt create digital, insa, mie tare mult mi-au placut pentru cromatica lor si chiar pentru tema lor!
      Iti multumesc mult, Cristi, pentru gandul ce mi l-ai impartasit. O seara minunata iti doresc, vesela si relaxanta, cu mult drag! 🙂

      Apreciază

  2. Imi era destul de greu sa comentez, azi as fi „carcotit” pentru prima data…
    Dar a deschis drumul primul comentariu, asa as fi spus si eu, par picturi cu jucarii, nu cu peisaje…
    Comentatorul a gasit formula eleganta, la care subscriu, „ilustrate pentru basme”!
    Poezia… poezia imi spune ca e nevoie sa induri pentru a ajunge la iubire… Nu sunt de acord…
    Iar melodia ma tulbura prin titlu, ce cauta „perfidia” aici?
    Imi cer scuze pentru comentariu…
    Week-end placut sa ai!

    Apreciază

    • Stefania

       /  22 Septembrie 2012

      Imi pare nespus de rau, Vasile, pentru ca nu iti place postarea mea si-mi cer mii de scuze pentru aceasta neplacere pe care am creat-o. Imi pare nespus de rau pentru ca te-am dezamagit. Insa, vezi tu, Vasile, nu in toate zilele este soare si cer senin. Mai sunt zile tulburi, cu furtuni si vanturi puternice. Astazi asa a fost si starea mea… tulbure… Cine poate stii, ce maine v-a fi?!
      In ceea ce-l priveste pe, Cristi, intotdeauna a fost un gentleman si-o spun fara intentia de-a supara pe nimeni.
      In ceea ce priveste poezia… da, in iubire, „per ansamblu”, nici eu nu sunt de acord cu indurarea, altfel nici nu s-ar numi iubire ci orice altceva, insa, uneori, sunt momente, in care, trebuie sa mai faci si mici compromisuri constructive… nu poti fi de piatra! Cel putin asta consider eu! Chiar daca iubirea este cel mai frumos si puternic si inaltator sentiment, uneori este foarte dureros.
      Iar melodia aceasta, o ascultam in momentul in care am decis sa public. E semnul meu prin care am marcat starea mea tulbure!
      Inca o data, imi cer mii de scuze pentru ca nu iti place postarea mea. Sper din tot sufletul meu sa nu te superi.
      Iti multumesc mult pentru, timpul si atentia pe care mi le-ai acordat. O seara minunata iti doresc, Vasile si un week-end superb! cu mult drag! 🙂

      Apreciază

  3. DiaMar bucataria galbena

     /  22 Septembrie 2012

    Buna,draga StefI!
    Doamne,ce peisaje feerice.Ma simt ca intr-o poveste atunci cand le privesc.
    Fac ce fac si tot la vremea copilariei mele frumoase ajung.Copila fiind,ma plimba bunicul pe inserat cu sania trasa de cai prin zapada imaculata si pufoasa.Imi ingheta nasul si mainile,dar nu ma mai saturam de plimbare si de sunetul clopoteilor cailor.Imi mai spunea bunicul cateodata si cate o poveste.Au fost niste vremuri de vis.Multumesc Cerului pentru bunicii minunati pe care i-am avut.
    Multumesc pentru postarea aceasta .
    Te imbratisez!
    O seara buna iti doresc!

    Apreciază

    • Stefania

       /  22 Septembrie 2012

      Buna, Mihaela draga! 🙂
      Bine mai spui tu, draga mea si eu fac ce fac si tot la anii copilarie ma intorc si marchez momentele de readuceri aminte, in stilul meu…
      Doamne, ce amintiri frumoase cu bunicul tau mi-ai impartasit si ma bucur nespus de mult pentru aceasta. Cred ca bunicul tau, te iubea foarte mult si tare te mai rasfata! Tare frumoase mai erau iernile copilariei noastre. Iar iernile la tara, sunt cele mai frumoase. Asa cred eu.
      Tare mult imi mai placea si mie iarna, cand era nins de-a binelea si cand, fratele meu, pregatea sania mare. O asternea cu ţoale tesute de lana. O sanie facuta special pentru cal, si-i punea calului zurgalai si ciucuri mari rosii. Iar pe inserat, ne urcam in ea o droaie de copii si cutreieram toate ulitele satului, chiuind de bucurie. Frumoase vremuri au mai fost. Acum au ramas doar amintirile. Dar amintiri frumoase, care uneori chiar dor.
      Ma bucur nespus de mult ca ai avut bunici minunati! Si eu am avut!
      Eu, iti multumesc mult, pentru gandul ce mi l-ai impartasit.
      Te imbratisez cu mult drag.
      O seara minunata si un week-end superb iti doresc, Mihaela draga! cu mult drag! 🙂

      Apreciază

    • Stefania

       /  22 Septembrie 2012

      I’m so glad that you like my post, Jenny dear. Thank you so much! Be blessed with much happiness!
      Big hugs always, Jenny dear! Stefania fondly! 🙂

      Apreciază

  4. Absolut senzationale!
    Se apropie mult de Kinkade, dar paleta lui coloristica ii face concurenta lui Afremov a carei culori ard in jerbe de incandescenta.
    Minunate! Iti multumesc mult Stefania ca mi-ai facut cunoscut acest pictor!
    Te imbratisez cu drag!

    Apreciază

    • Stefania

       /  23 Septembrie 2012

      Ma bucur nespus de mult, Melly draga, ca iti plac aceste lucrari. Sunt absolut de acord cu tine. Si eu am remarcat acest lucru. Din pacate nu am cunostinte suficiente despre James Lee stiu doar ca este un mare fotograf, si nu cunosc, sursa sa de inspiratie, insa, facand o comparatie, tind sa cred ca din Kinkade s-a inspirat si a reprodus digital, peisajele din natura. Pe mie m-a impresionat rezultatul final. Sunt lucrari realizate cu ajutorul tehnicii moderne si sunt chiar frumoase. Nu cred ca este atat de usor sa realizez astfel de lucrari, chiar si digital.
      Eu, iti multumesc mult, Melly draga, pentru gandul ce mi l-ai impartasit!
      Te imbratisez si eu cu mult drag! O duminica minunata, vesela si relaxanta iti doresc, cu mult drag!

      Apreciază

  5. The guitar is music is exquisite.

    Apreciază

    • Stefania

       /  23 Septembrie 2012

      Yes, I absolutely agree with you, dear Micheline.
      I really love the sounds produced by musical instruments! In particular piano sounds, violin and guitar … but the other! Thank you so much for being here!
      Big hugs, always whith love Stefania! 🙂

      Apreciază

      • You find little treasures. And yes I am here, listening and looking.
        Big hugs, with love,
        Micheline

        Apreciază

        • Stefania

           /  24 Septembrie 2012

          Micheline, my dear, I am so glad that you like what you find here and that you feel good here and always return with pleasure! Thank you so much for your appreciation! ‘re always welcome with much love!
          Big hugs, always, with love, Stefania! 🙂

          Apreciază

  6. Foarte frumoase peisajele care ne aduc mai aproape de o lume de basm. Si versurile, dar mai ales muzica este deosebită! Mulțumesc mult și o seară frumoasă, Ștefania! 🙂

    Apreciază

    • Stefania

       /  23 Septembrie 2012

      Asa este gvarenberg2009, si mie mi-au placut foarte mult. Si m-au impresionat pentru modul in care sunt realizate, … digital, nu clasic, cum sunt picturile de obicei. Eu nu am mai intalnit pana acum astfel de lucrari. Ma bucur nespus de mult ca iti place postarea mea.
      Eu, iti multumesc mult, gvarenberg2009, vizita si pentru gandul ce mi l-ai impartasit. O seara minunata si-o noua saptamana plina de realizari si impliniri, cu mult drag! 🙂

      Apreciază

  7. Thank you for introducing us to the painter of light and the lovely guitar music. You always have great find!

    Apreciază

    • Stefania

       /  28 Septembrie 2012

      I am so glad that you like my posting!
      I love the combination of: Painting – Music – Poetry is what makes me happy me! If you do then you joy in my heart is infinitely great!
      Thank you so much for your nice words for me. Be blessed with happiness! Stefanie fondly!

      Apreciază

  8. doar atat: :X

    Apreciază

    • Stefania

       /  5 Octombrie 2012

      O, Raluca draga, ma bucur nespus de mult ca iti place postarea mea! Iti multumesc mult!
      O seara minunata iti doresc, cu mult drag! 🙂

      Apreciază

  9. Stefania, this is an amazing post. Congratulation for such superb work. Jalal

    Apreciază

    • Stefania

       /  15 Octombrie 2012

      Jalal, I’m so glad that you like my posting! Thank you so much for your appreciation! Glad to see you here again! Thank you for your visit!
      Have a wonderful day and I hope to have an exceptional week! Stefania fondly! 🙂

      Apreciază

  • jj
  • Best Song – Finala Eurovision România 2017

    .................................................................... jj .................................................................... jj
  • maxima zilei

    Nu-ţi judeca aproapele, înainte de a te afla în locul lui.
  • jj
  • Doyen Gustave
  • Ce-i viaţa aceasta ? Părere? Mister? Un şir de contraste? Un petic de cer? Un vis ce sfârşeşte când e mai frumos? O trecere în goană spre locul de jos?...
  • jj
  • Madeleine Jeanne Lemaire  (1845-1928)

    Madeleine Jeanne Lemaire (1845-1928)

  • „Menirea vieţii tale e să te cauţi pe tine însuţi.” — Mihai Eminescu
  • „Umanitatea începe în noi odată cu dezinteresul.” — Mihai Eminescu
  • „Egalitatea nu există decât în matematică.” — Mihai Eminescu
  • „Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile cresc pretutindeni.” — Mihai Eminescu
  • „Căci moarte nu există, și ce numești tu moarte, e-o viață altfel scrisă în sfânta firii carte.” — Mihai Eminescu
  • Hans Dahl (1849-1937)

  • Ştefania

  • jj
  • Nimic din ce dă inima nu se pierde, ci este păstrat în inimile altora.
  • „Când îţi faci un nou prieten, nu-i uita pe cei vechi.”  ~ Erasmus
  • Timpul nu aşteaptă pe nimeni !
  • Trecutul nu mai este în mâinile tale, iar viitorul nu este încă al tău. Momentul de faţă este singurul timp care îţi aparţine. Foloseşte-l cu chibzuinţă .
  • " Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoşi" - Nicolae Steinhardt
  • Numai vezi să nu faci rău, în timp ce vrei să fii de folos.~ Ovidius
  • Când ai avut un eşec, felicită-te pentru încercare. Apoi, ridică-te şi mai încearcă odată!
  • Când eşti umil, ai la dispoziţie sfatul şi îndrumarea celorlalţi. Când eşti mândru, trebuie să te limitezi doar la înţelepciunea ta.
  • Uneori, într-adevăr, ajunge un sărut. Un ”Te iubesc”, chiar şi doar şoptit. Un ”Multumesc”. O apreciere sinceră. Este atât de uşor să faci fericit pe cineva. Atunci, de ce nu o facem?
  • Împarte-ţi fericirea cu alţii şi se va înmulţi.
  • Fă din odihnă şi din zâmbet rege. - Leonardo da Vinci
  • "Să nu legi niciodată prietenie cu omul pe care nu-l poţi respecta." "Să nu fii niciodată prieten cu cel pe care nu-l poţi suferi." ~Charles Darwin
  • „Cel mai periculos lucru este să supraestimezi persoanele care te subestimează.” — Michelle Rosenberg
  • Bessie Helstrom (1874-1966)

    Bessie Helstrom (1874-1966)

  • Pagini

  • jj
  • jj
  • Articole recente

  • Cele mai bune articole și pagini

  • maci
  • jj
  • have a great day
  • jj
  • jj
  • Melodia zilei

    .................................................................... jj
  • BEST ROMANIAN SONG

    .................................................................... jj
  • BEST ROMANIAN SONG

    .................................................................... jj
  • Best song of summer

    .................................................................... jj .................................................................... jj
  • Poezia zilei

    .................................................................... jj
  • jj
  • Top click-uri

  • Meta

  • Blog Stats

    • 387,163 hits
  • Clara von Sivers (1854-1924)

    Clara von Sivers (1854-1924)

  • jj
  • Flickr Photos

  • Arhive

  • Follow Ştefania's on WordPress.com
  • jj
%d blogeri au apreciat asta: