Romanţă fără muzică

Ca să-ajung la tine, i-am zis calului:
– Grăbeşte…
Pune-ţi aripi ca în basme
Şi te-nalţă până-n nori…
Tot mai sus,
Tot mai departe –
Ca şiragul de cocori
Ce pluteşte colo-n zare!…
Haide, calule, grăbeşte!…
Ca să-ajung până la tine, i-am zis vântului:
– Dă-mi mâna
Şi târăşte-mă cu tine până unde poţi pătrunde –
Până-n zarea-nsângerată unde soarele s-ascunde…
Ca s-ajung cât mai degrabă,
Haide, vântule, dă-mi mâna!…
Ca să-ajung până la tine, i-am zis morţii:
– Mergi-nainte
Şi coseşte-mi fără milă tot ce-i viu
Şi-mi ţine calea…
Netezeşte-mi munţii-n zare
Şi-umple-mi de cadavre valea
Dintre ea şi mine –
Haide!… Haide, moarte, mergi-nainte!…
Ca să-ajung până la tine,
Pentru tine-au obosit
Calul,
Vântul,
Moartea –
Toate mi-au făcut pe voie ;
Dar…
Dintre cutele perdelei, ochii-ţi verzi nu-mi mai răsar,
Strunele chitarei-s rupte
Şi… romanţa s-a sfârşit!

poezie de Ion Minulescu din Romanţe pentru mai târziu (1908)

Anunțuri
Articol anterior
Articol următor

53 comentarii

  1. ma intreb, Stefi draga, de unde te inspiri tu si cum de reusesti saptamana de saptamana sa realizezi asa postari complexe?! superbe sunt atât tablourile, cât si poeziile pe care le prezinti si piesele muzicale pe care le atasezi! O adevarata desfatare pentru suflet si ochi! Multumesc!

    Apreciază

    • Stefania

       /  5 August 2012

      Ma bucur nespus de mult ca va plac postarile mele, doamna Carmen.
      Muzica pe care o postez, este muzica sufletului meu, pe care am descoperit-o cand abia trecusem putin peste noua anisori. Muzica lui Johann Strauss, m-a cucerit si-o iubesc de atunci si m-a insotit mereu pe tot parcursul vietii mele de pana acum si cand eram foarte trista, dar si cand am fost in bucurii. Este muzica nelipsita din playlist-ul meu si care pur si simplu pe mine ma inalta.
      Picturile le-am tot adunat de ceva vreme, inainte sa-mi fac blogul. Multe din ele le-am pierdut in momentul in care mi s-a virusat calculatorul, pe unele le-am primit de la prietena mea cea draga, care ma cadoriseste din cand in cand cu cate un autor, pentru ca stie ca eu iubesc picturile, si asa am decis sa le postez pe site, sa nu se piarda. Si am considerat ca este bine sa fie vazute de semenii mei, pentru ca este pacat sa stea undeva ascunse intr-un folder.
      Iar poeziile depinde de starea mea spirituala ce citesc, unele sunt in ton, oarecum cu picturile, alteori nu. Nu prea am eu timp, sa ma ocup de blog, asa cum mi-as dori.
      Va multumesc din tot sufletul meu pentru apreciere dumneavoastra care, ma onoreaza. Ma bucur nespus de mult ca va simtiti bine aici. O noapte linistita va doresc, doamna Carmen, si-o noua saptamana plina de reusite si multe multe bucurii, cu mult drag! 🙂

      Apreciază

  2. The paintings really capture the romantic feelings, ever so subtle and beautiful!

    Apreciază

    • Stefania

       /  5 August 2012

      simplecherishes are so happy that you like my post. The paintings are masterpieces of art and can be seen in the largest museums in the world or in private collections.
      Thank you so much for your words so beautiful. Have a wonderful day and a great week! 🙂

      Apreciază

  3. Iti multumesc din suflet ca nu pastrezi aceste frumuseti intr-un folder si ne dai si noua posibilitatea sa ne bucuram de ele!
    Stii deja ca imi place ca le insotesti de muzica frumoasa si de versuri!
    O saptamana frumosa!

    Apreciază

    • Stefania

       /  6 August 2012

      Ma bucur nespus de mult, vulpita draga, ca iti plac postarile mele. Eu iti multumesc mult pentru aprecierea ta. Ma simt onorata. Ma bucur nespus de mult ca ai venit sa ne bucuram impreuna de aceste frumuseti.
      Iti multumesc mult, vulpita draga, pentru gandul ce mi l-ai impartasit. O seara minunata si-o saptamana splendida iti doresc, cu mult drag! 🙂

      Apreciază

  4. Foarte frumoase tablourile cu vinatoarea la castel, ca intodeauna aici ne dasfatam toate simturile. O zi faina.

    Apreciază

    • Stefania

       /  6 August 2012

      Ma bucur nespus de mult ca va place ceea ce gasiti pe blogul meu si pentru ca va simtiti bine aici, domnule pisicaru.
      Va multumesc mult pentru aprecierea dumneavoastra, care ma onoreaza. O seara minunata va doresc, cu mult drag! 🙂

      Apreciază

  5. Buna dimineata!
    Inceput de zi si saptamana cu o stare de spirit creata in jurul acestei pagini: frumusete, eleganta, respect!
    Intre aurora cromatica a picturilor si dansul sunetelor e o mica intrerupere, finalul poeziei!
    Dar asa e si in viata, lasam in urma umbrele si ne bucuram de frumos!
    O saptamana cu liniste iti doresc!

    Apreciază

    • Stefania

       /  6 August 2012

      Buna, Vasile Dumitru! 🙂
      Iti multumesc din tot sufletul meu pentru cuvintele tale frumoase si pentru aprecierea ta, care ma onoreaza. Asa este, finalul, nu intotdeauna este cum ne-am dori si in poezie dar si in viata reala. Din pacate, uneori se intampla sa ducem o lupta continua spre implinire, iar cand credem ca ne-am atins obiectivul, descoperim ca ceva nu este cladit bine, ca nu am respectat anumite standarde si totul se naruieste, apoi, traim dezamagiri si regrete… o spun din proprie experienta.
      Imi place foarte mult indemnul tau, asa sa facem : ” sa lasam in urma umbrele si ne bucuram de frumos!”
      Ma bucur nespus de mult ca iti place postarea mea si ca te simti bine aici.
      O seara minunata si-o saptamana splendida iti doresc, Vasile Dumitru, cu mult drag! 🙂

      Apreciază

  6. DiaMar bucataria galbena

     /  6 August 2012

    Buna,draga mea Stefania!
    Ce minunatii postezi tu.Picturi,poezie,muzica superba.
    Caii sunt animalelle mele preferate.Sunt superbi.
    Strauss,nu mai spun.Ador muzica lui,pe care o ascult mereu cu mare drag.Ma relaxeaza.
    Iti multumesc pentru aceste frumuseti.
    Te imbratisez cu drag!
    O saptamana buna iti doresc!

    Apreciază

    • Stefania

       /  6 August 2012

      Buna, draga mea Mihaela! 🙂
      Ma bucur nespus de mult ca iti place postarea mea.
      Si mie imi sunt dragi cai. Iar pentru fratele meu, asa ca si tie, caii si porumbeii erau animalele lui preferate. Animalele mele preferate sunt, iepurasii, puisorii de gaina, bobocii de rata si gaste, ele sunt si slabiciunea mea.
      Ma bucur nespus de mult ca si tie iti place, Johann Strauss, eu iubesc muzica sa, cred ca am spus-o de milioane de ori. Iti marturisesc sincer, oricat de jos m-as simti, oricat de tulburata as fi si oricat de trista as fi, cand ascult Strauss, reinviu si ma inalt.
      Eu, iti multumesc, din tot sufletul meu pentru cuvintele frumoase si pentru aprecierea ta, care ma onoreaza.
      Te imbratisez si eu cu mult drag.
      O seara minunata si-o saptamana splendida iti doresc, draga mea Mihaela! 🙂

      Apreciază

  7. Excelent material! Atât de bine îmbinate şi parcă se potrivesc şi cu tema mea, având în vedere că picturile prind atât de bine viaţa socială a vremurilor anilor 1700 -1800. Poezia este una dintre preferatele mele. Iar muzica este divină, ca de obicei. Felicitări, Ştefania, pentru încă o reuşită, pentru încântarea oferită ochilor noştri.

    Apreciază

    • Stefania

       /  6 August 2012

      Iti multumesc din tot sufletul meu, Roxana draga pentru aprecierea ta, care ma onoreaza.
      Stii… Uneori imi doresc sa ma fin nascut in anii 1700 -1800, imi pare mie ca semenii nostrii au trait o viata mult mai sanatoasa si-au trait viata cu adevarat, chiar daca si atunci au intampinat greutati, parca au stiut sa se bucure mai mult de viata ce le-a fost daruita si nu au devenit roboti cum se-ntampla in zilele noastre.
      Ma bucur nespus de mult ca iti place postarea mea si ca te simti bine aici.
      Iti doresc o seara minunata, Roxana draga si-o saptamana splendida cu mult drag! 🙂

      Apreciază

      • Da, ai dreptate, cred că dintr-un punct de vedere ai dreptate. Totuşi mă gândesc că şi selecţia naturală îşi spunea cuvântul 🙂 Mie îmi place să citesc cărţi scrise vremea aceea – vezi Mândrie şi prejudecată sau Pamela … dar cred că şi confortul are preţul lui.

        Apreciază

        • Stefania

           /  7 August 2012

          Sunt absolut de acord cu tine, Roxana draga, confortul are preţul lui.
          Acum imi vine in gand o intrebare pe care am sa ti-o spun si tie: la ce ne-o fi bun atata confort, daca nu ne traim viata asta atat de scurta, cu adevarat? In conditiile in care, tot confortul material, ramane, aici, pe pamant. Tare ciudati suntem noi oamenii, ne angrenam trup si suflet in lupta asta existentiala si nu dam importanta lucrurilor care conteaza cu adevarat.
          Iti multumesc mult de tot, draga Roxana, pentru gandul ce mi l-ai impartasit. Iti doresc o seara minunata, cu mult drag! 🙂

          Apreciază

  8. galaxybureau

     /  6 August 2012

    Inspiring work

    Apreciază

    • Stefania

       /  6 August 2012

      galaxybureau, I am so glad that you liked my post. Thank you so much for your appreciation. I feel honored!
      Have a wonderful day! All the best to be for you, galaxybureau!:)

      Apreciază

  9. RORI MANOLACHE

     /  6 August 2012

    Câtă sensibilitate d-na Stefania’s! –„Frumosul este pentru imaginațiune ceea e este moralitatea pentru suflet”E multă poezie în pictura dumneavoastră. De unde vine ea și unde ajunge?Bunul Dumnezeu sa va ajute!Cu respect Rori.M

    Apreciază

    • Stefania

       /  6 August 2012

      Plin de intelepciune este citatul pe care mi la-ti adus domnule Rori Manolache. Imi place. Foarte adevarat „Frumosul este pentru imaginațiune ceea e este moralitatea pentru suflet”!
      Din pacate pictura nu imi apartine, eu doar am postat-o! Este a marelui artist britanic, Heywood Hardy. Mi-ar placea mie sa am eu harul sau. Cred ca as fi fost cel mai fericit om, dar sunt bucuroasa ca pot vedea aceste lucrari atat de frumoase… altii nu pot, din nefericire.
      Ma bucur nespus de mult ca va place postarea mea si ca va simtiti bine aici.
      Mi-ar placea sa-mi spuneti simplu, Stefania, sper sa nu va suparati. Va multumesc anticipat pentru intelegere.
      Va multumesc foarte mult pentru gandul ce mi l-ati impartasit.
      Fiti binecuvantat cu o viata frumoasa, oriunde va aflati. O seara minunata si-o saptamana splendida va doresc, cu mult drag! 🙂

      Apreciază

      • Sarut-mana,multumesc si eu pentru raspuns d.Stefania’s…si la fel va rog si eu sa nu imi mai spuneti domnul Rori, sunt un tanar de 29 de ani…respectul il meritati d-vs pentru fiinta,-om deosebita,pentru sensibilitate si daruire…as mai putea spune dar ma opresc doar la aceste cuvinte…o seara binecuvantata!

        Apreciază

        • Stefania

           /  6 August 2012

          Iti multumesc mult Rori pentru cuvintele frumoase pe care mi le adresezi. Intr-adevar, sunt un rac foarte sensibil, iar ca si varsta suntem destul de apropiati.
          O seara binecuvantata iti doresc si eu, cu mult drag! 🙂

          Apreciază

          • Nu puteam sa las sa nu va spun,sunt nascut pe 30 iunie 1983,deci tot rac si eu…

            Apreciază

            • Stefania

               /  6 August 2012

              Oooo, ma bucur ca esti rac ca si mine… eu sunt un rac din, 4 iulie…
              Fii binecuvantat, Rori, cu o viata frumoasa, oriunde te afli.
              O noapte linistita iti doresc! 🙂

              Apreciază

  10. Savurând postarea ta excelenta, ca de obicei, m-am gândit că de cam mult timp nu am fost la Operă, nu am călcat pragul vreunei galerii de artă sau că niciodată nu am călărit un cal, deși acum sunt destule cluburi de echitație. Poate că este timpul … Mulțumesc pentru doza de frumos și sensibilitate! O săptămână frumoasă!

    Apreciază

    • Stefania

       /  6 August 2012

      Ma bucur nespus de mult, gvarenberg2009, ca iti place postarea mea si ca te simti bine aici.
      Trebuie sa recunosc ca nici eu nu am fost asa recent la opera sau sa vizitez o galerie de arta, parca timpul nu-mi mai ajunge. Dar ma bucur nespus de mult ca am posibilitatea sa le pot vedea aici si sa-mi incarc sufletul de frumusete.
      Eu, o singura data, am mers calare pe cal, dupa doua incercari esuate, cand am si cazut. Apoi mi-a fost teama… dar, nu m-am lasat. A fost o experienta foarte placuta. E foarte important sa-ti tii echilibru si sa stii comunica cu calul, altfel e mai greu. Eram de vreo 14 ani si am iesit mai multi prieteni, de pe ulita noastra, pe un deal, in satul in care am copilarit, sa ne jucam. Iar baietii ca baietii.
      Hai sa vedem cine reuseste sa mearga calare pe cal, pe o distanta anume. Cu totii am reusit. Baieti si fete. Baietii ca niste adevarati gentlemani, ne-au ajutat. Era un cal bland. Il cunoasteam foarte bine cu totii. Era al vecinului nostru. Era la pascut. Era secretul nostru. De afla vecinul nostru, nu doar ca ne spunea parintilor nostri, dar ne spunea preotului, sa ne de-a canoane pentru ca i-am obosit calul. Asta era cea mai mare rusine pentru noi, cand preotul dupa slujba sa ne atraga atentia, chiar in biserica. Asta era o mare pedeapsa pentru noi. Uite ca acum tare mi-e dor de perioada copilariei.
      Iti multumesc mult, gvarenberg2009, pentru cuvintele tale frumoase si pentru aprecierea ta, care ma onoreaza.
      O seara minunata iti doresc si-o noua saptamana splendida, cu mult drag! 🙂

      Apreciază

      • Frumoase amintiri ai! Îți mulțumesc pentru că mi-ai povestit aceste momente captivante din copilăria ta! O zi minunată și plină de culoare 🙂

        Apreciază

        • Stefania

           /  7 August 2012

          Ooh, gvarenberg2009, iti multumesc mult de tot. Cu totii avem, sunt convinsa de asta, amintiri frumoase din perioada copilariei, de care ne amintim cu mult drag. E placerea mea sa povestesc unele momente frumoase pe care le-am trait in acea perioada. Si Doamne, cate amintiri frumoase mai am, de care imi amintesc cu mult drag. Fiecare perioada a vietii, include momente frumoase, dar parca cele din copilarie sunt cele mai frumoase, cred eu.
          O seara minunata, vesela si relaxanta iti doresc, gvarenberg2009, cu mult drag! 🙂

          Apreciază

  11. as always great post… fascinated me. Thank you dear Stefania, have a nice day, love, nia

    Apreciază

    • Stefania

       /  6 August 2012

      Nia, my dear, I’m so glad that you like my post. Thank you so much for your appreciation!
      Have a wonderful day! big hugs with love, Stefania! 🙂

      Apreciază

  12. Superba impletire de poezie, muzica si imagini! Iti multumesc ca imiartasesti cu noi aceste frumuseti!
    Seara placuta Stefania!

    Apreciază

    • Stefania

       /  7 August 2012

      Ma bucur nespus de mult, Melly draga, pentru ca iti place postarea mea. Iti marurisesc sincer si eu vin cu multa bucurie la tine, pe blog, pentru ca si tu ne intampini mereu cu postari exceptionale si de asemenea lucrari exceptionale, ale marilor artisti nationali si internationali.
      Iti multumesc din din tot sufletul meu pentru aprecierea ta, care ma onoreaza.
      Te imbratisez cu mult drag. Iti doresc o seara minunata, Melly draga! 🙂

      Apreciază

  13. ginamihai

     /  7 August 2012

    Superbă zi!
    După o discuție luuungă și frumoasă cu o fostă elevă, aflată la începutul zborului, vin aici, în căsuța pa parfumată, plină de culoare și de prospețime.
    Mulțumesc frumos, Ștef!

    Apreciază

    • Stefania

       /  7 August 2012

      Sarut mana, doamna Gina! 🙂
      Ma bucur nespus de mult, doamna Gina, pentru ca veniti cu mult drag la mine si pentru ca, va simtiti bine aici. Ma bucur atat de mult ca pastrati legaturi de prietenie cu fostii dumneavoastra elevi. Este divin acest lucru, sa le ramaneti, mama protectoare si dupa ce drumurile, fiecaruia, ia o alta traiectorie. Sunt convinsa ca si pentru ei, este o incantare sa stea de vorba cu dumneavoastra si sa se destainuie.
      Eu, acuma, trec printr-o perioada putin mai aglomerata si nu prea fac fata situatiei, sper sa ma redresez cat mai repede cu putinta.
      Va multumesc din suflet, doamna Gina, pentru gandul ce mi l-ati impartasit. Va imbratisez si va doresc O seara minunata, cu mult drag! 🙂

      Apreciază

  14. It’s really a prettiest Post !

    Apreciază

  15. I feel like dancing!

    Apreciază

    • Stefania

       /  8 August 2012

      Oh, my dear Helen. I am so glad that you liked my post. I am glad that you like him. I love dancing so much! Thank you so much for being here. Have a wonderful day, with love Stefania! 🙂

      Apreciază

  16. giani

     /  9 August 2012

    Minulescu este poetul meu preferat; iar tablourile sunt exceptionale;
    ma bucur ca te-am gasit, te voi mai vizita 🙂

    Apreciază

    • Stefania

       /  9 August 2012

      Bine ai venit, giani, aici!
      Ma bucur nespus de mult ca iti place ceea ce ai gasit aici. Iti multumesc mult pentru aprecierea ta si pentru vizita. Esti binevenit(a), intotdeauna cu mult drag!
      O noapte linistita iti doresc, giani, cu mult drag! 🙂

      Apreciază

  17. Superbe tablouri…. Viaţa liniştită de la ţară, în mijlocul naturii, departe de vuietul oraşelor, care ne zăpăceşte de cap…

    O zi frumoasă, dragă Ştefania! 🙂

    Apreciază

    • Stefania

       /  10 August 2012

      Ma bucur nespus de mult, Alex, pentru ca iti plac tablourile.
      Asa este, ai mare dreptate si sunt absolut de acord cu tine.
      Iti marturisesc sincer, eu, acum, locuiesc in oras. E frumos, e confortabil, orasul e mic, curat si linistit, e casa mea, am vecini foarte buni, insa, tot timpul, traiesc cu sentimentul de nesiguranta. Iar, in momentul in care merg, acasa, la tara, atmosfera de acolo, linistea, intreaga natura, reintalnirea cu familia si cu oamenii de acolo, pur si simplu imi inlatura acest sentiment si-mi confera o stare de bine,– ma simt in siguranta si ma incarc pozitiv.
      E ciudat ca, totusi, aleg sa locuiesc in oras.
      Iti multumesc mult, Alex, pentru gandul ce mi l-ai impartasit. Iti doresc, cu mult drag, o seara minunata, vesela, relaxanta si racoroasa ca tare ne-au mai tulburat caldurile din vara asta! Acum parca e mai placuta atmosfera, cel putin la noi. 🙂

      Apreciază

  18. convietuire

     /  10 August 2012

    e doar o iluzie ca romanta e fara muzica…. ritmul si melodia sunt in suflet, s-au ascuns…
    imbratisari, Stef!

    Apreciază

    • Stefania

       /  10 August 2012

      Asa este, Oana draga. 🙂
      Iti marturisesc sincer, intotdeauna in sufletul meu, exista, ritm si melodie, depinde de starea mea spirituala. Muzica, pentru mine, este seva care-mi da viata, este la fel de importanta ca apa si aerul, ma reinvie, imi da aripi, ma inalta… Nu concep, cum ar putea fi viata fara muzica… banuiesc ca foarte trista si plictisitoare.
      Ma bucur nespus de mult ca iti place postarea mea.
      Iti multumesc mult, Oana draga, pentru gandul ce mi l-ai impartasit.
      Te imbratisez si eu si-ti doresc o seara minunata, vesela, relaxanta si racoroasa, cu mult drag! 🙂

      Apreciază

  19. ce frumos!!! şi picturile într-adevăr inspiră!!

    Apreciază

    • Stefania

       /  11 August 2012

      Bine ai venit, Olga, aici.
      Ma bucur nespus de mult pentru ca iti place ceea ce ai gasit aici. Esti binevenita oricand cu mult drag. Iti multumesc mult pentru vizita si pentru gandul ce mi l-ai impartasit.
      O zi minunata iti doresc si un sfarsit de saptamana superb, cu mult drag! 🙂

      Apreciază

  20. Hmm, interesante si superbe scene. Am putut descifra din ele mai mult decat imaginile centrale, pe care se focuseaza la prima vedere privirea.

    Apreciază

    • Stefania

       /  28 August 2012

      Ma bucur nespus de mult ca iti plac picturile, ideisiidei! Da, fiecare imagine include povestea ei – intamplari, trairi si sentimente…
      Iti multumesc mult, ideisiidei, pentru gandul ce mi l-ai impartasit. O seara minunata iti doresc, cu mult drag! 🙂

      Apreciază

  1. “Pamela sau Virtutea răsplătită” de Samuel Richardson, primul roman epistolar din literatura engleză « bibliodevafiliala3
  • jj
  • Best Song – Finala Eurovision România 2017

    .................................................................... jj .................................................................... jj
  • maxima zilei

    Nu-ţi judeca aproapele, înainte de a te afla în locul lui.
  • jj
  • Doyen Gustave
  • Ce-i viaţa aceasta ? Părere? Mister? Un şir de contraste? Un petic de cer? Un vis ce sfârşeşte când e mai frumos? O trecere în goană spre locul de jos?...
  • jj
  • Madeleine Jeanne Lemaire  (1845-1928)

    Madeleine Jeanne Lemaire (1845-1928)

  • „Menirea vieţii tale e să te cauţi pe tine însuţi.” — Mihai Eminescu
  • „Umanitatea începe în noi odată cu dezinteresul.” — Mihai Eminescu
  • „Egalitatea nu există decât în matematică.” — Mihai Eminescu
  • „Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile cresc pretutindeni.” — Mihai Eminescu
  • „Căci moarte nu există, și ce numești tu moarte, e-o viață altfel scrisă în sfânta firii carte.” — Mihai Eminescu
  • Hans Dahl (1849-1937)

  • Ştefania

  • jj
  • Nimic din ce dă inima nu se pierde, ci este păstrat în inimile altora.
  • „Când îţi faci un nou prieten, nu-i uita pe cei vechi.”  ~ Erasmus
  • Timpul nu aşteaptă pe nimeni !
  • Trecutul nu mai este în mâinile tale, iar viitorul nu este încă al tău. Momentul de faţă este singurul timp care îţi aparţine. Foloseşte-l cu chibzuinţă .
  • " Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoşi" - Nicolae Steinhardt
  • Numai vezi să nu faci rău, în timp ce vrei să fii de folos.~ Ovidius
  • Când ai avut un eşec, felicită-te pentru încercare. Apoi, ridică-te şi mai încearcă odată!
  • Când eşti umil, ai la dispoziţie sfatul şi îndrumarea celorlalţi. Când eşti mândru, trebuie să te limitezi doar la înţelepciunea ta.
  • Uneori, într-adevăr, ajunge un sărut. Un ”Te iubesc”, chiar şi doar şoptit. Un ”Multumesc”. O apreciere sinceră. Este atât de uşor să faci fericit pe cineva. Atunci, de ce nu o facem?
  • Împarte-ţi fericirea cu alţii şi se va înmulţi.
  • Fă din odihnă şi din zâmbet rege. - Leonardo da Vinci
  • "Să nu legi niciodată prietenie cu omul pe care nu-l poţi respecta." "Să nu fii niciodată prieten cu cel pe care nu-l poţi suferi." ~Charles Darwin
  • „Cel mai periculos lucru este să supraestimezi persoanele care te subestimează.” — Michelle Rosenberg
  • Bessie Helstrom (1874-1966)

    Bessie Helstrom (1874-1966)

  • Pagini

  • jj
  • jj
  • Articole recente

  • Cele mai bune articole și pagini

  • maci
  • jj
  • have a great day
  • jj
  • jj
  • Melodia zilei

    .................................................................... jj
  • BEST ROMANIAN SONG

    .................................................................... jj
  • BEST ROMANIAN SONG

    .................................................................... jj
  • Best song of summer

    .................................................................... jj .................................................................... jj
  • Poezia zilei

    .................................................................... jj
  • jj
  • Top click-uri

  • Meta

  • Blog Stats

    • 385,099 hits
  • Clara von Sivers (1854-1924)

    Clara von Sivers (1854-1924)

  • jj
  • Flickr Photos

    Dolus D'Oléron

    golden morning

    Im Gegenlicht

    It's a green day...

    Rainmaker

    All the Colorful Stories

    Room with a view

    Beach

    happiness

    Pink Florals, Andalusia, Spain

    Mai multe poze
  • Arhive

  • Follow Ştefania's on WordPress.com
  • jj
%d blogeri au apreciat asta: