Din copilărie învătăm…

Din copilărie suntem ceea ce suntem, învătăm să merge, să scriem şi să citim… Încă din copilărie ne formăm ca oameni!

„Copilăria este o lume de miracole şi de uimire a creaţiei scăldate în lumină, ieşind din întuneric, nespus de nouă şi proaspătă şi uluitoare.”– Eugene Ionesco

„Copilul este constructorul spiritual al omenirii, iar obstacolele în calea dezvoltării sale libere sunt pietrele din zidul în care a fost închis sufletul omului. – Maria Montessori”

„Nu ne putem imagina copilăria fără râsetele si jocurile sale. Sufletul şi inteligenţa devin mari prin joc. Despre un copil nu se poate spune că el creşte si atât; trebuie să spunem că el se dezvoltă prin joc.”– Jean Chateau

„Copilului poţi să-i spui tot, tot; întotdeauna m-a uimit cât de puţin cei mari, taţii şi chiar mamele, îşi cunosc copiii. Copiilor nu trebuie să le ascunzi nimic sub pretextul că sunt încă mici şi e prea devreme pentru ei să ştie ceva. Ce idee tristă şi nefericită! Şi ce bine îşi dau seama copiii că părinţii lor îi cred prea mici şi prea neştiutori, când ei, în realitate, înţeleg totul. Adultul nu ştie că, până şi în chestiunea cea mai dificilă, copilul îi poate da un sfat util.”– Dostoievski

„Noi ne facem griji pentru averea copiilor noştri, nu pentru ei înşişi. Tu observi cât de absurd e acest lucru? Formează sufletul copilului, celelalte se vor găsi de la sine. Dacă sufletul nu e bun, atunci banii nu au nici o valoare pentru copil. Dacă sufletul e în ordine, atunci nici sărăcia nu-l afectează. Dacă vrei să-i laşi moştenire bogăţie, atunci deprinde-l pe copil cu obiceiul bun.”–Sfântul Ioan Gură de Aur

Anunțuri
Articol anterior
Articol următor

63 comentarii

  1. picturi atât de perfecte,precum fotografiile de cea mai buna calitate!
    mi-au placut mult si citatele si melodia!

    sa ai un start bun în saptamâna ce urmeaza, Stefania draga!

    Apreciază

    • Stefania

       /  30 Aprilie 2012

      Ma bucur atat de mult ca va place totul, doamna Carmen! Tare dragi imi mai sunt si mie, cum se refleca in ele educatia pe care o primeau copiii, din alte vremuri.
      Va multumesc mult, pentru gandul ce mi l-ati impartasit si pentru urare. Si eu va doresc din tot sufletul meu, doamna Carmen, o zi minunata, iar in noua saptamana in care tocmai am intrat, sa aveti parte numai de reusite si multe multe bucurii! 🙂

      Apreciază

  2. DiaMar bucataria galbena

     /  29 Aprilie 2012

    Sper ca acum sa fi procedat corect,si comentez unde trebuie,daca nu te rog sa-mi spui cum sa procedez.
    Mereu o tin pe langa mine pe copila mea draga.Vreau sa o formez frumos,sa plece in viata atunci cand v-a creste cu niste principii solide.
    Minunate muzica si picturile.
    Noapte buna!

    Apreciază

    • Stefania

       /  30 Aprilie 2012

      O, draga DiaMar, imi cer scuze ca te-am intrebat si ma bucur mult, ca ai revenit, dar ma zapacisem eu, nu stiam ce postare are titlul doi. Eu apreciez foarte mult gandurile tale bune, pe care mi le adresezi.
      Ma bucur atat de mult ca mi-ai vorbit despre fetita ta, ma bucur ca esti o mama responsabila si grijulie si te felicit din tot sufletul meu. Cred ca e o scumpete fetita ta, Dumnezeu sa va ocroteasca mereu si sa va bucurati impreuna de toate binecuvantarile pe care vi le daruieste, clipa de clipa!
      Ma bucr ca iti place postarea. Iti multumesc mult pentru gandul ce mi l-ai impartasit.
      O zi minunata iti doresc, iar in noua saptamana in care tocmai am intrat, sa avi parte numai de reusite si multe multe bucurii! 🙂

      Apreciază

  3. diverse

     /  30 Aprilie 2012

    Asa este.. 🙂 Sunt foarte frumoase picturile!
    Zi buna sa ai!

    Apreciază

    • Stefania

       /  30 Aprilie 2012

      Ma bucur mult ca iti plac picturile, diverse! Iti multumesc pentru gandul ce mi l-ai impartasit! O zi minunata iti doresc si eu! 🙂

      Apreciază

  4. Cristi

     /  30 Aprilie 2012

    Frumoase imagini ale copilariei!

    Apreciază

    • Stefania

       /  30 Aprilie 2012

      Ma bucur ca iti plac, Cristi! Iti multumesc mult pentru gandul ce mi l-ai impartasit.
      O zi minunata iti doresc! 🙂

      Apreciază

  5. Wonderful-

    Apreciază

    • Stefania

       /  30 Aprilie 2012

      Cynthia, I’m glad that you like! Thank you for being here.
      I wish you a wonderful day, Cynthia! 🙂

      Apreciază

  6. Bună dimineața, Ștefania! Daaa, mi-au plăcut în mod special citatele din Dostoievsky și din Sfântul Ioan Gură de Aur. Sunt cât se poate de reale. Păcat că la un moment dat cică ne maturizăm și tot universul copilăriei se destramă. Ca în Peter Pan 🙂

    Să ai o zi cât mai frumoasa!

    Apreciază

    • Stefania

       /  1 Mai 2012

      Buna Marin. Ma bucur mult ca ti-a placut ceea ce ai gasit. Tare bine ar fi daca am lua aminte la aceste citate si sa le aplicam cu intelepciune.
      John Fowles spune foarte adevarat. Trebuie să rămânem puţin copii până la sfârşitul vieţii noastre şi să păstrăm inocenţa copilăriei întru maturitate creatoare.
      Iti multumesc mult Marin, pentru gandul ce mi l-ai impartasit! O zi minunata iti doresc si eu! 🙂

      Apreciază

  7. invatam, dar parca, cand uitam, o facem cu toata puterea si doare al naiba de RAU:)

    Apreciază

    • Stefania

       /  1 Mai 2012

      Adevarat spui Radu! Uneori uitam ceea ce conteaza cu adevarat si atunci – e sfasietor…!
      Iti multumesc mult, Radu, pentru gandul ce mi l-ai impartasit! O zi minunata iti doresc! 🙂

      Apreciază

  8. am nev d o astfel d urare:)

    Apreciază

    • Stefania

       /  1 Mai 2012

      Daca urarea mea ti-a fost benefica, asta nu face decat sa ma bucure! Mult mult bine iti doresc, Radu! 🙂

      Apreciază

      • 🙂

        Apreciază

        • Stefania

           /  1 Mai 2012

          🙂 iti multumesc mult pentru zambet, Radu! Si eu aveam nevoie de-un zambet! O seara superba iti doresc! 🙂

          Apreciază

          • pei sa fie mai multe zic: 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 fiindca le pretuiesc mult:)

            Apreciază

            • Stefania

               /  1 Mai 2012

              Esti generos, Radu! Un zambet sincer si cald, are o valoare inestimabila pentru cel ce-l primeste! Iti multumesc mult! 🙂

              Apreciază

              • am zambit cand am citit:) deci obiectiv atins:)

                Apreciază

                • Stefania

                   /  1 Mai 2012

                  🙂 ma bucur nespus de mult, Radu! Iti doresc ca in orice directie ti se vor indrepta pasii, sa fii intampinat numai de oameni care sa-ti ofere, zambete calde si sincere, care sa-ti aduca bucurie in suflet si zambete pe buze si-n priviri!:)

                  Apreciază

  9. ginamihai

     /  2 Mai 2012

    “Copilului poţi să-i spui tot, tot; „

    Cred că și copilului din suflet îi poți spune-TOT!!!
    Să fii iubită, Ștef!

    Apreciază

    • Stefania

       /  2 Mai 2012

      Sarut mana, doamna Gina! 🙂
      Atat de adevarat spuneti si sunt absolut de acord cu d-voastra. Cred ca prea des si prea usor, uitam de copilul din suflet… dedicandu-ne cea mai mare parte a vietii grijilor cotidiene si angrenandu-ne in lupta asta existentaiala…
      Va multumesc mult, doamna Gina, pentru gandul ce mi l-ati impartasit. O seara minunata va doresc, cu mult drag! 🙂

      Apreciază

  10. Ce frumoase imagini. Mi-am amintit de frumoşii ani ai copilăriei, de bunicii dragi şi de jocurile minunate.
    Ce-au mai trecut şi anii ăştia….

    O seară frumoasă, Ştefania! 🙂

    Apreciază

    • Stefania

       /  2 Mai 2012

      Ma bucur atat de mult ca iti plac imaginile, Alex si ma bucur mult daca aceste imagini ti-au trezit amintiri frumoase din copilarie. Cred eu ca, cele mai frumoase amintiri pe care le are un om, sunt cele din copilarie, iar cele in compania bunicilor sunt tare frumoase. Mi-e atat de dor si mie de bunicii mei care ma rasfatau cu adevarat… iar bunica materna avea un har aparte, de-a ne indruma in indeletnicirile gospodaresti … avea multa rabdare sa ne invete sa coasem, sa tesem, sa brodam, sa tinem fuiorul in mana… sa framantam… sa gatim…
      Mult adevar spui, tare au mai trecut anii copilariei si trec anii precum apa prin albia unui rau… deja patru luni din acest an s-au scurs si nici nu am simtit cum…

      Iti multumesc mult, Alex, pentru gandul ce mi l-ai impartasit. O seara minunata iti doresc si eu! 🙂

      Apreciază

  11. Very beautiful!

    Apreciază

  12. Ce premergator interesant 🙂 Foarte frumoase imaginile. Sunt curioasa unde le gasesti 🙂

    Apreciază

    • Stefania

       /  3 Mai 2012

      Ma bucur tare mult ca iti plac, pinkela. Asa este, premergatorul este inca o dovada, ca aproape toate lucrurile au fost descoperite cu mult timp in urma, iar acum, in prezent, sunt doar cosmetizate si putin imbunatatite.
      Iti multumesc mult, pinkela, pentru gandul ce mi l-ai impartasit. O seara minunata iti doresc! 🙂

      Apreciază

      • O seara minunanta iti doresc si eu. Imi incant privirea de cate ori iti privesc posturile. 🙂 Felicitari!

        Apreciază

        • Stefania

           /  3 Mai 2012

          Iti multumesc mult pentru apreciere, pinkela. Ma bucur mult daca iti plac postarile mele si-ti incanta privirea. Esti binevenita oricand, cu mult drag! 🙂

          Apreciază

  13. ginamihai

     /  4 Mai 2012

    M-am întors în colțul tău de mic paradis, cu toate visele și atât de fireștile lșui aplecări..
    O zi bună, Ștef!

    Apreciază

    • Stefania

       /  4 Mai 2012

      Sarut mana, doamna Gina!
      Eu abia acum am ajuns acasa, din nou am avut o saptamana aglomerata si ma bucur atat de mult ca sunteti aici si ma bucur ca va face placere sa reveniti cu drag. Oricand sunteti binevenita cu mult drag. Va multumesc atat de mult, pentru gandul ce mi l-ati impartasit si va doresc o zi minunata in continuare, doamna Gina! 🙂

      Apreciază

  14. Mi-am bucurat sufletul la tine vazand atatia copii dragalasi! Multumesc Stefania!
    Seara placuta!

    Apreciază

    • Stefania

       /  4 Mai 2012

      Iar eu ma bucur atat de mult ca ti-au placut, Melly. Tare dragi imi sunt mie picturile cu copilasi.
      Eu, iti multumesc mult Melly, pentru gandul ce mi l-ai impartasit. O seara minunata iti doresc, cu drag! 🙂

      Apreciază

  15. Picturi mai mult decat expresive.
    Seara senina sa ai!

    Apreciază

    • Stefania

       /  4 Mai 2012

      Bine ai venit, Tudor! 🙂

      Ma bucur tare mult ca iti plac picturile. Iti multumesc mult pentru vizita si pentru gandul ce mi l-ai impartasit. Esti binevenit oricand, cu mult drag.
      O seara minunata iti doresc, Tudor! 🙂

      Apreciază

  16. Salut!
    Picturile frumoase dar cel mai mult mi-a plăcut melodia, potrivita pentru tema învățăturii în copilărie!:)
    O duminica frumoasa!

    Apreciază

    • Stefania

       /  6 Mai 2012

      Buna Bianca!
      Ma bucur atat de mult ca iti plac si picturile si melodia. Johann Strauss, este preferatul meu inca de la noua anisori si va ramane preferatul meu, pana la sfarsitul zilelor mele.
      Iti multumesc mult, Bianca, pentru gandul ce mi l-ai impartasit. O zi minunata iti doresc si eu, cu mult drag! 🙂

      Apreciază

  1. Rime cu zâmbet și speranță « Hidalgo
  2. colţul cu rock clasic – 20 « Colţu' cu muzică
  3. colţul cu vechituri – 20 « Colţu' cu muzică
  • jj
  • Best Song – Finala Eurovision România 2017

    .................................................................... jj .................................................................... jj
  • maxima zilei

    Nu-ţi judeca aproapele, înainte de a te afla în locul lui.
  • jj
  • Doyen Gustave
  • Ce-i viaţa aceasta ? Părere? Mister? Un şir de contraste? Un petic de cer? Un vis ce sfârşeşte când e mai frumos? O trecere în goană spre locul de jos?...
  • jj
  • Madeleine Jeanne Lemaire  (1845-1928)

    Madeleine Jeanne Lemaire (1845-1928)

  • „Menirea vieţii tale e să te cauţi pe tine însuţi.” — Mihai Eminescu
  • „Umanitatea începe în noi odată cu dezinteresul.” — Mihai Eminescu
  • „Egalitatea nu există decât în matematică.” — Mihai Eminescu
  • „Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile cresc pretutindeni.” — Mihai Eminescu
  • „Căci moarte nu există, și ce numești tu moarte, e-o viață altfel scrisă în sfânta firii carte.” — Mihai Eminescu
  • Hans Dahl (1849-1937)

  • Ştefania

  • jj
  • Nimic din ce dă inima nu se pierde, ci este păstrat în inimile altora.
  • „Când îţi faci un nou prieten, nu-i uita pe cei vechi.”  ~ Erasmus
  • Timpul nu aşteaptă pe nimeni !
  • Trecutul nu mai este în mâinile tale, iar viitorul nu este încă al tău. Momentul de faţă este singurul timp care îţi aparţine. Foloseşte-l cu chibzuinţă .
  • " Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoşi" - Nicolae Steinhardt
  • Numai vezi să nu faci rău, în timp ce vrei să fii de folos.~ Ovidius
  • Când ai avut un eşec, felicită-te pentru încercare. Apoi, ridică-te şi mai încearcă odată!
  • Când eşti umil, ai la dispoziţie sfatul şi îndrumarea celorlalţi. Când eşti mândru, trebuie să te limitezi doar la înţelepciunea ta.
  • Uneori, într-adevăr, ajunge un sărut. Un ”Te iubesc”, chiar şi doar şoptit. Un ”Multumesc”. O apreciere sinceră. Este atât de uşor să faci fericit pe cineva. Atunci, de ce nu o facem?
  • Împarte-ţi fericirea cu alţii şi se va înmulţi.
  • Fă din odihnă şi din zâmbet rege. - Leonardo da Vinci
  • "Să nu legi niciodată prietenie cu omul pe care nu-l poţi respecta." "Să nu fii niciodată prieten cu cel pe care nu-l poţi suferi." ~Charles Darwin
  • „Cel mai periculos lucru este să supraestimezi persoanele care te subestimează.” — Michelle Rosenberg
  • Bessie Helstrom (1874-1966)

    Bessie Helstrom (1874-1966)

  • Pagini

  • jj
  • jj
  • Articole recente

  • Cele mai bune articole și pagini

  • maci
  • jj
  • have a great day
  • jj
  • jj
  • Melodia zilei

    .................................................................... jj
  • BEST ROMANIAN SONG

    .................................................................... jj
  • BEST ROMANIAN SONG

    .................................................................... jj
  • Best song of summer

    .................................................................... jj .................................................................... jj
  • Poezia zilei

    .................................................................... jj
  • jj
  • Top click-uri

  • Meta

  • Blog Stats

    • 388,145 hits
  • Clara von Sivers (1854-1924)

    Clara von Sivers (1854-1924)

  • jj
  • Flickr Photos

  • Arhive

  • Follow Ştefania's on WordPress.com
  • jj
%d blogeri au apreciat asta: