Limite

Din câte străzi descind crepusculare,
pe una am păşit ultima dată,
nebănuind măcar. Mă-ntreb pe care.
Din calea mea nu-i semn să mă abată,

Supus atotputernicelor norme
care imprimă tainică măsură
pe ale vieţii umbre, vise, forme,
şi le desfac aşa cum le făcură.

Când toate-şi au scadenţa şi sorocul,
şi curg inexorabil spre vecie,
în urma noastră cui lăsa-vom locul,
şi pentru câtă vreme, cine ştie?

Din câte cărţi prind magice contururi
când cu penumbre noaptea le dilată
prin geamurile cenuşii, de-a pururi
e una ce nu vom citi vreodată.

Sunt uşi la miazăziuă ruginite
şi oale-n care-au fost odată plante,
ce-mi sunt inaccesibile, oprite,
ca pietrele cu scrieri sacrosante.

O poartă ai închis pentru vecie,
şi nu te-o oglindi această rază:
s-alegi un drum răscrucea te îmbie,
dar cvadrifrontul Ianus o veghează.

Din câte amintiri ţi se adună,
inevitabil una e pierdută:
nici albul soare, nici gălbuia lună,
să-i vezi lucirea nu te mai ajută.

Iar graiul tău să-ngâne n-o să poată
pe-al persului, ori păsării, ori florii,
când seara, în lumina dispersată,
vei aspira cu verbul către glorii.

Dar Ronul undelor necontenite,
şi lacul meu de neuitat, Lemanul?
Pierdute-s ca oraşele hitite,
sau cele pune, ce-a distrus romanul.

Se estompează, simt, ca o rumoare,
mulţimile vuind prin ceaţa deasă:
tot ce mi-a fost iubire şi uitare,
şi timp şi spaţiu, inimă şi casă.

poezie de Jorge Luis Borges (1964),
traducere de Paul Abucean

Anunțuri
Articol anterior
Articol următor

23 comentarii

  1. conexiunea ta dintre imagine si cuvinte e dusa la un alt nivel:)
    O PLACERE PURA:)

    Apreciază

  2. Mi-a placut mult micutul violonist!! 🙂
    Zi senina sa ai!

    Apreciază

    • Stefania

       /  7 Aprilie 2012

      O, da! Si pe mine m-a cucerit micutul Akim! O sa ajunga un mare muzician, cu cata indemanare manuieste vioara la varsta asta!
      Iti multumesc mult. O zi senina iti doresc si eu, diverse! 🙂

      Apreciază

  3. frumos tare frumosul de la tine 🙂

    Apreciază

    • Stefania

       /  7 Aprilie 2012

      Ma bucur tare mult ca iti place, Calin! Iti multumesc mult pentru vizita, pentru apreciere si pentru gandul ce mi l-ai impartasit.
      O zi minunata iti doresc, Calin! 🙂

      Apreciază

  4. convietuire

     /  7 Aprilie 2012

    Ți-ai propus să ne cucerești iremediabil 🙂
    Reușești…

    Apreciază

    • Stefania

       /  7 Aprilie 2012

      M-am intimidat, acum, Oana, iar aprecierea ta ma onoreaza. Trebuie sa recunosc ca ma bucur foarte mult, cand semenilor mei, care imi trec pragul le place ceea ce gasesc aici in coltisorul meu drag si ca ne bucuram impreuna de aceste minunatii si frumuseti create de mana oamenilor care au fost binecuvantati cu un har aparte… Aceste lucrari impresionante si picturile, versurile si nu in ultimul rand muzica, ar fi pacat sa stea undeva… ascunse (?)…
      Iti multumesc mult Oana pentru gandul ce mi l-ai impartasit. O zi minunata in continuare iti doresc, cu drag! 🙂

      Apreciază

  5. Foarte frumoase picturi!

    Apreciază

    • Stefania

       /  7 Aprilie 2012

      Ma bucur foarte mult ca iti plac picturile, Cristi! Iti multumesc mult. O zi cat mai frumoasa iti doresc! 🙂

      Apreciază

  6. piesa e superba!!!Richard Clayderman e un artist deosebit,iar micutul e foarte talentat:)

    Apreciază

    • Stefania

       /  7 Aprilie 2012

      Ma bucur foarte mult ca iti place! Richard Clayderman este unul din cei mai mari pianisti ai lumii, iar micutul Akim este un mare mare violonist… iar concertul pe care-l sustin impreuna, este divin – inaltator!
      Iti multumesc mult, Catalin! O seara cat se poate de frumoasa iti doresc! 🙂

      Apreciază

  7. sufletel sensibil 🙂
    sa ai o sarbatoare de florii asa cum iti doresti 🙂

    Apreciază

    • Stefania

       /  7 Aprilie 2012

      Iti multumesc mult Rokssana draga, Doamne cat de bine ma cunosti! Si eu iti doresc din tot sufletul meu, o zi de Florii binecuvantata cu pace, liniste sufletesca si multe multe bucurii, impreuna cu cei dragi ai tai.
      Te imbratisez cu mult drag! 🙂

      Apreciază

  8. oo..iarasi minunatele tale tablouri..

    Apreciază

    • Stefania

       /  8 Aprilie 2012

      Ma bucur foarte mult ca iti plac Ionela. Eu ador picrurile si ma bucur intotdeauna cand descopar autori care au lucrari extraordinar de frumoase, in care pun si bucatica din sufletul lor si-mi face o mare placere sa le impartasesc cu semenii mei, care imi trec pragul cu drag! 🙂
      Iti multumesc mult Ionela. O duminica de Florii senina cu multe multe bucurii!
      La noi ploua neincetat de asta noapte dar e atat de multa prospetime in atmosfera si e o placere sa asculti simfonia picaturilor de ploaie.
      Pentru tine, Ionela, un buchetel de flori, chiar daca sunt virtuale ti le ofer din tot sufletul meu! 🙂

      Apreciază

  1. colţul european – 18 « Colţu' cu muzică
  • jj
  • Best Song – Finala Eurovision România 2017

    .................................................................... jj .................................................................... jj
  • maxima zilei

    Nu-ţi judeca aproapele, înainte de a te afla în locul lui.
  • jj
  • Doyen Gustave
  • Ce-i viaţa aceasta ? Părere? Mister? Un şir de contraste? Un petic de cer? Un vis ce sfârşeşte când e mai frumos? O trecere în goană spre locul de jos?...
  • jj
  • Madeleine Jeanne Lemaire  (1845-1928)

    Madeleine Jeanne Lemaire (1845-1928)

  • „Menirea vieţii tale e să te cauţi pe tine însuţi.” — Mihai Eminescu
  • „Umanitatea începe în noi odată cu dezinteresul.” — Mihai Eminescu
  • „Egalitatea nu există decât în matematică.” — Mihai Eminescu
  • „Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile cresc pretutindeni.” — Mihai Eminescu
  • „Căci moarte nu există, și ce numești tu moarte, e-o viață altfel scrisă în sfânta firii carte.” — Mihai Eminescu
  • Hans Dahl (1849-1937)

  • Ştefania

  • jj
  • Nimic din ce dă inima nu se pierde, ci este păstrat în inimile altora.
  • „Când îţi faci un nou prieten, nu-i uita pe cei vechi.”  ~ Erasmus
  • Timpul nu aşteaptă pe nimeni !
  • Trecutul nu mai este în mâinile tale, iar viitorul nu este încă al tău. Momentul de faţă este singurul timp care îţi aparţine. Foloseşte-l cu chibzuinţă .
  • " Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoşi" - Nicolae Steinhardt
  • Numai vezi să nu faci rău, în timp ce vrei să fii de folos.~ Ovidius
  • Când ai avut un eşec, felicită-te pentru încercare. Apoi, ridică-te şi mai încearcă odată!
  • Când eşti umil, ai la dispoziţie sfatul şi îndrumarea celorlalţi. Când eşti mândru, trebuie să te limitezi doar la înţelepciunea ta.
  • Uneori, într-adevăr, ajunge un sărut. Un ”Te iubesc”, chiar şi doar şoptit. Un ”Multumesc”. O apreciere sinceră. Este atât de uşor să faci fericit pe cineva. Atunci, de ce nu o facem?
  • Împarte-ţi fericirea cu alţii şi se va înmulţi.
  • Fă din odihnă şi din zâmbet rege. - Leonardo da Vinci
  • "Să nu legi niciodată prietenie cu omul pe care nu-l poţi respecta." "Să nu fii niciodată prieten cu cel pe care nu-l poţi suferi." ~Charles Darwin
  • „Cel mai periculos lucru este să supraestimezi persoanele care te subestimează.” — Michelle Rosenberg
  • Bessie Helstrom (1874-1966)

    Bessie Helstrom (1874-1966)

  • Pagini

  • jj
  • jj
  • Articole recente

  • Cele mai bune articole și pagini

  • maci
  • jj
  • have a great day
  • jj
  • jj
  • Melodia zilei

    .................................................................... jj
  • BEST ROMANIAN SONG

    .................................................................... jj
  • BEST ROMANIAN SONG

    .................................................................... jj
  • Best song of summer

    .................................................................... jj .................................................................... jj
  • Poezia zilei

    .................................................................... jj
  • jj
  • Top click-uri

  • Meta

  • Blog Stats

    • 385,099 hits
  • Clara von Sivers (1854-1924)

    Clara von Sivers (1854-1924)

  • jj
  • Flickr Photos

    Dolus D'Oléron

    golden morning

    Im Gegenlicht

    It's a green day...

    Rainmaker

    All the Colorful Stories

    Room with a view

    Beach

    happiness

    Pink Florals, Andalusia, Spain

    Mai multe poze
  • Arhive

  • Follow Ştefania's on WordPress.com
  • jj
%d blogeri au apreciat asta: