lecţie de viaţă paralelă


Mă fascinează copacii bătrâni.
Aceste minuni arhitecturale naturale care ani de-a rândul, indiferent de anotimp, ne încântă privirea cu coroanele lor largi şi rebele.

Mă uimeşte spectacolul grandios ce ni-l oferă,  toamnă după toamnă, frunzele lor şi mă gândesc că acest lucru este posibil doar pentru că, au rădăcini puternice şi profund înfipte în pământ, făcându-i mai rezistenţi în fata secetei, când tot pământul tânjeşte după ploaia dătătoare de viaţă. Rădăcini care de asemenea îi protejează şi-i sprijină încât vânturile puternice să nu-i smulgă şi să-i culce la pământ.

Se pare că tot ceea ce văd eu în natură în aceste zile de toamnă, este aşa ca o lecţie de viată paralelă. Viaţa copacilor nu este cu mult diferită de viaţa noastră.

„Datorită furtunilor, stejarii, au rădăcini atât de adânci.”– George Herbert

Furtunile şi seceta dau vigoare unui copac pentru a-şi împinge rădăcinile adânc în pământ încât să poată supravieţui. Cu cât au rădăcinile mai adâncite, cu atât copacul este mai stabil şi-nfruntă vânturile puternice şi seceta de la suprafaţa pământului.

Dacă mă gândesc bine, aşa se-ntâmplă şi cu noi, atunci când rădăcinile noastre sunt superficiale, furtunile vieţii pot mult mai uşor să ne dezrădăcineze. De asemene, atunci când rădăcinile noastre sunt superficiale şi nu există nici ploaia care să ne ude şi să ne susţină, ne ofilim şi murim.

Ciudat… e ca o captură. Fără furtuni şi fără secetă, rădăcinile unui copac nu vor săpa adânc în pământ. Doar când se confruntă cu situaţii de criza îşi înfing rădăcinile cât mai adânc în pământ pentru a căuta sursa care  să-i  menţină în viaţa, – izvoarele subterane.  În acest fel,  copacul se stabilizează împotriva condiţiilor climaterice dure de la suprafaţa pământului.

Poate că furtunile şi seceta din viaţa noastră,  fac acelaşi lucru şi pentru noi. Fără ele nu am avea nici un motiv să săpăm adânc în noi înşine pentru a găsi forţa necesară care ne susţine, ne stabilizează şi ne ţine în viaţă.

Cât de adânci sunt rădăcinile tale?
Cât de adânc ai săpat pentru a găsi forţa care te susţine în viaţă?
Eşti suficient de stabil pentru a rezista în faţa secetei şi-n faţa furtunilor vieţii?

Anunțuri
Articol anterior
Articol următor

14 comentarii

  1. Foarte interesante fotografii, parca ne duc in visarea radacinilor strabune .O zi faina.

    Apreciază

    • Stefania

       /  6 Noiembrie 2011

      Ma bucur mult ca iti plac acesti falnici copaci, pisicaru, care dainuie de zeci si unii poate chiar de sute de ani, infruntand vitregiile naturii, doar pentru c-au avut radacini puternice. Frumos spui, ca ne duc cu gandul la radacinile noastre strabune. Oare noi, cei care suntem acum, vom reusi sa ne adancim radacinile, infruntand furtunile vietii, incat, cei care vin dupa noi, sa ne considere radacini? Suntem suficient de pregatiti ? Sau ne vindem sa ne fie mai usor ? Ciudate intrebari imi vin acum in minte.

      Iti multumesc … o zi minunata iti doresc si eu ! 🙂

      Apreciază

      • Daca nu noi macar mladitele noastre speram sa intareasca radacina, sa duca mai departe comorile adunate in desisul ramurilor pline de povesti de viata ce apartin inaintasilor nostrii. Speranta trainiciei copacului strabun trebuie insuflata cu mare grije de adevar mladitelor ce rasar din noi si vor intarii rezistenta copacului la toate intemperiile. O saptamina faina.

        Apreciază

        • Stefania

           /  7 Noiembrie 2011

          Frumos spui pisicaru…trainicia copacului strabun trebuie insuflata cu mare grije de adevar mladitelor ce rasar din noi dar mai intai de toate trebuie s-o intarim noi, doar asa vor reusi cei ce vor veni dupa noi … ma gandesc eu.

          Iti multumesc … O seara minunata iti doresc! 🙂

          Apreciază

  2. Mereu vom spune ca este loc de mai bine si ca se poate mai mult.
    Copacii batrani , acele coroane ample …sunt precum batranii nostri …plini de povesti si povestiri si mereu cu fruntea sus impotriva a ceea ce va veni.

    Apreciază

    • Stefania

       /  6 Noiembrie 2011

      Foarte devarat spui tink3rbe11, e tipic naturii noastre umane, sa fim mereu nemultumiti. Uite cum se leaga toate si cum nemultumirea devine constructiva; dorintele noatre le transformam in ” caramizi” din care construim cu truda, in oricare domeniu, infruntand greutatile, progresam dar prindem radacini adanci. Uite cum se potriveste si proverbul ” tot raul inspre bine”

      Foarte frumos asociezi copacii batrani, cu batranii nostrii… si imi doresc sa am forta si intelepciunea lor, incat sa pot infrunta tot ceea ce-mi ofera viata.

      Iti multumesc mult … O duminica minunata iti doresc tink3rbe11 ! 🙂

      Apreciază

  3. Daca arborii ar putea vorbi, foarte multe intamplari ne-ar povesti. 🙂

    Apreciază

    • Stefania

       /  6 Noiembrie 2011

      Mare adevar spui Cristi… Si ce captivante ar mai fi povestile lor si Doamne cate lucruri importante am mai invata noi de la ei ! 🙂

      Iti multumesc pentru gand… O duminica minunata iti doresc Cristi ! 🙂

      Apreciază

  4. Foarte frumoase gânduri. Iar „lecţia copacilor” este atât de adevărată şi nu trebuie nesocotită. Avem ce învăţa de la puterea şi statornicia lor.
    O seară bună, Ştefania! 🙂

    Apreciază

    • Stefania

       /  6 Noiembrie 2011

      Mare adevar spui Alex, avem foarte multe de invatat de la copaci.
      Uneori, cand lucrurile nu-mi merg, asa cum ar trebui sa mearga, sau cum mi-as dori eu sa fie, merg intr-o padurice aproape de unde locuiesc eu si imbratisez un copac si-l rog sa-mi de-a putin din puterea lui. Iar atunci tare mult imi doresc sa le fi dat si lor, Dumnezeu grai, sa-mi de-a povete din intelepciunea lor, sa pot infrunta furtunile vietii mai usor , fara sa ma plang. Deseori imi doresc sa am puterea si statonicia lor .

      Iti multumesc mult Alex pentru gand… O noapte linistita iti doresc si eu si-o noua saptamana plina de reusite ! 🙂

      Apreciază

  5. vacitim

     /  12 Noiembrie 2011

    Hey 🙂 Nu stiu daca am sapat suficient de adanc. De fapt, sunt sigur ca nu am facut asta. Pentru ca simt in mine ca mai e ceva la care inca nu am ajuns. totusi, momentan rezist in fata furtunilor.

    Stii? Ma gandeam ca arborii ajunsi la batranete chiar daca se prabusesc sunt izvor de viata pentru multe, multe animale si plante. Oare si oamenii la batranete ar trebui sa traiasca pentru a-i ajuta pe altii? Pentru ca si noi, asemeni copacilor lasam prin moarte loc altor semeni sa continue mostenirea noastra.

    Apreciază

    • Stefania

       /  12 Noiembrie 2011

      O, Marin ma bucur nespus ca esti rezistent in fata furtunilor… esti un om puternic si bine inradacinat. Nici eu nu am sapat suficient de adanc, dar zi de zi incerc s-o fac si poate voi reusi.

      Cu certitudine ca oamenii batrani trebuie sa traiasca pentru ai ajuta pe cei tineri. Tinerii au nevoie de ei si nu pot nega asta. Daca nu fizic, cel putin prin ceea ce lasa in urma lor si oamenii batrani vor trai prin ceea ce au infaptuit pe acest pamant, tinerii trebuind sa fie recunoscatori si grijulii incat sa duca mostenire mai departe si s-o pastreze infloritoare.

      Iti multumesc mult Marin pentru gandul tau… O zi minunata iti doresc si un week-end superb! 🙂

      Apreciază

  1. People are made of places… « androxa
  2. Preotul mayas (IV) « Marin Toma's Blog
  • jj
  • Best Song – Finala Eurovision România 2017

    .................................................................... jj .................................................................... jj
  • maxima zilei

    Nu-ţi judeca aproapele, înainte de a te afla în locul lui.
  • jj
  • Doyen Gustave
  • Ce-i viaţa aceasta ? Părere? Mister? Un şir de contraste? Un petic de cer? Un vis ce sfârşeşte când e mai frumos? O trecere în goană spre locul de jos?...
  • jj
  • Madeleine Jeanne Lemaire  (1845-1928)

    Madeleine Jeanne Lemaire (1845-1928)

  • „Menirea vieţii tale e să te cauţi pe tine însuţi.” — Mihai Eminescu
  • „Umanitatea începe în noi odată cu dezinteresul.” — Mihai Eminescu
  • „Egalitatea nu există decât în matematică.” — Mihai Eminescu
  • „Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile cresc pretutindeni.” — Mihai Eminescu
  • „Căci moarte nu există, și ce numești tu moarte, e-o viață altfel scrisă în sfânta firii carte.” — Mihai Eminescu
  • Hans Dahl (1849-1937)

  • Ştefania

  • jj
  • Nimic din ce dă inima nu se pierde, ci este păstrat în inimile altora.
  • „Când îţi faci un nou prieten, nu-i uita pe cei vechi.”  ~ Erasmus
  • Timpul nu aşteaptă pe nimeni !
  • Trecutul nu mai este în mâinile tale, iar viitorul nu este încă al tău. Momentul de faţă este singurul timp care îţi aparţine. Foloseşte-l cu chibzuinţă .
  • " Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoşi" - Nicolae Steinhardt
  • Numai vezi să nu faci rău, în timp ce vrei să fii de folos.~ Ovidius
  • Când ai avut un eşec, felicită-te pentru încercare. Apoi, ridică-te şi mai încearcă odată!
  • Când eşti umil, ai la dispoziţie sfatul şi îndrumarea celorlalţi. Când eşti mândru, trebuie să te limitezi doar la înţelepciunea ta.
  • Uneori, într-adevăr, ajunge un sărut. Un ”Te iubesc”, chiar şi doar şoptit. Un ”Multumesc”. O apreciere sinceră. Este atât de uşor să faci fericit pe cineva. Atunci, de ce nu o facem?
  • Împarte-ţi fericirea cu alţii şi se va înmulţi.
  • Fă din odihnă şi din zâmbet rege. - Leonardo da Vinci
  • "Să nu legi niciodată prietenie cu omul pe care nu-l poţi respecta." "Să nu fii niciodată prieten cu cel pe care nu-l poţi suferi." ~Charles Darwin
  • „Cel mai periculos lucru este să supraestimezi persoanele care te subestimează.” — Michelle Rosenberg
  • Bessie Helstrom (1874-1966)

    Bessie Helstrom (1874-1966)

  • Pagini

  • jj
  • jj
  • Articole recente

  • Cele mai bune articole și pagini

  • maci
  • jj
  • have a great day
  • jj
  • jj
  • Melodia zilei

    .................................................................... jj
  • BEST ROMANIAN SONG

    .................................................................... jj
  • BEST ROMANIAN SONG

    .................................................................... jj
  • Best song of summer

    .................................................................... jj .................................................................... jj
  • Poezia zilei

    .................................................................... jj
  • jj
  • Top click-uri

  • Meta

  • Blog Stats

    • 387,973 hits
  • Clara von Sivers (1854-1924)

    Clara von Sivers (1854-1924)

  • jj
  • Flickr Photos

  • Arhive

  • Follow Ştefania's on WordPress.com
  • jj
%d blogeri au apreciat asta: