selectivă în informaţii

Uneori mi se întâmplă să nu pot discuta, orice, cu oricine. Nu ştiu de ce, deşi sunt o persoană vorbăreaţă. Am eu această  caracteristică aparte. Am puţini prieteni, dar asta nu înseamnă că toată lumea ştie totul despre mine.  Sunt selectivă cu cei cărora mă destăinui. De ce fac asta?  Nici eu nu pot pricepe de ce. Nu este vorba de încredere,  neîncredere  sau orice altceva. E o decizie a mea  care nu se limitează doar la prieteni,  ci  în orice relaţie. Vreau ca anumite experienţe,  sentimente sau întâmplări  despre mine să le pastrez doar pentru mine.  Să le ştiu numai eu.

Însă, exista unele dezavantaje la această caracteristică. De multe ori  oamenii  spun ca ei  simt  că nu sunt destul de deschisă cu ei,  iar aceasta duce la neîncredere.  Este dificil să le spun oamenilor că anumite lucruri  vreau să le păstrez private  şi că  nu vreau  să fiu verificată de oricine.

De obicei oamenii spun ca  în  dragoste  nu  trebuie să  ascunzi  nimic unul de celălalt. Într-un fel nu sunt de acord cu asta. În ciuda faptului că vreau să-mi menţin private anumite poveşti, eu pot iubi  la nesfârşit.

Dragostea se poate  dovedi numai dacă eşti total transparent?  Nu cred!

Ei bine, eu sunt sigură că fiecare persoană are anumite amănunte  ale poveştii lui de viaţă care i-au format personalitatea şi  care le păstreaza private şi nu le divulgă nimănui,  nici celor mai apropiaţi sufletelor  lor.

Nu cred să existe cineva care să divulge totul despre el, începând de la  tabieturile lui  de la baie, pâna la cele din dormitor.  Fiecare alege, ce şi cât vrea să spună,  iar restul păstrează în exclusivitate doar  pentru el.

Eu cred că   toţi oamenii avem aceste reţineri în a  divulga tuturor ce facem, cine suntem.  Cine spune că  viaţa lui sau a ei,  este ca o carte deschisă,  cred că nu spune adevărul.

Anunțuri
Articol următor

21 comentarii

  1. Amicii, colegii, chiar si prietenii nu pot sa aiba cheia depozitului sentimentelor si trairilor tale cele mai intime. Cred ca cei din familie iti sunt cei mai apropiati. Tu decizi ce, cat, cum si cand spui ceva, sa te simti confortabil, protejata si nu expusa. 🙂

    Apreciază

    • poorbuthonest

       /  8 Iunie 2011

      Asa e Gabriela, mamica si sora mea imi sunt confidentele mele de incredere, dar nici lor nu le spun chiar tot. Am unele intamplari, placute sau mai putin placute, care le pastrez doar pentru mine.

      Ai dreptate decizia ne apartine in totalitate…

      Iti multumesc mult mult pentru vizita si pentru gandurile tale.

      O noapte linistita iti doresc, somn usor si vise frumoase 🙂

      Apreciază

  2. ai perfecta dreptate…chiar si intr-o relatie trebuie sa pastrezi ceva doar pentru tine…e nevoie si de putin mister…transparenta nu face totdeauna bine 🙂

    Apreciază

    • poorbuthonest

       /  9 Iunie 2011

      Iti multumesc mult Rokssana pentru apreciere. Chiar daca sunt extrem de vorbareata, am descoperit ca am unele retineri atunci cand vorbesc despre mine… nici eu nu stiu de ce, nu pot vorbi orice cu oricine.

      Te imbratisez cu drag si iti doresc o seara minunata 🙂

      Apreciază

  3. a-z

     /  9 Iunie 2011

    good decision! a avea retineri/dubii in privinta anumitor lucruri nu inseamna ca esti fata cu „nu” in brate, chiar daca asa s-ar intampla sa auzi ca esti catalogata, ipotetic vorbind!
    orice retinere, orice dubiu inseamna ca detii bagajul necesar si greu de aflat de oricine de informatie psiho-emotionala, mai departe chiar decat resurse cognitive si operabilitate intelectuala cu informatii pretioase! asta te face sa te intrebi mereu asupra lucrurilor si a felului in care ele-ti parvin din sursele exterioare tie si pana la dovedirea veridicitatii, sau cel putin verosimilitatii lor, e musai a le supune unui examen critic dupa propriile criterii. lucru pe care il faci, il sustii, recunosti si pentru care te felicit.

    mariah carey- hero

    Apreciază

    • poorbuthonest

       /  9 Iunie 2011

      Ai dreptate a-z. Nu sunt fata care tine pe ” NU ” in brate. Sunt foarte deschisa spre comunicare, insa am unele retineri in ceea ce priveste, a vorbi despre mine, cu oricine. O fi bine, o fi rau… asta sunt . Nu-mi pasa ce spune lumea sau cum ma eticheteaza cineva care nici macar nu incearca sa-mi cunoasca sufletul. Sunt multumita de mine si ma simt bine asa cum sunt.

      Iti multumesc mult a-z pentru gandul tau si pentru melodie, care imi place foarte mult si hai sa o si ascultam. 🙂
      O seara minunata iti doresc ! 🙂

      Apreciază

  4. Si eu sunt selectiva…chiar foarte selectiva!
    Am amici , nu am prietene sau…prieteni.Am un singur confident dar care…nu stie chiar tot.Si eu sunt de parere ca transparenta nu este buna.Ar lipsi in totalitate farama de mister.
    Iubimmult, suntem capabili de a iubi mult dar asta nu inseamna ca trebuie sa o strigam in gura mare.Laudarosul de fapt…minte!

    Apreciază

    • poorbuthonest

       /  9 Iunie 2011

      Oooo daa, asa sunt si eu… foarte selectiva 🙂

      Eu am doi confidenti, de cea mai mare incredere, mamica si sora mea, dar nici lor nu le spun chiar tot, cu lux de amanunte.
      Nu stiu… ma intreb eu… se poate numi mister dorinta de a pastra in exclusivitate doar pentru tine anumite lucruri cere ti se intampla?
      Eu nu ma consider o fata misterioasa, doar ca am anumite retineri in a destainui chiar totul despre mine. 🙂

      Iti multumesc mult mult tink3rbe11 pentru gandul tau si iti doresc o noapte linistita 🙂

      Apreciază

  5. Bună, Ștefania! Fiecare personalitate a fiecărui om este precum o carte. Mai întâi de toate trebuie citită cu meticulozitate și să-i fie cercetată fiecare enigmă. Însă nu orice ” cititor ” poate duce la bun sfârșit această misiune, ci doar cel care este capabil să înțeleagă firul poveștii. Unii sunt cărțile deschise direct la cuprins, altora le lipsește acest acest lucru. Fiecare personalitate cu firul poveștii sale..

    O să îți las link-ul unei melodii..să ai o zi de poveste!

    Apreciază

    • poorbuthonest

       /  10 Iunie 2011

      Buna Mirela 🙂
      Cred eu ca nimeni nu poate sti chiar totul despre cineva, oricat de apropiat ar fi de celalalt, oricat de mult l-ar studia. Nu poti afla despre un om decat ceea ce vrea el sa afli despre el. Omul este ca si cameleonul, isi schimba comportamentul dupa factorii care-i influenteaza viata si dupa oamenii cu care interactioneaza.
      Iti spun sincer, am incercat sa cunosc tainele unui coleg al meu cu care interactionam zi de zi, 8 h / zi timp de doi ani. Era foarte tacut si nu stiam motivul pentru care este asa. Credeam ca este mai timid, dar eu vroiam sa-l fac sa vorbeasca. Raspundea la intrebari scurt, de cele mai multe ori prin DA sau NU. Abia dupa aprox. doi ani si jumatate am aflat adevaratul motiv pentru care tace… nu de la el… de la una din surorile lui care l-a vizitat intr-o zi cand el lipsea, din motive obiective. Dupa ce el a aflat ca eu stiu taina lui ascunsa, si-a dat demisia si a plecat. Acum nu mai stiu nimic de el si asta ma supara foarte tare. Trebuia sa-i respect decizia. Acum ma simt mai saraca, imi lipseste DA-ul si NU-ul lui.

      Ador aceasta melodie… iti multumesc mult mult Mirela 🙂 te imbratisez cu drag 🙂

      Apreciază

  6. Am greșit link-ul! Scuze, sunt cam zăpăcită. ;))

    Apreciază

    • poorbuthonest

       /  10 Iunie 2011

      hmmm… imi place greseala 🙂 dar si aceasta melodie este superba… chiar imi place si nu o stiam 🙂

      O seara magica iti doresc Mirela 🙂

      Apreciază

  7. vacitim

     /  10 Iunie 2011

    Bună, Ștefania! Da, înțeleg ce spui. Și eu sunt tot cam așa. Adică, prefer să îmi rezolv toate treburile de genul asta in doi. Eu cu mine 🙂

    Uite, era o melodie a unui cantaret de hip-hop clujean, Vescan care avea doua versuri ceva in genul: Nu am lasat pe nimeni sa ma cunoasca complet/Cine poate sa imi spuna daca e calitate sau defect?

    Pur si simplu daca noi asa simtim, inseamna ca este bine sa ne comportam in felul asta 🙂

    O zi minunata!

    Apreciază

    • poorbuthonest

       /  10 Iunie 2011

      Buna Marin ! 🙂 Daca si tie iti place acest stil de rezolvare a situatiilor prin care treci, ma bucur mult ca ma intelegi. 🙂

      Nu am auzit de acest interpret… si uite acum dupa ce mi-ai facut cunoscute versurile melodiei ma face sa ma intreb o fi …calitate sau defect? felul asta al meu de-a fi.

      Si eu sunt de aceeasi parere cu tine si indiferent ca sunt eu sau oricine altcineva– cred eu ca e important sa-i respectam decizia comportamentului care si-l insuseste. 🙂

      Iti multumesc mult mult Marin si… o seara minunata iti doresc 🙂

      Apreciază

      • vacitim

         /  10 Iunie 2011

        Uite, stiu ca nu e melodie pe care sa o pot recomanda pentru ca in general oamenii sunt mai refractari la un astfel gen de muzica. Eu ador melodiile lui Vescan, iar asta este melodia la care ma refeream:

        Apreciază

        • poorbuthonest

           /  10 Iunie 2011

          Iti multumesc mult Marin… chiar nu o stiam. Adevarul este ca hip-hop, nu este genul de muzica pe care eu sa-l ascult foarte des, decat social. Insa eu sunt foarte deschisa sa ascult diferite genuri muzicale, in afara de manele pe care le detest si care pur si simplu imi irita timpanul.

          Am ascultat-o si pot spune ca baietii au dreptate 🙂

          O noapte linistita iti doresc Marin 🙂

          Apreciază

  1. Strumming The Strings Of My Heart…. « androxa
  2. Veiled in Stardust… « androxa
  3. Plouă cu minuni… « Marin Toma's Blog
  4. Flutters…. « androxa
  5. A solution for the dog problem in Romania…Warning..graphic material… « androxa
  • jj
  • Best Song – Finala Eurovision România 2017

    .................................................................... jj .................................................................... jj
  • maxima zilei

    Nu-ţi judeca aproapele, înainte de a te afla în locul lui.
  • jj
  • Doyen Gustave
  • Ce-i viaţa aceasta ? Părere? Mister? Un şir de contraste? Un petic de cer? Un vis ce sfârşeşte când e mai frumos? O trecere în goană spre locul de jos?...
  • jj
  • Madeleine Jeanne Lemaire  (1845-1928)

    Madeleine Jeanne Lemaire (1845-1928)

  • „Menirea vieţii tale e să te cauţi pe tine însuţi.” — Mihai Eminescu
  • „Umanitatea începe în noi odată cu dezinteresul.” — Mihai Eminescu
  • „Egalitatea nu există decât în matematică.” — Mihai Eminescu
  • „Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile cresc pretutindeni.” — Mihai Eminescu
  • „Căci moarte nu există, și ce numești tu moarte, e-o viață altfel scrisă în sfânta firii carte.” — Mihai Eminescu
  • Hans Dahl (1849-1937)

  • Ştefania

  • jj
  • Nimic din ce dă inima nu se pierde, ci este păstrat în inimile altora.
  • „Când îţi faci un nou prieten, nu-i uita pe cei vechi.”  ~ Erasmus
  • Timpul nu aşteaptă pe nimeni !
  • Trecutul nu mai este în mâinile tale, iar viitorul nu este încă al tău. Momentul de faţă este singurul timp care îţi aparţine. Foloseşte-l cu chibzuinţă .
  • " Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar politicoşi" - Nicolae Steinhardt
  • Numai vezi să nu faci rău, în timp ce vrei să fii de folos.~ Ovidius
  • Când ai avut un eşec, felicită-te pentru încercare. Apoi, ridică-te şi mai încearcă odată!
  • Când eşti umil, ai la dispoziţie sfatul şi îndrumarea celorlalţi. Când eşti mândru, trebuie să te limitezi doar la înţelepciunea ta.
  • Uneori, într-adevăr, ajunge un sărut. Un ”Te iubesc”, chiar şi doar şoptit. Un ”Multumesc”. O apreciere sinceră. Este atât de uşor să faci fericit pe cineva. Atunci, de ce nu o facem?
  • Împarte-ţi fericirea cu alţii şi se va înmulţi.
  • Fă din odihnă şi din zâmbet rege. - Leonardo da Vinci
  • "Să nu legi niciodată prietenie cu omul pe care nu-l poţi respecta." "Să nu fii niciodată prieten cu cel pe care nu-l poţi suferi." ~Charles Darwin
  • „Cel mai periculos lucru este să supraestimezi persoanele care te subestimează.” — Michelle Rosenberg
  • Bessie Helstrom (1874-1966)

    Bessie Helstrom (1874-1966)

  • Pagini

  • jj
  • jj
  • Articole recente

  • Cele mai bune articole și pagini

  • maci
  • jj
  • have a great day
  • jj
  • jj
  • Melodia zilei

    .................................................................... jj
  • BEST ROMANIAN SONG

    .................................................................... jj
  • BEST ROMANIAN SONG

    .................................................................... jj
  • Best song of summer

    .................................................................... jj .................................................................... jj
  • Poezia zilei

    .................................................................... jj
  • jj
  • Top click-uri

  • Meta

  • Blog Stats

    • 387,997 hits
  • Clara von Sivers (1854-1924)

    Clara von Sivers (1854-1924)

  • jj
  • Flickr Photos

  • Arhive

  • Follow Ştefania's on WordPress.com
  • jj
%d blogeri au apreciat asta: