Îmbrăţişare necondiţionată

Am simţit de multe ori dezamăgirea şi durere. La fel de mult  am simţit fericirea şi bucuria. Acestea sunt spectrele vieţii şi ca atare, am acceptat faptul că  soarele nu poate străluci întotdeauna şi  uneori, un duş de greutăţi îmi este vital,  în scopul de-a  mă face să prosper şi să cresc.

La fel de mult  m-am simţit doborâtă la pământ de nedreptăţi  şi uneori, eu sigură,  am fost cea care a fost responsabilă pentru greşelile pe care le-am făcut.
Astfel,  atunci când  apar greutăţile sau simt o greutate  în sufletul şi-n inima mea, nu mai caut compania oamenilor, care mereu sunt grăbiţi, nervoşi, obosiţi şi pregătiţi cu lista de prejudecăţi. Căutarea unor soluţii în oameni este inutilă,  pentru că de cele mai multe ori,  tot ce ne trebuie pentru a găsi confortul   şi puterea  de care avem nevoie  este să ne uităm în noi înşine.

În momentele  de tristeţe, în momentele de disperare, când încă odata  ceea ce se întâmplă  îmi întunecă sufletul şi mă simt goală pe dinăuntru, mă întorc în mine,  dar  şi în singurul loc care nu mă părăseşte şi  întotdeauna îmi oferă linişte, şoapte dulci  şi cântece melodioase.

Merg în natură şi fac plimbări prin pădure.

Nu este ceva infinit mai  liniştitor  decât,  feeria pădurii;   briza uşoară ce-mi  mângâie faţa şi-mi usucă uşor lacrimile. Am găsit consolare în copaci, ei  fiind mereu aceeaşi, mereu în picioare,  acolo,  ca santinelele tăcute,  privindu-mă ca nişte  gardieni liniştiţi, şoptindu-mi  mişcandu-şi frunzele…

În orice anotimp, pădurea  oferă cel mai bun medicament pentru inimi frânte şi suflete suferinde. Este liniştită şi constantă, în ciuda modificărilor anuale, care vin aproape cu precizie.  Frumuseţea infinită o găsesc în pădurile verzi, dealuri şi  pajişti pline de flori  parfumate.

Mă revigorează compania unică a pădurii.

O plimbare pe un drum îngust, tăind peisajul liniştit, poate oferi atât de multe,  prin simplu act de tăcere.  Îmi poate oferi la fel de multe, aşa cum oferă soarele  care  răsare într-o  dimineaţă răcoroasă de toamnă şi  risipeşte ceaţa;  sau cum soarele  înmoaie  zăpada cartonată de  nu-ţi mai scârţâie sub picioare;  sau cum te-ar îmbraţişa şi încălzi soarele, după o ploaie măruntă de primavară, pe care  o simţi ca un duş rece.

Pădurea nu oferă promisiuni, nu oferă nici garanţii, dar te poate face să  te simţi mai sigur,  mai liniştit, iar îmbrăţişarea necondiţionată a mamei  naturii îţi poate aduce mângâiere.

Deseori merg  în natură să–mi pun ordine în gânduri şi mă întorc  odihnită şi eliberată din întunericul care mi-a umbrit sufletul.

Posted by Ştefania on 14/05/2011

https://viatainpictura.wordpress.com/2011/05/14/imbratisare-neconditionata/